Ţara arde şi baba se piaptănă... Cunoscutul proverb se potriveşte ca o mănuşă situaţiei politice din anumite ţări ale Uniunii Europene. Toată lumea se ocupă de problemele economice şi monetare, când ar trebui reglată de urgenţă corupţia politică.
Bineînţeles, nimeni nu poate nega importanţa crizei economice pe care o traversează ţările Uniunii Europene (mai puţin Germania) şi nici cea a monedei comune europene. Comentatorul economic al canalului de televiziune France 2, Franşois Lenglet, nu se sfieşte să pună clar problema perenităţii monedei Euro. Într-un articol publicat recent în revista Le Point, ziaristul compara Uniunea Monetară cu un climatizor care, spune el, < încearcă cu disperare să menţină aceeaşi temperatura peste tot în Europa >. O Europă ale cărei < haine > sunt croite cu o măsură diferită, expuse unele la soare şi altele vântului nordic. < Oricare ar fi reglajul termostatului, el nu va corespune niciodată nevoilor unei jumătăţi din locuitori >, concluzionează comentatorul. Verdictul său este fără apel. < Sfârşitul monedei europene este ineluctabil >, afirmă fără frică Franşois Lenglet.
< De fapt, Euro este mort şi singurul lucru care l-ar mai putea salva este ca integrarea europeană să devină totală. Europa să devină Statele Unite ale Europei... > Un vis irealizabil? Fără îndoială, căci nu există nici o coerenţă între economiile germană şi greacă sau între cea austriacă şi spaniolă, ca să privim numai aceste două exemple. Este clar că moneda europeană suferă de la naşterea sa de o boală congenitală, şi anume faptul că baza sa nu este economică, ci politică. Chiar cele două componente ale alianţei germano-franceză, care sunt la originea Uniunii Europene, funcţionează diferit.
Cu toată importanţa acestor probleme, cea a corupţiei politice poate avea un deznodământ mult mai grav, cu consecinţe incalculabile pentru Vechiul Continent. Protestele din Bulgaria constitue, din acest punct de vedere, un semn prodromic al unei erupţii vulcanice care va zgudui din temelii Uniunea Europeană. Trebuie constatat, înainte de toate, că nivelul conştiinţei civice a manifestanţilor bulgari nu are egal în Europa. După cum confirmă siteul OFFNews.bg, mai multe zeci de mii de oameni protestează, mai mult sau mai puţin violent, de mai bine de patruzeci de zile în capitala bulgară Sofia. Dacă primele manifestaţii bulgare protestau împotriva creşterii preţurilor, ceea ce a provocat demisia guvernului şi alegeri anticipate, începând din februarie ele sunt îndreptate împotriva corupţiei oamenilor politici. O adevărată cangrenă pentru ţară de la căderea comunismului şi care frânează dezvoltarea sa economică. Din păcate, alegerile nu au dat o majoritate absolută partidului de dreapta condus de fostul Prim-Ministru Boiko Borisov, ceea ce l-a împiedicat să constituie un guvern. Partidul socialist, situat pe locul doi în urma alegerilor, a constituit deci guvernul în alianţă cu partidul minorităţii turce şi cu sprijinul unui partid de extremă dreapta. O uniune contra naturii: este ca şi cum în Franţa, guvernul ar fi constituit de partidul socialist împreună cu cel al francezilor de origine magrebiană şi cu sprijinul Frontului Naţional condus de Marine Le Pen... De neimaginat. Dar ceea ce a provocat furia populaţiei bulgare este numirea la conducerea serviciilor secrete bulgare a unui magnat al presei bănuit de a fi implicat în afaceri mai mult decât necurate. O premieră, deoarece manifestaţiile din Spania, Grecia sau Portugalia au obiective economice şi nu politice.
Corupţia endemică nu se manifestă totuşi numai în Bulgaria. Şi românii simt acest lucru pe pielea lor. Fenomenul este însă prezent şi la < case mai mari >. În Franţa, de exemplu, unde urmările afacerii Cahuzac dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Implozia comisiei parlamentare instituită pentru a cerceta cazul Cahuzac (deputaţii opoziţiei s-au retras pentru a protesta contra refuzului comisiei de a convoca Primul-Ministru) ne arată că democraţia nu mai funcţionează cum trebuie în ţara lui Descartes.
Christophe Barbier, directorul redacţiei săptămânalului L'Express, face un adevărat rechizitoriu în editorialul său din 31 iulie 2013 consacrat acestei comisii. < Lecţiile acestei anchete sunt numeroase >, explică ziaristul francez care constată, între altele, uşurinţa cu care Preşedintele Hollande a tratat această afacere, numeroasele dovezi de amatorism ale guvernului în tratarea acestui caz sau dezordinea parlamentară... "Afacerea Cahuzac este însă departe de a se termina şi să sperăm că tribunalul va reuşi acolo unde Parlamentul a eşuat. Frustrat de rezultatul acestei anchete, francezii se pot < amuza > cu alte afaceri de corupţie din marele spectacol naţional: Tapie, Strauss-Kahn, Betencourt, Karachi, Guérini...", conchide ziaristul francez. Perspectiva alegerilor locale de anul viitor nu este, în acest context, deloc îmbucurătoare. O anchetă realizată de Harris Interactive pentru săptămânalul Marianne în luna aprilie 2013 arata că doar 22% din alegătorii francezi acordă încrederea lor oamenilor politici autohtoni. Cota de popularitate a Preşedintelui Hollande şi a Primului Ministru a ajuns la nivelul cel mai scăzut. Principalul partid de opoziţie UMP s-a ridiculizat de când a avut loc competiţia Copé-Fillon. Un număr din ce în ce mai important de militanţi UMP cer reîntoarcerea lui Sarkozy, aşteptat ca un adevărat Mesia. Ceea ce este mai mult decât incredibil că soluţia este trecutul în loc să fie viitorul. < Dreapta nu va renaşte din cenuşă decât atunci când războiul între generaţii va da câştig de cauză generaţiei următoare a tinerilor politicieni din UMP >, apreciază Christophe Barbier în editorialul său din L'Express din 17 iulie 2013. Când doi se ceartă, al treilea câştigă: în timp ce principalele două partide franceze sunt incapabile să redreseze ţara şi să pună capăt climatului de corupţie, formaţiunile de extremă dreaptă şi stângă profită câştigând în fiecare zi noi simpatizanţi dezamăgiţi şi de UMP şi de PS.
Toropiţi de caniculă şi ocupaţi cu vacanţa de vară, cetăţenii francezi, care nu sunt desigur la prima lor revoluţie, par a fi pentru moment anesteziaţi.
Parafrazând cartea < Când China se va trezi >, un eseu celebru şi premonitoriu al lui Alain Peyrefitte, putem însă să ne întrebăm ce se va întâmpla când Europa se va pune în mişcare. Publicată în 1973, cartea dădea şi răspunsul: < lumea se va cutremura >. Situaţia actuală din Bulgaria prefigurează o situaţie incendiară care nu are nevoie decât de o scânteie pentru a se aprinde. < Proletari din toate ţările, uniţi-vă >. Lozinca aparută pentru prima oară în Manifestul comunist redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels, aflându-se săpată pe piatra funerară de la căpătâiul fondatorului marxismului, se poate citi şi altfel. < Europeni din toate ţările, uniţi-vă împotriva corupţiei! >
Notă:
Redactor-şef al jurnalului web de noutăţi tehnologice şi industriale Fabrication Mécanique (http://fabricationmecanique.wordpress.com), Mirel Scherer este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti. Ziarist din 1981 în presa tehnică din Franţa, el a fost redactor-şef adjunct al revistei Industrie et Technologies şi "grand Reporter" la importantul săptămânal economic şi industrial L'Usine Nouvelle. Specialist în informatica industrială, automatisme industriale şi echipamente de producţie, el a fost distins de mai multe ori cu Trofeul celui mai bun jurnalist, acordat de Clubul presei informatice din Franţa.
1. China
(mesaj trimis de Traian în data de 08.08.2013, 02:59)
Previziunea :cand China se va trezi,lumea se va cutremura,nu apartine lui Alain Peyrefitte,ci lui Napoleon,care a prevazut inca din anii 1800 importanta viitoare a Chinei si Statelor Unite.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de mirel scherer în data de 08.08.2013, 18:07)
Va multumesc pentru remarca foarte interesanta pe care o faceti.
Reflectia pe care o citati este atribuita lui Napoleon dar nu exista nici o dovada scrisa din cate stiu eu ca ar fi pronuntat-o. Se pare dupa unii istorici ca fraza ar fi fost pronuntata in tmpul retragerii armatelor napoleoniene din Rusia si nu se referea la un aspect economic ci la numarul si forta cavalerilor asiatici din armata rusa.
Pe de alta parte, editorul cartii lui A.Peyrefitte explica ca Napoleon era un cititor neobosit si este plauzibil ca ar fi citit cartea primului ambasador englez in China Lord Macartney care i-ar fi inspirat aceasta fraza rostita in 1816 in timpul exilului in St.Hélène.
Am preferat sa citez o carte care prezice forta economica si politica a Chinei si nu fraza lui Napoleon.
De fapt, fondul problemei pe care o tratez este altul : coruptia... Si in acest domeniu nu stiu cine ne poate ajuta cu o prezicere luminoasa.