Europa, dincolo de mode

La sfârşitul acestui an se poartă Europa. Ca orice lucru nou, Europa e trendy, dar fără exagerări. Dar se simt românii deja europeni? Că suntem cei mai optimişti dintre europeni e deja un truism, chiar dacă gradul de susţinere pentru UE scade. Ar fi un fenomen normal dacă dubiile s-ar baza pe cunoştinţe, dar Europa, mai ales în privinţa arsenalului său tehnico-administrativ, rămâne încă o chestiune vagă. Îndoielile nu pot schimba realitatea: pentru Europa s-au pronunţat însă fără nici un dubiu cele peste două milioane de români care muncesc în ţările Uniunii. Opinia însă e prin natura ei fluctuantă, şi de la euro-optimism la euro-fragilitate nu e decât un pas. Iar pentru români, Europa, dincolo de mode, depinde de consecinţele palpabile ale aderării.

După ce vineri, 15 decembrie, la Bruxelles, Consiliul European a adoptat formal decizia privind aderarea României şi Bulgariei, festivităţile de "aderare" intră în ultima fază. La cumpăna dintre ani, politicienii vor mima concordia naţională într-o nouă Piaţă a independenţei. Deşi nu mai era o surpriză după ce toate statele membre UE adoptaseră tratatul de aderare, evenimentul a fost totuşi suficient de emoţionant pentru a-l face pe Traian Băsescu să se şi să ne înduioşeze. Vrând-nevrând, la 1 ianuarie 2007, România devine oficial membră a Uniunii Europene. De aici încolo încep controversele. Deja declaraţiile apăsat divergente ale Preşedintelui şi Primului Ministru de la conferinţa de presă de după reuniunea Consiliului European de vineri dezvăluie faţeta românească. Comparaţia dintre Marea Unire şi Aderare denotă o viziune mai degrabă politică asupra integrării a Primului Ministru, pe când preferinţa prezidenţială pentru primul moment indică o abordare cel puţin suveranistă; în orice caz, mai degrabă economică. Ierarhia evenimentelor istorice nu e neutră. Departe de a fi o simplă controversă mediatică rezultată din relaţia conflictuală dintre cele două instituţii dublată de tensiunea din ce în ce mai personală dintre cei doi politicieni, poziţia deferită în privinţa integrării introduce, în manieră românească, problema viitorului UE.

Între Europa economică, a pieţei unice şi doar atât, şi cea politică, a Constituţiei federaliste şi a instituţiilor reînnoite, fractura e totală. Să mai spunem că primii sunt mai degrabă pro-americani (vezi cazul Marii Britanii blaieriste), iar ceilalţi pro-europeni (precum Italia lui Prodi)? Deja problema numai e doar a lor, ci a devenit şi a noastră! Şi nu doar a politicienilor, ci şi a noastră, a cetăţenilor obişnuiţi. Căci, înainte de a fi politică, Europa este un spaţiu al oamenilor. În mai 2006, Comisia Europeană dădea publicităţii un studiu calitativ realizat în cele 25 de state membre privind Cetăţenii europeni şi viitorul Europei.

Iar viitorul european nu este perceput la fel de toţi. Impactul UE asupra vieţii personale este perceput diferit de la o societate la alta. Factorii particulari, în primul rând legaţi de avatarurile politicii naţionale, par să fi contat tot atât de mult ca cei economici. Cei mai optimişti au fost, în ordinea procentelor, belgienii, italienii spaniolii, grecii, irlandezii, danezii, maltezii, slovenii, polonezii, slovacii, estonienii şi lituanienii. Pe o poziţie intermediară se situau ţări precum Luxemburg, Olanda, Suedia, Finlanda, Cipru, Ungaria şi Letonia, pe câtă vreme pesimismul domina în Franţa, Germania, Portugalia, Marea Britanie, Austria şi Cehia. Ţările mici percep mult mai favorabil impactul Europei asupra vieţii cotidiene decât cele mari. Şi cel mai îngrijorător, lipsa de optimism din cele mai mari state europene, în primul rând din Franţa şi Germania, dezvăluie un moment critic la nivelul susţinerii publice privind adâncirea integrării. Dacă tradiţional ritmul integrării depindea de cadenţa motorului franco-german, acum acesta este gripat. Italia şi Spania încearcă să suplinească această situaţie, dar alegerile prezidenţiale din Franţa vor da semnalul pentru o formulă sau alta.

România se integrează într-o Europă marcată de incertitudine şi nesiguranţă. Pe fondul unei ignoranţe generalizate privind sistemul instituţional şi mecanismul de luare a deciziei din toate ţările membre, tendinţele antieuropene pot oricând crea o stare de spirit ostilă integrării. Fără informare reală şi eficace care să genereze o participare cetăţenească susţinută, atât în România, cât şi în celelalte ţări membre, proiectul european riscă să se blocheze. Căci, dincolo de mode, Europa este mai mult decât o zonă de liber schimb.