Europarlamentarul Daniel Buda rămâne preşedinte la PNL Cluj

A.C.
Politică / 23 aprilie 2017

Europarlamentarul Daniel Buda a fost reales, duminică, în funcţia de preşedinte al PNL Cluj în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al filialei, el candidând singur pentru funcţia pe care o va deţine după ce a primit 389 de voturi "pentru".

Daniel Buda a fost reales preşedinte al PNL Cluj după ce a candidat fără a avea adversar, el câştigând un nou mandat în fruntea filialei cu 289 de voturi "pentru" şi 11 "împotrivă".

Tot duminică, în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al PNL Cluj au fost votate şi funcţiile de prim-vicepreşedinţi, unde de asemenea a fost câte un singur candidat. Astfel, aceste funcţii vor fi ocupate în continuare de către senatorul Marius Nicoară, respectiv Mircea Moroşan, primar al Huedinului.

La Congresul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj au participat şi lideri de la nivel naţional precum preşedintele interimar, Raluca Turcan, secretarul general Cristian Buşoi, preşedintele CJ Cluj Alin Tişe, primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc dar şi candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb