EUROPLACE ANTICIPEAZĂ Peste 20.000 de angajaţi din industria financiară britanică, mutaţi la Paris

Ziarul BURSA #Internaţional / 4 ianuarie 2017

Peste 20.000 de angajaţi din industria financiară britanică, mutaţi la Paris

Capitala Franţei, Paris, ar putea atrage până la 20.000 de angajaţi din industria financiară britanică, ca efect al Brexitului (ieşirea din UE), fiind posibil ca exodul să înceapă în următoarele săptămâni, potrivit grupului de lobby Europlace, transmite Bloomberg.

În luna februarie vor avea loc o serie de întâlniri de prezentare a potenţialului Parisului pentru directorii din sectorul financiar londonez, capitala Franţei concurând la atragerea de bancheri cu oraşe precum Frankfurt (Germania), conform News.ro.

Grupul francez Europlace arată că Parisul are deja peste 180.000 de angajaţi în sectorul financiar, găzduieşte cea mai mare piaţă de obligaţiuni din Europa şi este pe locul al doilea în privinţa managerilor de active.

Concurenţa continentală pentru avantajele Brexitului se intensifică, premierul britanic Theresa May intenţionând să declanşeze negocierile până la sfârşitul lunii martie.

Şefii băncilor globale au avertizat-o pe May că vor începe în curând să îşi transfere operaţiunile din Marea Britanie în alte state ale UE, dacă nu le va proteja accesul facil pe piaţa comunitară.

"Credem că deciziile vor fi luate în primul semestru. Vedem că instituţiile accelerează procesele de analiză", a spus directorul general al Europlace, Arnaud de Bresson, într-un interviu la Londra.

May a afirmat că vrea să încheie cel mai bun acord posibil pentru bănci, dar nu a oferit detalii.

HSBC a anunţat deja, în urma referendumului din iunie, pentru Brexit, că va transfera până la 1.000 de angajaţi de la Londra la Paris. "Citigroup" analizează în prezent dacă va transfera o parte din traderii de derivate de la Londra la Frankfurt.

Totodată, grupul de lobby TheCityUK din Londra a avertizat că aproape 70.000 de posturi ar putea fi mutate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb