Euroins România a răspuns comunicatului emis miercuri de COTAR

S.B.
Bănci-Asigurări / 24 iunie 2021

Euroins România a răspuns comunicatului emis miercuri de COTAR

Euroins România Asigurare Reasigurare SA a emis un drept la replică faţă de Comunicatul de presă emis miercuri, 23.06.2021, de către Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.).

"Prin Comunicatul de presă emis în data de 23.06.2021, intitulat în mod calomniator "Campioana reclamaţiilor din asigurări pierde procesul cu COTAR!", sunt aduse la cunoştinţa publicului informaţii incomplete, scoase din context, distorsionate şi chiar false, într-un mod caracteristic şi deja consacrat pentru toate comunicările publice care emană de la COTAR şi care vizează activitatea Euroins.

Concret, prin textul comunicatului COTAR se afirmă într-un mod incomplet "Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) anunţă faptul că a câştigat procesul împotriva societăţii Euroins", fără a da detalii suplimentare cu privire la obiectul "procesului" dintre părţi, motiv pentru care aceste detalii vor fi expuse mai jos, pentru o corecta informare a publicului. Mai mult, COTAR anunţă tot incomplet şi verdictul dispus în dosar, afirmând că Euroins "pierde procesul". Trebuie precizat că pierderea unui proces presupune epuizarea tuturor etapelor de judecată, deci parcurgerea căilor de atac, or, în cazul de faţă, litigiul a fost soluţionat doar în primă instanţă, iar hotărârea este supusă apelului, aşa cum vom arăta în continuare, astfel că este prematur şi incomplet să afirme că procesul a fost pierdut / câştigat, deoarece soluţia primei instanţe este provizorie. Pe durata termenului pentru promovarea căii de atac a apelului, cât şi după formularea apelului, până la finalizarea judecătii acestei căi de atac, efectul hotărârii primei instanţe este suspendat.

Comunicatul COTAR conţine şi informaţii false, în sensul că "Euroins a încercat să intimideze COTAR, formulând o acţiune în instanţă". Aşa cum vom arăta în continuare, litigiul a fost promovat de către Euroins pentru a se proteja de efectele unor acţiuni COTAR de hărţuire în presă, iar nu pentru a intimida. Mai mult, accesul la instanţă şi la un proces echitabil în faţa unei instanţe imparţiale este un drept recunoscut la nivel constituţional şi european şi nu poate fi niciodată interpretat drept "act de intimidare".

COTAR face afirmaţii scoase din context şi distorsionate privind reputaţia şi încrederea cetăţenilor în societăţile de asigurare în alte ţări, precum şi privind ponderea pieţei de asigurări din PIB, ori privind cumpărarea de către cetăţenii români a produselor de asigurări obligatorii sub sancţiunea aplicării amenzilor, încercând ca, prin prezentarea unor date statistice (chiar fără indicarea sursei), să dea o notă de aşa zisă legitimitate demersului său, de a aduce la cunoştinţa publicului rezultatul provizoriu al unui litigiu promovat cu toată îndreptăţirea de către Euroins, numită în mod insultător "Campioana reclamaţiilor din asigurări".

În antiteză cu informaţiile incomplete, false, distorsionate şi scoase din context prezentate de COTAR, prezentul document are scopul de a informa corect şi la obiect publicul larg şi persoanele interesate, care au dreptul să cunoască situaţia reală, iar nu trunchiată sau deformată.

Euroins precizează că, în concret, obiectul dosarului, pe care COTAR susţine în mod prematur că l-ar fi câştigat, vizează în principal: constatarea de către instanţă a caracterului ilicit al comunicatelor de presă emise de către COTAR începând cu luna decembrie 2020 şi al Scrisorii deschise din 23.04.2020 emisă de COTAR (care conţin acuzaţii la adresa Euroins), obligarea COTAR la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale Euroins şi interzicerea pentru viitor a publicării în presă a unor materiale defăimătoare privind activitatea Euroins.

În cadrul procesului, Euroins a arătat că faptele ilicite ale COTAR constau în promovarea agresivă a unei campanii media de denigrare a asigurătorului Euroins faţă de terţii potenţiali cocontractanţi sau beneficiari ai poliţelor de asigurare, iar campania de denigrare a COTAR se derulează pe o perioadă îndelungată, primele articole calomnioase fiind distribuite în presă în luna decembrie 2019, culminând cu Scrisoarea deschisă publicată în aprilie 2020. Totodată, Euroins a arătat că toate afirmaţiile COTAR depăşesc limitele libertăţii de exprimare şi ale normelor eticii profesionate, aşa cum, de altfel, o deovedeşte şi Comunicatul de presă din 23.06.2021, care se înscrie în acelaşi registru calomniator.

La data de 22.06.2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de către Euroins împotriva COTAR, însă hotărârea este pronunţată în primă instanţă şi nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. La acest moment nu se cunosc motivele pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia, având în vedere că hotârârea nu este motivată. Termenul de motivare a hotărârii judecătoreşti este de 30 de zile de la data pronunţării şi poate fi extins ulterior.

După primirea hotărârii motivate, Euroins urmează să formuleze apel împotriva hotărârii primei instanţe, prin care va solicita instanţei de apel să dispună schimbarea hotărârii şi admiterea acţiunii împotriva COTAR. Comunicatul de presă publicat de către COTAR la data de 23.06.2021 va fi folosit ca probă în calea de atac ce va formulată, tocmai pentru a demonstra că atitudinea de hărţuire practicată de către COTAR la adresa Euroins continuă. Totodată, Euroins va solicita şi obligarea COTAR la suportarea tuturor daunelor şi costurilor suportate pentru acest proces." se arată în replica celor de la Euroins.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb