EURO DUPĂ 20 DE ANI Au câştigat mult prea puţini, au pierdut mult prea mulţi

La "festivităţile" din jurul aniversării a 20 de ani de la naşterea monedei unice europene a contribuit recent şi institutul german Centrum fur Europäische Politik (CEP), care a publicat un studiu privind efectul introducerii euro asupra prosperităţii principalelor economii europene.

Cei doi autori, Alessandro Gasparotti şi Matthias Kullas, au utilizat metoda statistică numită "metoda controlului sintetic" pentru a evalua situaţia Germaniei, Olandei, Greciei, Spaniei, Franţei, Italiei, Belgiei şi Portugaliei.

Concluzia lor este că Germania a câştigat cel mai mult din introducerea euro, urmată de Olanda, în timp ce Franţa şi Italia au avut cel mai mult de pierdut din punct de vedere al prosperităţii (vezi tabelul).

Pe baza metodei controlului sintetic, Gasparotti şi Kullas au încercat să determine cât de mare ar fi fost Produsul Intern Brut per capita dacă ţările analizate nu ar fi adoptat moneda unică.

În cazul Germaniei, efectul a fost pozitiv, cu excepţia anilor 2004 şi 2005. Cel mai mare efect pozitiv asupra PIB-ului per capita comparativ cu situaţia neadoptării euro, de circa 3.600 de euro, s-a înregistrat în 2011, iar pentru Olanda în 2008 (vezi graficul).

Efectul cumulat al adoptării euro asupra prosperităţii Germaniei în perioada 1999 - 2017 a fost de aproape 1,9 trilioane de euro, pe fondul unui efect per capita de circa 23 de mii de euro.

Printr-un puternic contrast faţă de Germania, intrarea Franţei în zona euro a condus la pierderi ale prosperităţii în fiecare an, cu o valoarea cumulată de aproape 3,6 trilioane de euro, corespunzătoare unei pierderi per capita de circa 56 de mii de euro.

Cercetătorii de la CEP consideră că tendinţa negativă demonstrează faptul că "Franţa nu a reuşit să găsească o cale de creştere a competitivităţii înăuntrul zonei euro". În deceniile precedente aderării, "Franţa şi-a depreciat în mod regulat moneda în acest scop", subliniază Gasparotti şi Kullas.

Situaţia este similară şi pentru Italia, unde efectul negativ al introducerii euro asupra PIB-ului per capita a fost de circa 73.600 euro, iar pierderea cumulată a bunăstării depăşeşte 4,3 trilioane de euro.

Primul deceniu în zona euro a însemnat pentru Grecia o perioadă de creştere accelerată a prosperităţii, dar modul în care s-a realizat acest lucru a condus la prăbuşirea spectaculoasă care a urmat declanşării crizei financiare globale.

Din 2012, apartenenţa la zona euro a însemnat pentru Grecia un PIB/capita mai mic, în medie, cu 3.400 de euro faţă de alternativa păstrării drahmei.

Şi Spania a câştigat de pe urma adoptării euro între 1999 şi 2010, iar efectele ulterioare au trimis diferenţa în teritoriul negativ, până la -5.031 euro/capita.

"Exemplul Spaniei arată că reformele structurale pot inversa o tendinţă negativă de reducere a prosperităţii", scriu autorii.

În ceea ce priveşte Portugalia, "ţara a beneficiat doar marginal de pe urma euro şi numai în primii ani de la introducerea sa", iar efectul negativ asupra PIB-ului per capita, situat la circa 40.600 euro, este depăşit doar în Franţa şi Italia.

În introducerea studiului de la CEP, Gasparotti şi Kullas au amintit că promisiunea lui Mario Draghi din vara anului 2012, conform căreia BCE va face totul pentru apărarea monedei unice, nu a avut ca rezultat decât liniştirea pieţelor de capital, însă "nu a făcut nimic pentru a schimba problema fundamentală a zonei euro", respectiv "divergenţa competitivităţii între ţările membre".

"De la introducerea euro, erodarea competitivităţii internaţionale a condus la reducerea dinamicii economiei, creşterea şomajului şi scăderea veniturilor din taxare", iar "euro este acum mai controversat ca niciodată".

Acest studiu de la CEP trebuie să reprezinte un motiv serios de reflecţie şi pentru autorităţile noastre, care au publicat recent "Planul naţional de adoptare a monedei euro" şi "Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro".

Din cele două documente lipseşte cu desăvârşire noţiunea de "libertate economică", un element fundamental al unei economii caracterizată printr-o dinamică structurală endogenă permanentă, care nu are nevoie de planificatori şi care poate face faţă transformărilor de pe pieţele regionale şi globale.

În aceste condiţii, dacă România va fi acceptată în zona euro după îndeplinirea "planului naţional", ţara noastră se va alătura imediat celor mulţi care au pierdut, deoarece o structură rigidă de asemenea natură face imposibilă planificarea drumului către o prosperitate mai mare.