Eurodeputata Eva Kaili îşi recunoaşte implicarea în scandalul de corupţie din PE

V.G.
Internaţional / 20 decembrie 2022

Sursă Foto: Facebook - Eva Kaili

Sursă Foto: Facebook - Eva Kaili

Eurodeputata elenă Eva Kaili, demisă din funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European pentru prezumtiva ei implicare în presupusul scandal de luare de mită care vizează deopotrivă Qatarul şi Marocul, a recunoscut în faţa judecătorului belgian care instrumentează cazul că i-a dat instrucţiuni tatălui ei să scoată de la domiciliu o mare sumă de bani în numerar, transmite astăzi EFE, potrivit Agerpres.

După cum a relatat astăzi ziarul belgian "Le Soir", care a avut acces la mandatul de arestare emis pe 9 decembrie de judecătorul de instrucţie, social-democrata elenă şi-a recunoscut parţial participarea la complot, "dat fiind că a dat instrucţiuni tatălui ei să ascundă banii''.

Fosta prezentatoare de televiziune, în vârstă de 44 de ani, a mai declarat că era la curent cu "activitatea" pe care o desfăşura soţul ei, italianul Francesco Giorgi, cu fostul europarlamentar de aceeaşi naţionalitate Pier Antonio Panzeri, care apare drept presupusul creier al scandalului de influenţă şi că "valizele cu bancnote treceau prin apartamentul acestuia" din Bruxelles, potrivit ziarului belgian citat.

Agenţii l-au surprins pe tatăl lui Kaili într-un hotel din centrul cartierului european al Bruxellesului cu o valiză plină cu bani, împrejurare care le-a permis să acţioneze în ciuda imunităţii parlamentare de care se bucura politiciana elenă, fiind vorba de un flagrant delict.

Kaili, care este încarcerată din 9 decembrie în închisoarea Haren (de la periferia Bruxellesului), va compărea joi în faţa unui tribunal de corecţie de primă instanţă din Bruxelles, care va decide dacă eurodeputata va rămâne în închisoare sau dacă va fi eliberată, cu sau fără condiţii.

Anterior, Giorgi, în vârstă de 35 de ani şi tată al unei fetiţe de doi ani pe care o are cu Kaili, de 44 de ani, şi-a recunoscut implicarea în scandalul de luare de mită din Parlamentul European şi l-a indicat pe Panzieri drept creierul complotului. Poliţia a confiscat de la domiciliul lui Panzieri, pus şi el sub acuzare şi aflat la închisoare ca şi Giorgi, 700.000 de euro. Soţia şi fiica lui Panzieri au fost reţinute în Italia. Un tribunal italian a decis că soţia lui Panzieri poate fi deportată în Belgia, iar marţi ar urma să se decidă dacă şi fiica poate fi extrădată.

Potrivit unor serii de interceptări ale telefoanelor familiei Panzeri, despre care informează marţi tot cotidianul "Le Soir", anchetatorii au constatat că cele două femei au călătorit în Maroc pentru a primi "produse" de la însuşi Abderrahim Atmoun, ambasadorul Marocului în Polonia, la care ar face, pare-se, referire şi diplomatul într-o conversaţie cu fostul politician italian şi fondator al ONG-ului Fight Impunity.

Giorgi a recunoscut că a făcut parte dintr-o organizaţie folosită atât de Maroc, cât şi de Qatar, cu scopul de a interveni în afacerile europene, aşa cum a relatat şi Le Soir în urmă cu câteva zile.

În dezvăluirile de astăzi, ziarul belgian afirmă că Panzeri a menţionat în faţa judecătorului de instrucţie că europarlamentarul social-democrat belgian Marc Tarabella, cercetat şi el în acest caz, era destinatarul "cadourilor" din Qatar, lucru pe care acesta din urmă şi apărarea sa l-au negat în repetate rânduri.

În declaraţia sa, Giorgi l-a menţionat şi el pe Tarabella şi pe eurodeputatul social-democrat italian Andrea Cozzolino, pentru care partenerul de viaţă al lui Kaili lucra ca asistent.

Potrivit mandatului de arestare pe numele lui Kaili, atunci când soţul ei a fost arestat, aceasta a încercat să-l avertizeze de ceea ce se întâmplă pe Panzeri, dar şi pe doi europarlamentari, ale căror nume nu sunt menţionate în mandatul de arestare, potrivit ziarului belgian.

Pe lângă Kaili, aflată deocamdată în arest preventiv, mai sunt încarceraţi prin hotărâre judecătorească Panzeri şi Giorgi, în timp ce "lobby-stul" şi secretarul general al ONG-ului No Peace No Justice, Niccolo Figa-Talamanca, a fost eliberat şi trebuie să poarte o brăţară electronică.

Cei trei au compărut pe 14 decembrie în faţa unui tribunal de corecţie din Bruxelles, într-o audiere la care fusese convocată şi Kaili, dar la care eurodeputata nu s-a putut prezenta, la Palatul de Justiţie, din cauza unei greve a funcţionarilor judiciari, motiv pentru care audierea sa a fost amânată pentru joi.

Liderul sindical Luca Visentini, de la ONG-ul Fight Impunity, a recunoscut luni că a primit 50.000 de euro pentru campania sa pentru a deveni secretarul general al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), dar a insistat că a fost vorba despre o donaţie care nu a implicat vreun alt troc.

La rândul său, fostul comisar european Dimitris Avramopoulos - asupra politicianului conservator elen nu planează nicio acuzaţie judiciară - a recunoscut că a primit 60.000 de euro în perioada februarie 2021 - februarie 2022 de la Fight Impunity, al cărui membru de onoare era.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Eurodeputata Eva Kaili îşi recunoaşte implicarea

    în scandalul de corupţie din PE", 

    dupa ce a fost prins in flagrant delict cu sacii de 

    bani,chiar si patul copilului fiind plin de bani, 

    CE PERSOANE ORIBILE LA VARFURILE UE

    1. ITI PLAC MAI MULT PERSOANELE DE LA VARFURILE URSS-RUSIEI?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb