Euribor, Libor, BOR, Bucur-Obor

MIHAI ANTONESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 iulie 2016

Euribor, Libor, BOR, Bucur-Obor

Motto: Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. (Banca Naţională a României, site-ul oficial, bnro.ro)

De 26 de ani de când ne tot raportăm la altă monedă decât aia de care avem nevoie, nu mi s-a întâmplat niciodată să vând dolari, mărci, lire, franci sau euro, într-o cantitate însemnată, la un curs favorabil vânzării. Când am avut de cumpărat sau de plătit ceva, s-a întâmplat de regulă în altă deviză decât aia pe care o aveam în buzunar sau în cont, iar momentul era total nepotrivit pentru cumpărare. Ar fi trebuit să am de vânzare!

Am pus treaba asta pe seama murphologiei, singura ştiinţă care nu m-a dezamăgit niciodată. Ulterior am început să am îndoieli.

Când am auzit pentru prima oară sintagma "politica de curs a BNR", am tresărit neplăcut surprins. Cum adică, cursul e rezultatul politicii cuiva?!?

Ulterior, în vremurile când dolarul era atât de exotic în România, încât nici magazinele care vindeau în valută nu erau sigure că bancnota nu-i falsă, am auzit şi fraza logic următoare: "BNR a intervenit".

Acum, când Banca Naţională are site şi acesta e împodobit ca un brăduţ ţanţoş cu explicaţia pe care am folosit-o în motto, nu mai tresar. Am consumat toate tresăririle.

Un amic, îndatorat în franci elveţieni în urma unui acces de isteţime manifestat în boom, se joacă lună de lună şi semestru de semestru de-a finanţistul amator şi studiază graficele LIBOR ca să vadă cum stă cu rata.

De obicei, după lectură şi analiză, e vesel şi optimist. Când îi spune banca suma de plată, e invariabil dezamăgit. "Cum adică a crescut, că la mine a scăzut..." Şi, "De ce 0,17 e atât de mult?". Săracul, mereu calculează, mereu se amageşte şi mereu e dezamăgit.

Bineînţeles, banca are dreptate! Analiştii ei, juriştii ei ştiu mai bine decât amicul meu. Şi ştiu şi la care grafic să se uite. Şi au şi vederea mai bună şi ştiu mai bine ce e scris în contract cu litere mici.

I-am recomandat prietenului să se uite la Sopranos, că se reia pe HBO3...

Mafia, când împrumută bani unui neofit, îi comunică dobânda în "puncte".

"Vrei 10.000 de dolari? Îţi dăm cu doar 1,5 puncte pe săptămână".

Omul se gândeşte la procente şi zice că nu-i mult. Bine, 1,5% per săptămână e foarte mult, dar dacă eşti disperat şi ai ajuns din cauza asta să împrumuţi de la mafioţi, 1,5% e tot ce ai visat mai frumos.

1,5% la zece mii de dolari înseamnă 150 dolari, în valoare nominală. În New Jersey sau Newark nu e mare lucru.

Când achită prima dobândă (în America discuţia se poartă pe dobândă, nimeni nu vrea să ştie când se restituie principalul, e mai bine să stea unde stă şi să producă dobânda săptămânală. Numai la noi cămătarii vor, în prostia lor, să li se restituie banii, fără să înţeleagă că aşa vor trebui să caute alt guşter în locul celui eliberat odată cu lichidarea datoriei) constată că e altfel... 1,5 puncte dobândă înseamnă 1k 5, adică 1500 dolari dobândă fixă, adică de zece ori cât crezuse amarâtul când a luat teancul de cash de la caporegime.

Fusese o neînţelegere. Nimeni nu pronunţase cuvântul "procent". Mafiotul spusese "puncte-dobândă" şi împrumutatul acceptase. Bine, ar fi acceptat oricum.

Ca şi la noi. Chiar dacă literele mici din contractele de credit ar fi fost mari cât literele din firmele luminoase, românul tot ar fi contractat împrumutul, atât de încrezător în flerul lui în afaceri era.

Revenind, nu ştiu cum naiba face LIBOR-ul ăsta de iese mereu cu rata în creştere. Ca şi cursul valutar.

Am plătit deunăzi niscai facturi restante... Cândva în iunie, Telekom România a emis o factură, la cursul de 1 E= 4,5078 lei. Tot în iunie, altcândva, UPC mi-a facturat cablul şi internetul la cursul de 1 E = 4,5115 lei.

Azi cursul e 4,4884 şi n-am primit nici o factură. Cred că toţi furnizorii mei aşteaptă să mai crească euro.

Mi-am urmat instinctul birocratic de conţopist de vocaţie şi am căutat cursul pentru toate facturile trecute. Invariabil, cursul din ziua plăţii e mai mic decât cursul din data emiterii facturii. Sinusoida perversă funcţionează în dauna plătitorului. Coincidenţă? Statistica nu minte. Să numim asta o potrivire fericită a timpilor şi cutumelor. Fericită pentru încasator.

Murphologia mi-a fost uneori prietenă.

Prin 2007-2008, eram client corporate al CitiBank. Genul de client şmecher care a deschis contul în urma unui interviu care a determinat banca să-l accepte.

Nu eram client mare, dar făcusem impresie bună. Aveam imagine. Cele două societăţi cu capital social 200 RON care au deschis conturi la Citi erau, una distribuitor Macmillan, cealaltă importator Cacharel. Eram bine îmbrăcat, îi invitam pe directori la sindrofii unde se simţeau băgaţi în seamă (cam cum face BURSA cu mine), nu rulam mult, dar eram client pentru multe servicii. Inclusiv pentru schimb valutar. Mi-amintesc că lira sterlină era la un moment dat cât roata carului, 5,8 - dacă nu mă înşală memoria, şi eu o cumpăram de la Citi cu 5,3. Mă băgau în licitaţii pe lângă nişte clienţi foarte mari, care schimbau cu catralionu', nu ştiu exact cum funcţiona bucătăria internă a CitiBank Dublin plc... dar mi se permitea să cumpăr câteva mii sau zeci de mii în rând cu magnaţii.

Cursul e aşadar mereu cum vor unii.

Dintre acei "unii", BNR e cel mai tare.

Deasupra BNR ce, cine e? Dumnezeu?

Chiar, BOR nu se implică? Ei, cum o să aibă Domnul şi slujitorii Lui de-a face cu ochiul dracului? Păi cum binecuvântează toate prostiile, instituţiile, cărţile lui Becali, cum vând molifte şi parastasuri?!? Ei, le vând, dar pe lei. Poate şi pe bani ruseşti sau sârbeşti, ortodocşi, deşi şi pe euro scrie în greceşte.

Ei, BOR nu vrea să aibă de-a face cu moneda unică, dar companiile catolico-protestante n-au nici o jenă.

De ce-mi facturează mie Telekom euro? Ce cheltuieli externe are compania? În ce pondere intervine valuta în calculul unei facturi emise de o societate românească cu salarii în lei, taxe în lei, cheltuieli în lei? Poate chiria s-o plătească în echivalent euro, că aşa a vrut proprietarul. Dar proprietarului cine îi dă voie să factureze în moneda europeană?

UPC de ce are nevoie să ştie cât e euro în ziua facturării?

Eu de ce am nevoie să ştiu?

LIBOR, EURIBOR... BNR a devenit arbitrul schimbului valutar. Arbitrajul costă bani. Pe noi, pe contribuabili. Când BNR intervine pe piaţă, "intervine" e un eufemism pentru "cheltuie bani cu nemiluita". Din banii noştri. Uneori împrumutaţi cu dobândă de Statul Român. Mai mereu.

Îmi place ideea că eu pot împrumuta euroi pentru nevoi personale. Pe care alerg sa-i schimb în lei la un curs bun. După care alerg lunar să cumpăr euro cât mai ieftin, ca să plătesc ratele.

Când alerg să vând valută cu teancul, nu merg la bancă. Cursul e prost. Nu mai sunt client Citi, societăţile alea au falimentat, imaginea lor bună n-a fost suficient ca să platească chiria spaţiilor comerciale ale Romarta-Broadhurst.

Nici când cumpăr valută nu merg la bancă. Câte unităţi bancare din centru au multă valută? BT - 300 de euro, Raiffeisen -250, BRD - 500, dar e cursul prost. Sau trebuie programare.

Dacă vrei să schimbi bani în Bucureşti sau oriunde în Europa, mergi la persani. Iranienii de pe Calea Moşilor, lângă Bucur Obor, au câte lire vrei, milioane de franci, dolari cu ghiotura, euro cât încape în apartamentul de la etajul blocului în care funcţionează exchange-ul. Programarea poate fi pentru ieri. Vrei hârtii mari, mici, monede, mărci "cu bască", scoase din circulaţie în 1991, ce pofteşti, aia găseşti. Şi cursul n-are legătură cu Liborul, cu Euriborul sau cu Isărescu. Poate cu Ayatollahul.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Bancile au fost amendate pentru Euribor, Libor. De ce mai exista?

    1. pentru ca nu s-a inventat pedeapsa cu moarte la oameni dupa o simpla amenda de circulatie, tonomatule cu povesti pentru idioti

      Legile sunt prea blande.

      In Casino daca unul masluieste cartile nu mai are voie sa calce acolo. 

      Decit daca e angajat acolo...

      Cine imparte parte isi face!

      :))))))))) 

    Coincidenta mai face ca sa creasca cursul dupa jumatatea lunii, cand se apropie plata ratelor, si atinge un varf in cursul lunii octombrie, la data in care constituie punct de referinta pentru plata accizelor anul urmator! Un alt aspect interesant la cursul valutar este diferenta dintre vanzare si cumparare practicata de banca: daca la dolar si la euro, diferenta dintre cu cat cumpara si cu cat vinde banca este de 6 puncte(nu procentuale!), la franci este de 12 puncte!! Mai mult, ganditi-va cat au castigat bancile care au acordat imprumuturi in franci elvetieni la schimbul valutar la eliberarea sumelor clientilor: cand am luat eu creditul, paritatea internationala era de 1Eur=1,63 CHF, insa banca a aplicat un cursa de 1Eur=1,67 CHF, de unde rezulta o diferenta de 1075 euro pe care am primit-o mai putin, raportat la valoarea creditului tras. Toate sa fie doar coiincidente???Oare de ce in prezent nu se mai acorda credite in CHF, pentru ca ar fi un produs interesant, avand in vedere ca paritatea este la nivel maxim, si, teoretic, ar trebui sa urmeze o scadere a acestuia in urmatorii ani, tot coincidenta sa fie??

    1. Da, este o coincidenta cu faptul ca bancherii sunt niste nenorociti.

      daca nu schimbam leul cu Euro.Tranzactiile valutare ofera foarte buna sursa de venit, motiv pentru care de exemplu BCR contabilizeaza direct in rapoartele Erste si nu cele proprii aceste venituri

      Nu se mai acorda credite in chf pentru ca nu l-ai mai lua tu daca dobanda este mai mare decat la cel din euro. Acum dobanda interbancara este mai mica la chf cu 0.5% decat la euro. In 2005-2006, dobanda la chf era mai mica cu 2-2.5% decat la euro. Azi, daca mai adaugi si costuri de hedging iesi peste costul creditului in euro.

    Telekom a platit spectrul si licenta in EURO catre statul roman. Asa ca are dreptul sa taxeze serviciile in euro.

    1. Am zis "Telekom" ca exemplu generic... Daca ne luam de particularitati, ar fi multe de spus in legatura cu tranzactiile suspecte si cu singura linie gsm care a falimentat si a renascut ca Pasarea Phoenix... T... a mai dobindit si Zapp, pentru care chiar nu exista scuze. N-ar fi trebuit sa factureze nici in dolari, nici in euro, nici in lei, nici in nimic! Hariri a luat bani ca sa testeze reteaua in conditii urbane. Abonatii ar fi trebuit ei remunerati. Dar... N-am spus niciodata ca un investitor n-ar trebui sa capete niscai facilitati de schimb pentru a-si recupera investitia si pentru a repatria profit! Eu cu raportarea domestica la valute straine am o problema.

    Atentie, nu i-am cainat si nu-i voi caina pe imprumutatii in franci! Cind accepti o moneda pe care nu o intelegi, intr-un contract pe care nu-l intelegi, iti platesti pacatele. Nu ca bancile ar fi procedat onorabil, dar, in opinia mea, si prostia ar trebui sanctionata, nu numai escrocheria. Principala fapta pe care o acuz in practica bancara este evaluarea si descrierea gajului.

    1. Ti-a cerut cineva să ne căinezi, boss? E problema mea cu banca, nu stiu de ce vă bagati in seamă dacă nu va place.

      Nu mi-a cerut nimeni! Daca-mi cerea, cine stie? Cum sint eu de indatoritor, amabil, elegant si empatic, poate va cainam. Sau macar va abelizam...

      Nu pot fi Boss, sint in pantaloni scurti. Cel mult caporegime (sau capodecina, cum spun napolitanii)...

    Cum se dau cu codita pe langa Guvern ca pisicile.

    Nu vor cerere-oferta la pretul pietei a treia oara in acest an. 

    Cine nu te lasa sa comentezi?

    Ai spus ca nu lucrezi pt sistemul bancar. 

    Am discutat despre Gazprom ... si altele. 

    Te rog frumos o parere. Bag mana-n foc ca ai citit articolul.

    Multumesc anticipat. 

    1. trebuie sa il felicite pe domnul Treichl pentru reusita de a fi micsorat impozitul bancar in Austria si Ungaria. Daca nu stii ce e ala nu iti face griji. Faci Parte din categoria inteleptilor)

      Haha

      sa introduca macar de complezenta impozitul bancar sa intram si noi in randul tarilor civilizate. Nu esti de acord?

      Cum sa nu, sa ramanem fara banci straine?Asa colegul tau Mugurel pleaca la pascut sau aduce bancute turcalete.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb