Eurobusola

Din vocabularul extins al euro-jargonului, noţiunea aceasta lipseşte. O neglijenţă care nu mai poate fi tolerată. Instrumentul este nu numai util, a devenit zilele acestea indispensabil. Şefii de stat şi de guvern din cele 25 de state membre se vor reuni sub preşedinţia luxemburgheză pentru a căuta răspunsuri la noianul de întrebări stîrnite de respingerea Constituţiei europene în Franţa şi Olanda. Iar dacă înalţii reprezentanţi vor avea nevoie acută de ceva, acela este tocmai instrumentul care să le redea orientarea. Eurobusola care să le permită repoziţionarea politică, juridică şi instituţională.

Două curente se luptă în planul politicii europene, două soluţii radical diferite pentru gestiunea votului popular negativ intervenit în două dintre statele fondatoare ale Uniunii. Primul, pe care-l putem numi "inerţial", consideră că cel mai bun lucru de făcut este ca restul statelor să continue procedurile de ratificare, în formele pe care le-au prevăzut, referendumuri sau votul parlamentar, trecînd peste episodul franco-olandez. La sfîrşit, se va vedea care este "scorul" şi ce soluţii se pot adopta. Una ar fi să avem totuşi o Constituţie a Europei aprobată, chiar şi numai de majoritatea de două-treimi a statelor membre. O asemenea clauză există. Marele ei inconvenient rămîne impactul politic. Mai ales pentru statele care au respins textul. O Constituţie născută cu forcepsul, în loc să întărească procesul de construcţie european s-ar putea dovedi o piedică. Orice discuţie viitoare cu privire la modificarea actualului text va deveni tabu. Ori, este clar că realităţile se mişcă foarte repede, ridică probleme noi, iar soluţiile trebuie codificate în tratate. Abia atunci statele membre vor avea de ce să regrete elasticitatea formulei "tratatelor succesive", pe care au aruncat-o la coş, o dată cu inventarea Tratatului Constituţional. Deşi pare greu de acceptat, soluţia "inerţială" este puternic susţinută chiar de Franţa! Între capitulare, scoaterea Constituţiei din joc, şi o înfrîngere parţială, adoptarea prin efectul majorităţii, lideri francezi au ales strategia limitării pierderilor. De aici, reacţia violentă a Preşedintelui Chirac la anunţurile făcute de Londra şi Praga privind stoparea procedurilor de ratificare. O altă soluţie la terminarea procedurilor de ratificare ar fi ca statele să constate situaţia şi de comun acord să declanşeze un nou proces de re-elaborare/refacere. Greu de crezut, dar nu imposibil. În sfîrşit, ar mai exista soluţia ca statele membre să convină asupra unui mecanism prin care prevederile Constituţiei să fie absorbite într-un nou tratat, iar acesta să fie ratificat doar prin proceduri parlamentare, pentru a evita complicaţiile - sau, vorba francezului, "Aceeaşi Marie, cu altă pălărie!"

Celălalt curent politic pleacă de la premisa că soluţia viitoare trebuie să înceapă cu "acceptarea realităţii": Constituţia europeană, în forma care a fost semnată de şefii de stat şi de guvern a "decedat". Întrebarea ar fi dacă a murit de "moarte bună", ori a fost ajutată "să dea ortul popii". Dacă ea a fost respinsă pentru că nu era bună, ori pentru raţiuni care ţin de actualele dificultăţile politice şi economice din ţările membre. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva aruncăm o dată cu zoaiele din copaie şi copilul! Pe această variantă s-ar putea declanşa, de asemenea, o procedură de rescriere, poate mai puţin stufoasă şi tehnică a Constituţiei care să fie apoi, pur şi simplu, "proclamată" de Parlamentul European. Simbolul rămîne, iar problemele tehnice se rezolvă în continuare prin tratate. O soluţie care ar putea fi convenabilă atît celor care vor o Constituţie, cît şi celor care nu o consideră necesară. Desigur, din această abordare varianta cea mai probabilă este reîntoarcerea la Tratate ca singura formă de codificare a deciziilor majore privind construcţia europeană.

Problemele juridice generate de situaţia actuală nu sînt nici ele mai puţin complicate. Pînă se lămureşte situaţia Constituţiei, Uniunea Europeană funcţionează pe prevederile Tratatului de la Nisa. Doar că el lasă multe probleme nerezolvate, care devin stringente o dată cu atingerea pragului de 27 de membri. Încercarea de a amîna integrarea României sau a Bulgariei, relativ uşor de realizat tehnic prin neratificarea Tratatului de Aderare de una din cele 25 de ţări membre, poate crea complicaţii suplimentare, juridice, economice şi politice. O bătălie juridică pe tratate se poate declanşa cu uşurinţă, din care eşafodajul construcţiei europene să iasă puternic slăbit.

În sfîrşit, cu 25 sau cu 27 de membri, din 2007, Uniunea Europeană va continua să aibă o uriaşă agendă de probleme restante, tot atît de complicate şi stringente ca şi Constituţia sau lărgirea. Pactul de stabilitate financiară, la revizuirea căruia se lucrează sub impulsul "marilor puteri" cu picioare de lut, va trezi tot atît de multe controverse şi confruntări politice, ca şi Constituţia, dacă nu chiar mai multe. La fel de disputată este şi problema bugetului Uniunii. În timp ce marii contributori ar dori ca el să fie limitat la 1% din PIB-ul cumulat al statelor, principalii beneficiari ar dori ca procentul să urce la 1,4 - 1,5. După estimările specialiştilor, dacă reducerea bugetară are loc, Italia spre exemplu, vede evaporîndu-se fonduri structurale de circa 7 miliarde euro, de care ar fi putut beneficia pentru dezvoltarea sa regională. Tema va fi mult mai aprins dezbătută în Italia, decît problema Constituţiei europene! În sfîrşit, situaţia monedei unice va avea de suferit puternic în tot acest timp. Datorită performanţelor economice slabe ale principalelor economii, în special Germania şi Franţa. Datorită creşterii competitivităţii şi nivelului de concurenţă al Chinei, datorită creşterii decalajelor tehnologice faţă de Statele Unite şi alte centre de inovaţie care se dezvoltă în zone alternative, cum este cazul Indiei.

Peste toate, ca bomboana pe colivă, liderii politici europeni vor trebui să ia o decizie privind "politica socială", o temă care-i dezbină de la Maastricht încoace, dar care a influenţat decisiv atitudinea politică a electoratului în legătură cu Constituţia europeană.

Proverbul nostru ne asigură că "O măciucă e de ajuns la un car cu oale"! Rămîne de văzut dacă o singură busolă va putea salva producţia de "ceramică" a Uniunii Europene. Singurul argument forte în susţinerea speranţei ar fi că de la crearea ei şi pînă azi, Uniunea Europeană oferă istoria unui şir neîntrerupt de crize. Să sperăm că, "din criză în criză", Europa va ajunge, totuşi, la "victoria finală"!