Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4576 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,19 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,4595 lei.
Dolarul american s-a depreciat în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,5304 lei, faţă de 3,5530 lei în şedinţa precedentă.
Gramul de aur a fost cotat la 184,08 lei, în scădere cu 0,85 lei comparativ cu 184,93 lei, valoarea stabilită ieri.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 3,7117 lei, coborând de la 3,7142 lei, valoare stabilită ieri.