EUGEN TEODOROVICI: "Când mă gândesc la interesul economic al României, da, înţeleg să fiu şi agresiv"

V.D.
Politică / 7 aprilie 2019

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precizează că, atunci când se gândeşte la interesul economic al României, înţelege să fie şi agresiv, însă în niciun caz nu poate fi vorba de o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. El face aceste precizări după ce, sâmbătă, la finalul celei de-a doua zile a reuniunii ECOFIN, a declarat că ţările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor.

"Am convingerea că toţi cei care au înţeles să abordeze serios acest subiect în cadrul reuniunii ECOFIN, au avut aceleaşi argumente economice, sociale şi nu în ultimul rând, naţionale, ca şi mine. Toţi cei care au participat la dezbaterile purtate pe marginea acestui subiect, au înţeles care sunt riscurile potenţiale ale acestui fenomen al migraţiei şi în special ale «migraţiei creierelor». Toţi cei care au participat la dezbateri au înţeles importanţa şi gravitatea lui, având în vedere că nu numai România se confruntă cu migraţia forţei de muncă. Ceea ce am spus şi anterior, spun şi acum: nu voi fi niciodată adeptul îngrădirii libertăţii dreptului de a munci oriunde în Europa, a libertăţii de mişcare sau oricăror alte drepturi ale cetăţenilor români", a scris Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

El precizează că migraţia forţei de muncă este însă un subiect care generează discuţii şi polemici aprinse prin prisma faptului că duce la efecte economice pozitive în ţările care primesc forţa de muncă şi negative în ţările care o pierd.

"Şi din acest punct de vedere, toţi cei care au participat la dezbaterea acestui subiect, au fost de acord că trebuie găsite soluţii pentru ca ţările furnizoare de forţă de muncă să poată contracara efectul economic negativ generat de migrarea forţei de muncă, fără însă a îngrădi în niciun fel niciunul dintre drepturile garantate tuturor cetăţenilor europeni - nicidecum, subliniez, al libertăţii de a munci oriunde în Europa", adaugă ministrul Finanţelor.

Teodorovici apreciază că sintagma "măsuri agresive" a fost de natură să genereze interpretări.

"Dar când mă gândesc la interesul economic al României, da, înţeleg să fiu şi agresiv. Ca oricare altcineva pentru ţara sa. Dar, în niciun caz nu poate fi vorba de o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor", subliniază ministrul Finanţelor.

"Mă întristează faptul că, făcând dovada unei competenţe profesionale limitate, cei care sunt incapabili să înţeleagă discuţiile în contextul lor, rămân tributari unor formulări conjuncturale şi nu înţeleg să preia şi să mediatizeze şi alte subiecte care au fost discutate şi care au legătură cu cel al migraţiei, cum ar fi cel al competitivităţii Europei în faţa concurenţei crescânde venită din partea Chinei şi a Statelor Unite. Iar aici, am accentuat pe necesitatea unităţii în abordare la nivel European, pentru a putea fi capabili noi, Europa unită, să facem faţă, în primul rând economic, concurenţei venită de peste ocean sau din zona Asiei. Închei prin a afirma foarte clar, în speranţa că niciodată de acum în colo nu vor mai exista încercări de scoatere din context a afirmaţiilor mele, că nu sunt duşman declarat al

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. D-le filozof dacă - mult,mult IQ - 1€ = 1ron nu plecă : VIN CREIERE MULTE,MULTE - surplus mai arunci.....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb