Parlamentul turc îşi va ţine promisiunea de a sprijini aderarea Suediei la NATO dacă Statele Unite vor deschide calea pentru vânzările de avioane de luptă F-16 către Ankara, a declarat marţi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, relatează Agerpres.
"Dacă ei (SUA) îşi ţin promisiunile, şi parlamentul nostru îşi va ţine promisiunea", a declarat Erdogan, citat de agenţia de ştiri Anadolu, în timpul zborului său de întoarcere din Azerbaidjan.
Erdogan a declarat că ministrul turc de externe Hakan Fidan şi secretarul de stat american Antony Blinken au negociat recent problema.
Parlamentul de la Ankara se întoarce din vacanţa de vară până la începutul lunii octombrie. Nu a fost imediat clar când va vota legislativul turc ratificarea aderării Suediei la NATO. Suedia nu are aprobarea Turciei şi nici pe cea a Ungariei.
După o opoziţie de luni de zile faţă de aderarea Suediei la NATO din cauza presupusului sprijin al Stockholmului pentru grupurile pe care Ankara le consideră "teroriste", Erdogan şi-a încheiat blocada la summitul NATO de la Vilnius din iulie.
Preşedintele american Joe Biden susţine vânzarea, în ciuda unei anumite opoziţii în Congres.
Turcia încearcă separat să-şi modernizeze flota existentă de F-16.
Statele Unite au exclus Turcia dintr-un proiect de dezvoltare a avionului de luptă F-35 după ce Ankara a achiziţionat sistemul rusesc de apărare antirachetă S-400 în 2017.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2023, 15:47)
Afara cu Turcii si Ungurii din NATO...Ucraina si Suedia aduc mai multa forta militare si tehnologie decat santajistii astia desculti de turci si unguri. Pana acum o tineau langa ca e vorba de Kurzi ca sa vedem ca vor tehnologie militara:-)...sa cumpere junk-uri "ieftine" de la putler:-)