Euronews: NATO a încheiat exerciţiul militar, "Brave Griffin", la frontiera dintre Polonia şi Lituania

A.F.
Internaţional / 27 aprilie

Euronews: NATO a încheiat exerciţiul militar, "Brave Griffin", la frontiera dintre Polonia şi Lituania

NATO a încheiat un exerciţiu militar, "Brave Griffin", la frontiera dintre Polonia şi Lituania privind securizarea faimosului Coridor Suwalki, o fâşie de teren lungă de 85 de kilometri care corespunde frontierei lituaniano-poloneze, care se află la 65 de kilometri de enclava rusă Kaliningrad, în bătaia tunurilor din Belarus, relatează Euronews.

Operaţiunea "Brave Griffin" a NATO viza să amintească Rusiei că această zonă rămâne sub protecţia Alianţei Nord-Atlantice, în contextul în care acest coridor este prezentat în documentele NATO ca una dintre cele mai vulnerabile zone ale Alianţei.

Din punct de vedere militar, este vorba despre o un nod slab care, dacă este cucerit, închide conexiunile terestre între ţările baltice şi restul NATO.

Aproximativ 1.500 de militari din Lituania, Polonia, Statele Unite şi Portugalia au participat la acest exerciţiu care s-a încheiat vineri.

Mai ales pentru Lituania, aceste manevre constituie o "încălzire" înaintea celui mai mare exerciţiu din istoria sa modernă, prevăzut în această vară,la care urmează să particope aproximativ 10.000 de militari lituanieni şi tot atâţia militari NATO.

Posibilitatea unui atac rus împotriva NATO este tot mai evocată în ultimele luni, în legătură cu întârzierea ajutorului militar al Statelor Unite destinat Ucrainei.

După reluarea acestui ajutor săptămâna aceasta, aliaţii Ucrainei au discutat vineri despre consolidarea ajutorului Kievului la o reuniune virtuală a Grupului de Contact - Formatul Rammstein -, din care fac parte 50 de state.

În cadrul reuniunii, secretarul de Stat american Lloyd Austin a anunţat trimiterea unor rachete de tip Patriot suplimentare Kievului, însă nu a spus nimic despre lansatoare - pe care Kievul le cere cu insistă.

Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Ucraina are nevoie de cel puţin şapte sisteme de tip PATRIOT suplimentare pentru a asigura apărarea oraşelor mari împotriva unor atacuri aeriene ale Rusiei.

Vineri seara, alarme antiaeriene au răsunat din nou în toată Ucraina.

Mai multe explozii s-au auzit mai ales în regiuni din sud-vest.

Avertismentul a fost lansat rapid, dar a fost reluat mai târziu în anumite regiuni, după decolarea unor bombardiere ruseşti grele de tip Tupolev 95 (Tu-95) de la o bază aeriană din Peninsula Kola.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si eu tot astept sa castig la LOTO,dar degeaba,

    poate un pic de mila fata de Ucraina ar ajuta mult 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb