Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face faţă crizei energetice

F.D.
Internaţional / 11 septembrie 2023

Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face faţă crizei energetice

Există un sprijin covârşitor în rândul europenilor pentru măsurile luate în ultimul an pentru a proteja consumatorii şi întreprinderile împotriva volatilităţii preţurilor la energie, precum şi pentru acţiunile de promovare a securităţii energetice şi tranziţiei verzi, arată rezultatele sondajului Eurobarometru Flash publicat luni de Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Acesta confirmă, de asemenea, un consens larg în rândul cetăţenilor UE în favoarea stimulării industriei tehnologiilor curate pentru o mai mare competitivitate, precum şi a acţiunilor întreprinse de UE ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Dintre respondenţi, 86% consideră că măsurile luate la nivel european au fost importante pentru a limita impactul imediat al creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor şi întreprinderilor anul trecut. Peste opt din 10 respondenţi au exprimat această opinie cu privire la promovarea utilizării durabile a resurselor naturale (86%), la facilitarea achiziţionării în comun de gaze de către statele membre ale UE pentru a asigura securitatea aprovizionării (82%), la construirea de parteneriate cu alţi actori globali, cum ar fi Regatul Unit, SUA, Japonia şi Australia (81%), la reducerea dependenţelor comerciale excesive de ţări precum Rusia sau China (80%) şi la sporirea competitivităţii industriei europene a tehnologiilor curate (80%). Măsurile UE care vizează accelerarea transformării digitale în paralel cu protecţia consumatorilor (77%) şi sporirea rezilienţei economiei UE sunt percepute ca importante de către 77% şi, respectiv, 76% dintre respondenţi.

În ceea ce priveşte acţiunile viitoare, 86% consideră că depozitele de gaze din UE ar trebui umplute pentru a evita riscul de penurie, 85% sunt de părere că UE ar trebui să stimuleze producţia de tehnologii curate în statele membre şi 79% susţin că măsurile UE ar trebui să vizeze reducerea consumului de energie. 75% dintre respondenţi consideră că UE ar trebui să finanţeze proiecte comune de apărare pentru a dezvolta capabilităţi şi tehnologii strategice de apărare.

În plus, marea majoritate a europenilor consideră că războiul din Ucraina demonstrează necesitatea ca UE să îşi asigure securitatea energetică şi economică (85 %), precum şi să intensifice cooperarea militară între statele membre (75%), continuând în paralel să dea dovadă de solidaritate cu Ucraina (71%).

Europenii continuă să fie în mare măsură în favoarea sprijinirii Ucrainei şi a ucrainenilor. 86% dintre respondenţi sunt de acord să se acorde sprijin umanitar persoanelor afectate de război, 77% acceptă primirea în UE a persoanelor care fug din calea războiului, iar 71% sunt de acord cu impunerea de sancţiuni economice împotriva Rusiei. Aproape două treimi dintre europeni, 67% şi, respectiv, 65%, consideră că UE ar trebui să sprijine demersul Ucrainei către integrarea europeană, precum şi integrarea acesteia pe piaţa unică. În cele din urmă, 65% sunt în favoarea acordării de sprijin financiar şi economic Ucrainei, iar 57% consideră că UE ar trebui să sprijine achiziţionarea şi furnizarea de echipamente militare şi de instruire Ucrainei.

Cetăţenii au fost întrebaţi, de asemenea, referitor la o serie de valori, dacă sunt cel mai bine reprezentate de UE, de alte ţări din lume sau de ambele în egală măsură. Aproximativ jumătate dintre aceştia consideră că UE întruchipează cel mai bine "respectarea drepturilor şi valorilor fundamentale" (53%), "egalitatea şi bunăstarea socială" (50%), "toleranţa şi deschiderea către alţii" (49%) şi "pacea" (48%), urmată îndeaproape de "solidaritatea cu ţările din interiorul şi din afara UE" (46%) şi de "respectarea naturii şi protecţia climei şi a mediului (45%). Pentru fiecare dintre aceste valori, aproximativ un respondent din şase consideră că alte ţări le întruchipează cel mai bine şi aproximativ unul din patru afirmă că sunt reprezentate de UE şi de alte ţări în egală măsură.

Sondajul Eurobarometru Flash privind provocările şi priorităţile UE în 2023 a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 24-31 august 2023. Au fost intervievaţi online 26 514 de cetăţeni ai UE.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dupa ce politicienii "minunati" creaza o criza energetica in Europa,

    europenii sunt "fericiti" de preturile mari la energie si combustibil 

    1. Exact, rezultatele acestui "sondaj" sunt aiuritoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb