Euforia creşterii economice europene s-a evaporat

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 mai 2014

Euforia creşterii economice europene s-a evaporat
CĂLIN RECHEA

Datele preliminare privind creşterea economică din Europa au venit ca un duş rece pentru autorităţile continentale, care nu şi-au îngăduit niciun fel de pauză în a lăuda progresele şi proclama ieşirea din criză.

Suprize mari s-au înregistrat pentru flancul sudic al zonei euro, în special Portugalia, Italia şi Franţa, dar şocul cel mare a fost reprezentat de Olanda şi Finlanda, membre permanente, deocamdată, ale aşa-zisului nucleu dur (vezi grafic).

Scăderea trimestrială de 1,4% a economiei Olandei a avut loc pe fondul unui declin cu 32 de mii a numărului locurilor de muncă faţă de trimestrul precedent, după cum arată datele oficiale de la Biroul Central de Statistică.

În Finlanda, tendinţa accentuată de scădere a producţiei industriale şi restrângerea pieţelor pentru exporturi indică o recesiune semnificativă în 2014, acesta fiind, probabil, şi motivul pentru care premierul Jyrki Katainen şi-a anunţat demisia cu un an înainte de alegerile generale, pentru a urmări o funcţie europeană.

Compania italiană de consultanţă Nomisma a fost laconică în evaluarea sa. "Redresarea a dispărut", au declarat reprezentanţii companiei, conform unui articol al lui Ambrose Evans-Pritchard din The Telegraph. Aici apare şi afirmaţia "creşterea din Spania nu a fost decât un miraj statistic" a lui Simon Tilford, de la Centre for European Reform. Tilford îşi susţine opinia pornind de la valoarea suspectă a deflatorului PIB, care a fost de -0,4% în T1 2014 (n.a. diferenţa dintre creşterea în temeni nominali a PIB-ului şi deflator reprezintă creşterea reală).

Contracţia economiei Portugaliei a fost anunţată în aceeaşi zi în care un articol Bloomberg spunea rămas bun crizei din ţara iberică, pe fondul reluării creditării. Autoarea, Anabela Reis, descrie cum băncile încep să caute clienţii pentru a le oferi noi produse, în condiţiile în care programul internaţional de susţinere financiară, prin care s-au acordat Portugaliei credite de 78 de miliarde de euro, se apropie de final.

Banca despre care scrie Reis este Deutsche Bank, ai cărei oficiali din Portugalia au declarat: "ne concentrăm asupra companiilor mici care produc mai ales pentru export". Din păcate pentru băncile din Portugalia, exporturile şi-au temperat creşterea de la începutul anului, conform statisticilor oficiale, iar exporturile nete "au avut o contribuţie negativă pronunţată asupra PIB-ului". Institutul Naţional de Statistică al Portugaliei a mai raportat, în acelaşi timp, şi o creştere a costurilor forţei de muncă în T1 2014, cu o rată anuală care depăşeşte creşterea economică.

Mult lăudata redresare a Portugaliei este departe de a fi sustenabilă, mai ales că datoriile companiilor nefinanciare se menţin la un nivel foarte ridicat, de circa 143% din PIB, iar datoria publică a crescut până la 129% din PIB în 2013. Estimările Comisiei Europene arată o scădere a datoriei publice până la 126,7% în 2014, dar este greu de crezut că acestea vor fi confirmate.

În opinia profesorului Charles Wyplosz, de la Universitatea din Geneva, "declinul nu ar trebui să surprindă", deoarece "programele de austeritate au fost reduse dar nu au fost stopate", iar "scăderea deficitelor bugetare nu ar trebui să fie acum prioritară".

Dar ce a mai rămas guvernelor din Europa, când datoriile publice continuă să crească, pe fondul refuzului autorităţilor de a permite corectarea dezechilibrelor profunde acumulate în perioada de boom a creditării?

Să fie speranţa că Germania, a cărei economie a crescut peste aşteptări în T1 2014, cu o rată trimestrială de 0,8%, va reuşi să-i menţină şi pe ceilalţi pe linia de plutire?

Dar cât mai poate Germania să susţină, de una singură, creşterea din zona euro? "Germania se îndreaptă către stagnare şi nimănui nu pare să-i pese", avertizează Steen Jakobsen, economist-şef şi CIO la Saxo Bank. Jakobsen prezintă pe blogul său prognozele de la Bloomberg, care arată un avans anual de 2% al PIB-ului Germaniei în T4 2014, după ce estimarea din T1, de 2,1%, a fost depăşită semnificativ.

De ce este aşa de pesimist economistul-şef de la Saxo? Deoarece economia Germaniei depinde foarte mult de exporturile către China, iar a doua economie a lumii tocmai a intrat într-un proces de ajustare, în condiţiile în care autorităţile de la Beijing par să considere benignă o creştere economică cu mult sub performanţele din ultimele decenii. Pe lângă încetinirea Chinei, Germania se mai confruntă cu "cea mai costisitoare politică energetică din Europa", după cum mai arată Steen Jakobsen, la care se adaugă şi riscul escaladării tensiunilor economice şi politice dintre Rusia şi Vest.

La scurt timp după anunţarea "performanţei" din primul trimestru au început să apară declaraţii şi apeluri la implicarea directă a BCE, prin deschiderea robinetului monetar. Analistul Michel Martinez, de la Societe Generale, a prognozat reducerea dobânzii de politică monetară până la 0,05%, aplicarea unei dobânzi negative de 0,1% pentru depozitele băncilor la BCE şi lansarea unui program de achiziţii a titlurilor ABS (n.a. Asset Backed Securities) de 100 de miliarde de euro în ultima parte a anului, după cum scrie The Telegraph. Martinez mai estimează că Banca Centrală Europeană poate creşte valoarea programului de relaxare cantitativă până la 1,5 trilioane de euro, dacă redresarea economică se transformă în stagnare.

Opinia lui Martinez nu este singulară. Economiştii principalelor bănci internaţionale estimează că BCE va reduce dobânzile la următoarea şedinţă de politică monetară, după cum se arată într-un articol Bloomberg.

Cea mai "îndrăzneaţă" propunere vine, însă, de la Institutul Bruegel, care a enumerat, recent, o listă de cumpărături pentru Banca Centrală Europeană, în scopul eliminării pericolului reprezentat de inflaţia scăzută ("Addressing weak inflation: The European Central Bank's shopping list", Bruegel Policy Contribution, Mai 2014).

Deoarece "reducerea ratei dobânzii pentru depozite sau introducerea unui nou program de refinanţare a băncilor pe termen lung este puţin probabil să modifice aşteptările inflaţioniste", analiştii de la Bruegel, o instituţie cu influenţă semnificativă în cercurile înalte ale Europei, propun trecerea la cumpărarea directă a obligaţiunilor guvernamentale, adică genul de relaxare cantitativă practicat în SUA, fără rezultate asupra pieţei muncii sau, deocamdată, asupra inflaţiei.

Din cauza problemelor juridice, economice şi politice, Institutul Bruegel recunoaşte că achiziţionarea obligaţiunilor emise de guvernele celor 18 ţări din zona euro nu este fezabilă, dar a fost găsită o portiţă pentru lansarea programului: cumpărarea obligaţiunilor emise de EFSF (European Financial Stability Facility), ESM (European Stability Mechanism) sau EIB (European Investment Bank). Analiştii de la Bruegel propun lansarea programului de relaxare cantitativă la o valoare lunară de 35 de miliarde de euro şi o evaluare a efectelor după trei luni, în condiţiile în care valoarea totală a obligaţiunilor care pot fi achiziţionate de BCE este estimată la 1.720 de miliarde de euro.

Dacă este confirmată prognoza lui Steen Jakobsen privind dinamica economiei Germaniei până la sfârşitul anului, atunci este foarte probabil ca pornirea tiparniţei BCE să fie susţinută fără rezervări atât de guvernul de la Berlin cât şi de Bundesbank.

Dar, aşa cum o demonstrează şi ineficienţa relaxării cantitative de peste Ocean în ceea ce priveşte aşezarea economiei reale pe calea redresării sustenabile, este puţin probabil ca varianta europeană a QE să se bucure de succes, deoarece împiedică tocmai schimbările structurale necesare şi permite băncilor să evite confruntarea cu realitatea dură a creditelor neperformante.

Acestea sunt, însă, probleme pentru alte nopţi cu întâlniri la nivel înalt, unde noile autorităţi europene vor face totul, indiferent de voinţa alegătorilor, pentru a evita trezirea din "visul european".

"Germania se îndreaptă către stagnare şi nimănui nu pare să-i pese." ( Steen Jakobsen, Economist-Şef Şi CIO, Saxo Bank)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb