"Erste", vedeta sectorului bancar la bursă

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 februarie 2012

"Erste", vedeta sectorului bancar la bursă

Analiştii: Atenţie la influenţele de pe plan extern

Dintre acţiunile băncilor cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), "Erste Bank Group" (simbol EBS) a adus cele mai mari câştiguri, de la începutul acestui an şi până în prezent. Titlurile EBS au crescut cu 35,86%, fiind urmate de cele ale Băncii Transilvania (simbol TLV) care s-au apreciat cu 14,67% şi de cele ale BRD (simbol BRD) care au urcat cu 5,41%. Cel mai redus avans a fost înregistrat de acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (simbol BCC), de 1,29%.

Analiştii susţin că acţiunile subsidiarelor băncilor străine au fost afectate de turbulenţele de pe plan extern, iar pentru trimestrul următor nu se aşteaptă la creşteri importante ale cotaţiilor titlurilor bancare.

Andrei Rădulescu: "Mă aştept la o aplatizare pe sectorul bancar intern"

Evoluţia acţiunilor din sistemul bancar la BVB, de la începutul anului până în prezent, a fost determinată de climatul macro-bursier internaţional şi de climatul macroeconomic intern, este de părere Andrei Rădulescu, analist financiar la "SSIF Broker". La situaţia de pe plan extern a contribuit şi "calificarea" Greciei pentru al doilea program de susţinere financiară internaţională şi rezistenţa economiei americane la valul al doilea al crizei, potrivit domniei sale.

Titlurile EBS au evoluat în ton cu sectorul financiar-bancar european, care s-a apreciat cu peste 14% de la începutul anului până în prezent, în principal ca urmare a factorilor enunţaţi anterior, care au determinat o atenuare temporară a preocupărilor cu privire la criza datoriilor suverane din zona euro, a adăugat analistul financiar.

Andrei Rădulescu ne-a declarat că băncile de la noi au înregistrat evoluţii "contradictorii", prin prisma menţinerii unui climat sectorial dificil. Sectorul bancar intern încă resimte puternic cele două valuri ale crizei economico-financiare mondiale, potrivit domniei sale.

Analistul financiar de la "SSIF Broker" ne-a declarat că avansul titlurilor BRD a venit prin prisma climatului sectorial dificil, dar şi a supraevaluării din punctul de vedere al analizei comparative. La aprecierea acţiunilor TLV a contribuit puternic subevaluarea companiei din punctul de vedere al analizei comparative, ne-a explicat domnia sa.

În opinia lui Andrei Rădulescu, acţiunile bancare nu vor înregistra creşteri importante în următorul trimestru, cu excepţia titlurilor EBS.

Domnia sa ne-a declarat: "Pentru următorul trimestru consider într-un scenariu central o aplatizare a economiei mondiale (desigur cu o serie de factori de risc). În acest context, mă aştept la o aplatizare pe sectorul bancar intern. Titlurile EBS ar mai putea creşte, prin prisma organizării unei noi licitaţii de către BCE la finele lunii curente. Cu toate acestea, pentru sectorul bancar european se menţin o serie de provocări, iar atâta vreme cât nu sunt semnale clare că economia europeană reintră într-un nou ciclu economic nu mă aştept la creşteri importante pe acest sector".

Acelaşi lucru este valabil şi pentru băncile locale, care vor resimţi şi în acest an valurile crizei şi consecinţele acestora, a adăugat domnia sa.

Andrei Rădulescu ne-a mai precizat: "Deocamdată, criza din zona euro nu este terminată, dar cât timp se va interveni pentru contracararea crizei prin măsuri monetare expansioniste şi prin consolidare bugetară, se va amâna o nouă undă de scăderi pe burse".

Despre profilul de risc al băncilor listate la BVB, Andrei Rădules­cu susţine că acesta diferă de la o bancă la alta, însă de departe Banca Comercială Carpatica pare cea mai riscantă.

Domnia sa ne-a declarat: "Cred că prin expunerea pe Ungaria şi România (decizii luate înainte de criză), EBS pare mai riscantă (Ungaria are probleme foarte grave, iar în România rata creditelor neperformante la BCR se menţine la un nivel foarte ridicat). Însă banca aus­triacă are acces la finanţare de la BCE, fiind în zona euro (prin urmare putem vorbi despre un trade-off între profilul de risc şi accesul la finanţare).

BRD are acţionar majoritar din zona euro şi pare o bancă solidă, poate cea mai solidă pe plan intern în acest moment.

La TLV, remarcăm raportul credite/depozite subunitar, însă riscul şi percepţia asupra riscului se menţin ridicate pe acest emitent, cu capital majoritar românesc (altfel nu se poate explica faptul că din punctul de vedere al analizei comparative este sub­evalută raportat la BRD).

BCC pare de departe cea mai ris­cantă, compania înregistrând pierderi de trei ani de zile".

Simion Tihon: Neîncrederea se va regăsi rapid în cotaţiile EBS şi BRD

Evoluţia acţiunilor bancare nu a fost semnificativ diferită de evoluţia generală a indicilor, pieţele financiare înregistrând un început de an foarte bun, potrivit lui Simion Tihon, broker în cadrul "Prime Transaction".

Domnia sa ne-a declarat: "Erste Bank (EBS) a avut totuşi o apreciere mai importantă, această reacţie fiind un efect al faptului că acţiunile EBS s-au devalorizat exagerat în perioada august-decembrie 2011. Dintre acţiunile băncilor listate pe piaţa româ­nească, despre EBS şi TLV s-ar putea spune că intră în categoria celor subevaluate. Din punctul de vedere al indicatorilor, este dificil de argumentat în actualul context economic că aceste titluri sunt subevaluate. BCC este şi mai greu de adăugat în categoria companiilor ieftine, fiind un emitent absent ca şi lichiditate bursieră şi beneficiind de un interes scăzut din partea investitorilor".

Simion Tihon crede că, în trimes­trul următor, băncile vor evolua sub egida deciziilor pe care le vor lua băncile centrale, în special Banca Centrală Europeană.

Domnia sa ne-a mai precizat: "Injecţiile de capital pot determina o creştere a încrederii investitorilor şi pot menţine actualul trend. Dacă însă vor exista evenimente deosebite pe plan european, mă refer aici la o acutizare a problemelor datoriilor suverane, băncile probabil că vor fi primele afectate.

Neîncrederea, ca şi rezultat al turbulenţelor de pe plan internaţional, se va regăsi rapid în cotaţiile EBS şi BRD.

Reducerea provizioanelor, atitudine sesizată cu precădere la TLV, confirmă o încredere a faptului că din perspectiva băncilor, riscul din portofoliile de credite s-a diminuat".

Bogdan Gherghe: Ne aşteptăm la o consolidare a cotaţiilor acţiunilor bancare

Din punctul de vedere al lui Bogdan Gherghe, analist la "Tradeville", principalul factor care a condus la apreciarea acţiunilor Erste Bank este legat de ciclul euforie-panică.

"În momentele de panică cei care deţin acţiuni preferă să le vândă, iar în momentul în care se întrevede momentul de final, acţiunile ce au fost vândute în panică devin interesante", potrivit domniei sale.

Bogdan Gherghe a adăugat că, având în vedere scăderea costurilor de finanţare ale statelor cu probleme din zona euro cu 30% faţă de maximul de anul trecut, pieţele financiare sunt stabile.

"În ceea ce priveşte evoluţia acţiunilor în trimestrul următor, aşteptările noastre sunt îndreptate spre o consolidare a cotaţiilor acţiunilor din domeniul bancar", potrivit analistului "Tradeville".

Acţiunile EBS au închis şedinţa bursieră de vineri la 80,5 lei/titlu, în creştere cu 2,22% faţă de şedinţa precedentă. Titlurile BCC s-au apreciat, vineri, cu 1,10%, la 0,0549 lei/titlu, în timp ce acţiunile BRD au urcat cu doar 0,91%, la 11,1 lei/titlu. În schimb, titlurile TLV au stagnat, vineri, la valoarea de 1,02 lei/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb