Euribor, Libor, BOR, Bucur-Obor

De 26 de ani de când ne tot raportăm la altă monedă decât aia de care avem nevoie, nu mi s-a întâmplat niciodată să vând dolari, mărci, lire, franci sau euro, într-o cantitate însemnată, la un curs favorabil vânzării. Când am avut de cumpărat sau de plătit ceva, s-a întâmplat de regulă în altă deviză decât aia pe care o aveam în buzunar sau în cont, iar momentul era total nepotrivit pentru cumpărare. Ar fi trebuit să am de vânzare!

Am pus treaba asta pe seama murphologiei, singura ştiinţă care nu m-a dezamăgit niciodată. Ulterior am început să am îndoieli.

Când am auzit pentru prima oară sintagma "politica de curs a BNR", am tresărit neplăcut surprins. Cum adică, cursul e rezultatul politicii cuiva?!?

Ulterior, în vremurile când dolarul era atât de exotic în România, încât nici magazinele care vindeau în valută nu erau sigure că bancnota nu-i falsă, am auzit şi fraza logic următoare: "BNR a intervenit".

Acum, când Banca Naţională are site şi acesta e împodobit ca un brăduţ ţanţoş cu explicaţia pe care am folosit-o în motto, nu mai tresar. Am consumat toate tresăririle.

Un amic, îndatorat în franci elveţieni în urma unui acces de isteţime manifestat în boom, se joacă lună de lună şi semestru de semestru de-a finanţistul amator şi studiază graficele LIBOR ca să vadă cum stă cu rata.

De obicei, după lectură şi analiză, e vesel şi optimist. Când îi spune banca suma de plată, e invariabil dezamăgit. "Cum adică a crescut, că la mine a scăzut..." Şi, "De ce 0,17 e atât de mult?". Săracul, mereu calculează, mereu se amageşte şi mereu e dezamăgit.

Bineînţeles, banca are dreptate! Analiştii ei, juriştii ei ştiu mai bine decât amicul meu. Şi ştiu şi la care grafic să se uite. Şi au şi vederea mai bună şi ştiu mai bine ce e scris în contract cu litere mici.

I-am recomandat prietenului să se uite la Sopranos, că se reia pe HBO3...

Mafia, când împrumută bani unui neofit, îi comunică dobânda în "puncte".

"Vrei 10.000 de dolari? Îţi dăm cu doar 1,5 puncte pe săptămână".

Omul se gândeşte la procente şi zice că nu-i mult. Bine, 1,5% per săptămână e foarte mult, dar dacă eşti disperat şi ai ajuns din cauza asta să împrumuţi de la mafioţi, 1,5% e tot ce ai visat mai frumos.

1,5% la zece mii de dolari înseamnă 150 dolari, în valoare nominală. În New Jersey sau Newark nu e mare lucru.

Când achită prima dobândă (în America discuţia se poartă pe dobândă, nimeni nu vrea să ştie când se restituie principalul, e mai bine să stea unde stă şi să producă dobânda săptămânală. Numai la noi cămătarii vor, în prostia lor, să li se restituie banii, fără să înţeleagă că aşa vor trebui să caute alt guşter în locul celui eliberat odată cu lichidarea datoriei) constată că e altfel... 1,5 puncte dobândă înseamnă 1k 5, adică 1500 dolari dobândă fixă, adică de zece ori cât crezuse amarâtul când a luat teancul de cash de la caporegime.

Fusese o neînţelegere. Nimeni nu pronunţase cuvântul "procent". Mafiotul spusese "puncte-dobândă" şi împrumutatul acceptase. Bine, ar fi acceptat oricum.

Ca şi la noi. Chiar dacă literele mici din contractele de credit ar fi fost mari cât literele din firmele luminoase, românul tot ar fi contractat împrumutul, atât de încrezător în flerul lui în afaceri era.

Revenind, nu ştiu cum naiba face LIBOR-ul ăsta de iese mereu cu rata în creştere. Ca şi cursul valutar.

Am plătit deunăzi niscai facturi restante... Cândva în iunie, Telekom România a emis o factură, la cursul de 1 E= 4,5078 lei. Tot în iunie, altcândva, UPC mi-a facturat cablul şi internetul la cursul de 1 E = 4,5115 lei.

Azi cursul e 4,4884 şi n-am primit nici o factură. Cred că toţi furnizorii mei aşteaptă să mai crească euro.

Mi-am urmat instinctul birocratic de conţopist de vocaţie şi am căutat cursul pentru toate facturile trecute. Invariabil, cursul din ziua plăţii e mai mic decât cursul din data emiterii facturii. Sinusoida perversă funcţionează în dauna plătitorului. Coincidenţă? Statistica nu minte. Să numim asta o potrivire fericită a timpilor şi cutumelor. Fericită pentru încasator.

Murphologia mi-a fost uneori prietenă.

Prin 2007-2008, eram client corporate al CitiBank. Genul de client şmecher care a deschis contul în urma unui interviu care a determinat banca să-l accepte.

Nu eram client mare, dar făcusem impresie bună. Aveam imagine. Cele două societăţi cu capital social 200 RON care au deschis conturi la Citi erau, una distribuitor Macmillan, cealaltă importator Cacharel. Eram bine îmbrăcat, îi invitam pe directori la sindrofii unde se simţeau băgaţi în seamă (cam cum face BURSA cu mine), nu rulam mult, dar eram client pentru multe servicii. Inclusiv pentru schimb valutar. Mi-amintesc că lira sterlină era la un moment dat cât roata carului, 5,8 - dacă nu mă înşală memoria, şi eu o cumpăram de la Citi cu 5,3. Mă băgau în licitaţii pe lângă nişte clienţi foarte mari, care schimbau cu catralionu', nu ştiu exact cum funcţiona bucătăria internă a CitiBank Dublin plc... dar mi se permitea să cumpăr câteva mii sau zeci de mii în rând cu magnaţii.

Cursul e aşadar mereu cum vor unii.

Dintre acei "unii", BNR e cel mai tare.

Deasupra BNR ce, cine e? Dumnezeu?

Chiar, BOR nu se implică? Ei, cum o să aibă Domnul şi slujitorii Lui de-a face cu ochiul dracului? Păi cum binecuvântează toate prostiile, instituţiile, cărţile lui Becali, cum vând molifte şi parastasuri?!? Ei, le vând, dar pe lei. Poate şi pe bani ruseşti sau sârbeşti, ortodocşi, deşi şi pe euro scrie în greceşte.

Ei, BOR nu vrea să aibă de-a face cu moneda unică, dar companiile catolico-protestante n-au nici o jenă.

De ce-mi facturează mie Telekom euro? Ce cheltuieli externe are compania? În ce pondere intervine valuta în calculul unei facturi emise de o societate românească cu salarii în lei, taxe în lei, cheltuieli în lei? Poate chiria s-o plătească în echivalent euro, că aşa a vrut proprietarul. Dar proprietarului cine îi dă voie să factureze în moneda europeană?

UPC de ce are nevoie să ştie cât e euro în ziua facturării?

Eu de ce am nevoie să ştiu?

LIBOR, EURIBOR... BNR a devenit arbitrul schimbului valutar. Arbitrajul costă bani. Pe noi, pe contribuabili. Când BNR intervine pe piaţă, "intervine" e un eufemism pentru "cheltuie bani cu nemiluita". Din banii noştri. Uneori împrumutaţi cu dobândă de Statul Român. Mai mereu.

Îmi place ideea că eu pot împrumuta euroi pentru nevoi personale. Pe care alerg sa-i schimb în lei la un curs bun. După care alerg lunar să cumpăr euro cât mai ieftin, ca să plătesc ratele.

Când alerg să vând valută cu teancul, nu merg la bancă. Cursul e prost. Nu mai sunt client Citi, societăţile alea au falimentat, imaginea lor bună n-a fost suficient ca să platească chiria spaţiilor comerciale ale Romarta-Broadhurst.

Nici când cumpăr valută nu merg la bancă. Câte unităţi bancare din centru au multă valută? BT - 300 de euro, Raiffeisen -250, BRD - 500, dar e cursul prost. Sau trebuie programare.

Dacă vrei să schimbi bani în Bucureşti sau oriunde în Europa, mergi la persani. Iranienii de pe Calea Moşilor, lângă Bucur Obor, au câte lire vrei, milioane de franci, dolari cu ghiotura, euro cât încape în apartamentul de la etajul blocului în care funcţionează exchange-ul. Programarea poate fi pentru ieri. Vrei hârtii mari, mici, monede, mărci "cu bască", scoase din circulaţie în 1991, ce pofteşti, aia găseşti. Şi cursul n-are legătură cu Liborul, cu Euriborul sau cu Isărescu. Poate cu Ayatollahul.