Euro, stimulat de posibilitatea majorării dobînzii BCE

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 noiembrie 2005

Preşedintele Băncii Centrale Europene lansează, pentru prima oară în ultimii ani, un semnal clar privind o astfel de măsură

Moneda unică europeană s-a înscris pe un curs ascendent în raport cu dolarul, la finele săptămînii trecute, ca urmare a declaraţiilor făcute de preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, în sensul majorării dobînzii de referinţă. Trichet a afirmat că instituţia pe care o conduce este gata să-şi majoreze dobînda de referinţă pentru prima oară în ultimii cinci ani, ca să stăvilească creşterea inflaţiei în zona euro. "Consiliul guvernatorilor BCE este gata să majoreze în mod moderat nivelul actual al ratei dobînzii, luînd în calcul riscul ce ameninţă stabilitatea preţurilor", a spus Trichet, într-un discurs susţinut la finele săptămînii trecute, în cadrul unei conferinţe bancare ce s-a desfăşurat la Frankfurt. "BCE va renunţa la unele din compromisurile făcute în actuala politică monetară", a mai precizat Trichet. După declaraţiile făcute de Trichet, euro s-a apreciat pînă la 1,1750 dolari, de la 1,1670 înainte de acestea.

Comentariile şefului BCE reprezintă cel mai clar semnal dat în ultimii ani de un oficial al acestei instituţii în privinţa majorării dobînzii. Astfel, piaţa aşteaptă ca BCE să-şi majoreze cu cel puţin 0,25% dobînda în reuniunea din 1 decembrie. La momentul actual, dobînda BCE se află la nivelul minim al ultimelor şase decenii (2%).

De menţionat că, în luna octombrie, inflaţia în cele 12 state europene care împart moneda unică a fost de 2,5%, adică pes-te limita de 2% stabilită de BCE. În ultimele nouă luni, inflaţia în regiune s-a situat fie la limita stabilită de BCE, fie a depăşit acest prag.

Investitorii internaţionali preferă, încă, titlurile de valoare americane

Investitorii internaţionali şi-au majorat deţinerile nete de active americane, acestea ajungînd la un nivel record, de 101,9 miliarde de dolari, în luna septembrie.

Situaţia nu este altceva decît consecinţa faptului că cea mai mare economie din lume a înregistrat un ritm de creştere superior celui consemnat de alte state dezvoltate, dar şi a faptului că banca centrală a SUA (Fed) şi-a majorat continuu rata dobînzii, ceea ce nu a făcut BCE. Ministerul american al Finanţelor a anunţat, săptămîna trecută, că deţinerile nete de bonuri de tezaur, obligaţiuni corporatiste, acţiuni şi alte active financiare, au crescut semnificativ faţă de luna august, cînd însumau doar 89 de miliarde de dolari.

De precizat că specialiştii aşteptau scăderea acestor deţineri în luna septembrie. Cele mai căutate active au fost, în luna analizată, acţiunile şi obligaţiunile. Investitorii străini au fost încrezători în aceste plasamente americane, chiar dacă indicii majori ai pieţelor din SUA nu au atins performanţele Burselor din alte ţări (Japonia, spre exemplu).

Amintim că, în trimestrul al treilea din acest an, creşterea economiei SUA a fost de 3,8% (în ritm anual), faţă de 3,3% în intervalul aprilie-iunie. În septembrie, FED şi-a majorat costul împrumuturilor pentru a 11-a oară în ultimii patru ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb