Euro-circ

Titlul de azi nu este o invenţie de autor cîrcotaş, supărat pe modul în care "autorităţile" au utilizat ziua nr.1 a noii noastre identităţi europene pentru a băga nişte milioane de euro, din conturile primăriilor în buzunarele "clienţilor" de partid şi de stat. Nu, pur şi simplu, aşa scria pe un afiş mare cît poarta mare din gardul unui sătean de pe plaiurile noastre mioritice. Iar dacă "România Profundă" zice circ, atunci să ştiţi de bine că sub semnul circului a stat primul pas al societăţii româneşti în compania confraţilor de euro-suferinţă şi, desigur, de euro-bucurie cu care ne-am sincronizat destinul, începînd de la 1 ianuarie 2007. Dar, să rămînem tot în sfera "autorităţilor". Într-un elan entuziast, sprijinit de morga exhibată ca să vadă tot omul că noi şi Europa de la Traian ne tragem, "edilii" unui frumos oraş transilvan au sacrificat tradiţia şi au rebotezat una din străzile principale "Consiliul Europei". Nu-i minunat? Unde stai matale? Pe Consiliul Europei, zică ăla, cu obidă, că se dusese la Percepţie să-şi plătească amărîta de fonciire! Iniţiative din acestea se găsesc, sunt sigur, cu sutele, dacă nu cu miile în ţărişoara noastră dragă şi europeană, că nu degeaba aici s-a născut suprarealismul şi tot aici a rămas viu şi înfloritor, în timp ce pe meleagurile în care l-am exportat a murit demult.

Circ, am zis, dar trebuie să recunoaştem că există "circ" şi "circ". Nu ne referim, desigur, la arta nobilă a spectacolului modern al miracolului. La noi, "circ" înseamnă, în primul rînd, un anume mod de a face lucrurile. E circul acela de mahala pe care Gheorghe Naghi a avut ideea să-l insereze într-o secvenţă antologică din varianta cinematografică la D"ale Carnavalului. Circ înseamnă mult zgomot, înseamnă să iei ochii "prostimii", ca mai la urmă să-i iei paraua. Circ înseamnă "o bătaie de joc" autorizată, o mascaradă numai bună pentru gură cască şi pierde vară. Un spectacol mai degrabă jalnic, din punct de vedere al performanţei "actorilor", dar ce contează, atîta vreme cît "publicul" nici nu vrea altceva, nu are alte standarde, iar dacă le are, le ţine acasă pentru discuţii savante la ceaiul de "five o"clock", la Madam Piscopesco. Vorba lu" Madam Protopopesco: "E un ger afară, maşer, că nu-ţi poţi face o idee. Dacă o ţine aşa toată noaptea, se duce dracului rapiţa!" "Spectacolele publice", peste tot pe unde au fost "organizate", n-au depăşit acest nivel şi sunt convins că nici n-au aspirat cumva mai sus. Un simplu moft, un prilej ca oricare altul de a oferi "mulţimii", pentru cîteva ore, plăcerea de a stăpîni strada, "cu voie de la poliţie", se-nţelege. Un moft utilizat, însă, cu schepsis politic. Căci ce ar fi fost "sărbătoarea" oficială a noului nostru început de an european, fără baia de mulţime a celor mai iubiţi dintre pămîntenii noştri. O mică arvună electorală, pe bani grei şi bugete publice, pentru interese nu tocmai publice. Dar ce contează! O dată într-un veac, dacă nu într-un mileniu, e "prima zi în Europa"! Cine mai stă se se uite la bani, ori la calitatea artistică! Circul contează! Şi circ a fost, slavă Cerului! Un circ culminînd cu "mesajele" aprinse de "incandescenţa" momentului, livrate pe toate canalele de ştiri, de Premier şi de Preşedinte. Doi clauni trişti, într-un spectacol de bîlci, mai mult decît de circ. Trişti, pentru că au iscat nepăsare şi tristeţe. Dar cu program. Altminteri nu-ţi poţi închipui de ce ţine morţiş să vorbească "mulţimii", ca un Demostene valurilor, un om care nu are capacităţi comunicaţionale nici cît să-şi convingă vecinul de bloc să-i dea drumul cînd vine noaptea tîrziu acasă şi nu mai ştie unde a pus cheia de la intrare. Poate doar ca să se audă huiduit, aşa cum s-a întîmplat cu Premierul României în ziua istorică a debutului nostru european. Tristă şi figura Preşedintelui, care, înconjurat de oameni politici europeni, ce s-au exprimat succint şi cu bună cuviinţă, a ţinut neapărat să ne mai dea o probă a lipsei de măsură. Nimeni nu cred că ar fi suportat un "discurs". Dar nici aşa, să nu te poţi aduna şi să-ţi termini vorba abia după ce a trecut binişor pragul secundei dintre ani! Şi pentru ce? Ca să ne spună că noi am dus România în Europa? Era un secret? Era o mare descoperire? Era o recunoaştere smulsă cu greu doar de încărcătura excepţională a secundei în care s-a produs? Trebuia să ne simţim flataţi că într-un moment de adîncă sinceritate, Preşedintele ne recunoaşte meritele? Ori trebuia să admirăm generozitatea "omului politic" care, pentru o secundă, s-a lepădat de toate meritele asociate cu răspunderile înalte ce-i revin şi ni le-a dăruit nouă, plebei celei bicisnice?

Circul, cît mai lipsea pînă la ziuă, a fost împlinit, cu vîrf şi îndesat, de programele televiziunilor de pubelă care domină, fără concurenţă, piaţa media din România europeană.