Preţul aurului se va menţine, probabil, la peste 1.630 de dolari uncia în următoarele luni şi ar putea urca la cel puţin 1.800 de dolari uncia înainte să se înscrie pe un curs descendent în cea de-a doua jumătate a anului curent, anticipează "Société Générale" SA.
"Toţi indicatorii tehnici arată că nu vom asista la o corecţie majoră, deocamdată", a declarat, potrivit Bloomberg, Stephanie Aymes, analist în cadrul băncii franceze.
Ieri, pe piaţa londoneză, cotaţia aurului cu livrare imediată a crescut cu 0,5%, la 1.663,07 dolari/uncie. Nivelul este, însă, cu mult sub maximul record atins în septembrie 2011, de 1.921,15 dolari uncia.
La Comex New York, preţul aurului cu livrare în aprilie a urcat cu 0,6% ieri, la ora 09.57, ajungând la 1.664,40 dolari/uncie. Avansul a fost determinat de speculaţiile potrivit cărora banca centrală a SUA (Federal Reserve) va continua măsurile de stimulare a economiei.
Luna aceasta, banca americană de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc. estima că preţul metalului galben va urca la 1.825 dolari uncia în trimestrul întâi din 2013. Potrivit băncii elveţiene "Credit Suisse Group" AG, preţul mediu al aurului va fi de 1.740 dolari/uncie în 2013 (nivel mediu record), iar în 2014 vom asista la un declin.
În 2012, cotaţia aurului a urcat în aşteptarea măsurilor băncilor centrale din întreaga lume pentru susţinerea economiei, înregistrând cea mai lungă perioadă de avans din 1920 până în prezent, res-pectiv 12 ani.
Preţul aurului a urcat cu 7% în 2012. Cotaţia medie a anului trecut a fost, pe piaţa futures americană, de 1.670,71 dolari/uncie - nivel record.
În octombrie anul trecut, preţul aurului a urcat la 1.800 de dolari uncia, însă nu a reuşit să ajungă la 1.900 de dolari/uncie, nivel consemnat în 2011.