Eurogroup: Discuţiile privind o nouă ştergere a datoriei Greciei ar putea avea loc în luna august

Ziarul BURSA #Internaţional / 18 februarie 2014

Eurogroup: Discuţiile privind o nouă ştergere a datoriei Greciei ar putea avea loc în luna august

Discuţiile privind o nouă ştergere a datoriei Greciei nu sunt necesare până în luna august, a declarat, ieri, preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, în timp ce ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, sugerează că în această vară va fi momentul adecvat pentru analiza posibilităţii unui al treilea pachet de asistenţă financiară, transmite site-ul ekathimerini.com.

"Dacă actualul program şi condiţiile sunt îndeplinite, atunci viitoarele tranşe din pachetul de asistenţă financiară vor fi acordate până în mai, pentru acoperirea necesităţilor de finanţare ale Greciei chiar până în august", a explicat Jeroen Dijsselbloem, conform Agerpres. Acesta a adăugat că Eurogroup aşteaptă de la Eurostat confirmarea datelor privind mărimea excedentului primar al Greciei în 2013.

"Nu avem niciun motiv să ne grăbim până la publicarea datelor Eurostat, care vor veni la sfârşitul lunii aprilie. În august, vom discuta despre ce se va întâmpla în viitor. Datoria Greciei trebuie să fie redusă. Problema este modul în care se va face şi asta vom discuta după luna august", susţine preşedintele Eurogroup.

La rândul său, ministrul german de Finanţe a afirmat: "Grecia şi reprezentanţii UE, BCE şi FMI trebuie să ajungă la o poziţie comună privind progresele înregistrate în schimbul asistenţei internaţionale. Condiţiile trebuie îndeplinite şi apoi poate fi achitată următoarea tranşă. Asta nu este uşor pentru Grecia dar premierul elen a dat asigurări că vor fi îndeplinite condiţiile".

Grecia nu are nevoie urgentă de fonduri, înregistrând excedent bugetar primar, astfel încât Guvernul poate finanţa actualele necesităţi. Dar vor fi necesare sume suplimentare când Grecia va trebui să-şi achite datoriile, la mijlocul lunii mai.

În noiembrie 2013, miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit că o nouă reducere a datoriei Greciei va fi posibilă dacă Atena va respecta condiţiile planului său de salvare şi va realiza un excedent primar.

Grecia nu a emis obligaţiuni pe termen lung din 2010 şi, în prezent, plasează titluri de trezorerie pe şase luni, ca să reziste până la plata tranşelor din pachetul de asistenţă financiară. Potrivit autorităţilor elene şi oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10 - 11 miliarde euro, începând din a doua jumătate a lui 2014 şi până în 2015.

Atena are ca obiectiv obţinerea în 2013 a unui excedent bugetar primar, excluzând costurile cu serviciul datoriei, ca să poată negocia cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI o nouă ştergere a datoriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb