Moneda unică europeană şi-a mai redus, ieri, avansul faţă de dolar, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ascensiunea monedei unice. "Sîntem îngrijoraţi şi, în mod sigur, nu sîntem indiferenţi", a declarat Trichet, în cadrul unei conferinţe de presă. Oficialul BCE a subliniat, însă, că intervenţiile bruşte nu sînt binevenite pe piaţă. Trichet şi-a schimbat atitudinea la numai patru zile după ce a afirmat că aprecierea euro nu pune în pericol, deocamdată, redresarea economică a regiunii.
La amiaza zilei, euro era cotat, pe piaţa din Londra, la 1,2848 dolari, după ce, în dimineaţa zilei, el atinsese un nou maxim istoric al tuturor timpurilor, res-pectiv 1,2899 dolari. Pe piaţa americană, euro a încheiat săptămîna trecută, cu o cotaţie de 1,2818 dolari.
Recordul istoric înregistrat de euro în dimineaţa zilei de ieri a urmat unor declaraţii ale economistului şef al "Bundesbank", Hermann Remsperger, declaraţii potrivit cărora aprecierea euro nu afectează redresarea economiei germane. Hermann Remsperger a sugerat, într-un interviu acordat duminică unui post de radio local, că nu este pregătit să sprijine nici vînzarea de euro pe piaţă şi nici diminuarea ratei dobînzii de referinţă a Băncii Centrale Europene, măsuri menite să oprească asceniunea monedei împărţite de 12 state din Uniunea Europeană. Hermann Remsperger este consilier atît al preşedintelui "Bundesbank", cît şi al unuia dintre membrii consiliului de conducere al BCE. Mai există şi alţi experţi care nu au intrat în panică deocamdată, afirmînd că BCEpreferă "să observe" la ora actuală, decît să intervină. Unii specialişti spun că euro va atinge 1,35 dolari la finele primului trimestru, alţii aşteaptă această cotaţie la sfîrşitul primei jumătăţi a anului în curs.