Euro - cel mai mic curs din ultimii doi ani, faţă de dolar

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 octombrie 2008

Cursul monedei unice europene (euro) a scăzut ieri, pentru prima oară din noiembrie 2006 până în prezent, sub pragul de 1,28 dolari, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora băncile centrale europene vor reduce dobânzile, în condiţiile în care economia mondială se îndreaptă către recesiune.

Euro a avut un curs de 1,2743 dolari ieri dimineaţa, pe piaţa din Londra, după care, în jurul orei locale 10:08, a urcat la 1,2916 dolari. La New York, moneda europeană a avut un curs de 1,2842 dolari la ora 8:14 a.m., faţă de 1,3063 dolari în ziua precedentă.

Unii analişti cred că euro ar putea să scadă până la 1,26 dolari în decurs de o lună.

Tot ieri, lira sterlină s-a depreciat până la 1,6203 dolari, cel mai redus curs de după septembrie 2003. Marţi, cursul a fost de 1,6706 dolari.

Koji Fukaya, strateg principal la divizia din Tokyo a "Deutsche Bank" AG, declară: "Aşteptările privind reducerea dobânzilor în Europa sunt tot mai mari de la o zi la alta, din cauza previziunilor economice slabe. Euro este, încă, o monedă scumpă, care va mai scădea, ceea ce se va întâmpla şi cu alte valute europene".

Rubla şi forintul - în declin

Moneda Rusiei - rubla, a scăzut, ieri, pentru a şasea zi consecutiv în raport cu dolarul. Rubla a pierdut 1% faţă de moneda americană, având un curs de 26,9769 unităţi/dolar, cel mai redus din ultimii doi ani.

În Ungaria, forintul s-a depreciat cu 0,2%, la 277,75 unităţi/euro, chiar dacă banca centrală a majorat în mod neaşteptat rata dobânzii cheie (+3%, la 11,5%). Dobânda Ungariei este cea mai ridicată din Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb