Eurozboiul

"Războiul în Europa" pare un pericol real, care ar trebui să fie luat în serios în cazul crizei datoriilor suverane, întrucât avertis­mentul parvine de la înălţimea a însuşi Preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, polonezul-britanic Jacek Rostowski (care este şi ministrul Finanţelor poloneze).

Rostowski şi-a rostit declaraţia miercuri, în faţa Parlamentului European, la Strasbourg (Franţa), înainte de teleconferinţa de urgenţă cu privire la criza datoriilor Greciei, des­făşurată între preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi prim-ministrul grec George Papandreou, avertis­mentul făcând înconjurul planetei: "Război!"

Jacek Rostowski a destăinuit Parlamentului European că un bătrân prieten, care este şeful unei importante bănci, i-a spus că foarte rar a putut fi evitat războiul, în decada succesivă unui şoc politic şi economic.

După care, "preşedintele Europei" (cum sunt tentaţi polonezii să-i spună) a declarat ceva înspăimântător:

"Realmente, ma gândesc să le obţin copiilor mei o Carte Verde pentru Statele Unite".

Ce?!

Aşa-s discursurile din Parlamentul European?!

Poveşti la gura sobei?!

Ce-i Strasbourg-ul - o adunătură de babe europene?

O scenă mai tâmpită nu s-a petrecut nici măcar în Parlamentul nostru!

Aşa-zisul "preşedinte al Europei" îşi refugiază copiii-n America?!

Haida, de!

• O CONFUZIE - PREŞEDINŢIA UE

Mă simt dator să-i atrag atenţia cititorului să nu confunde funcţia europeană de Preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, primită de Jacek Rostowski din luna iulie a anului acestuia, cu aceea de Preşedinte al Consiliului European care, începând din noiembrie 2009, este ocupată de belgianul Herman van Rompuy, şi nici cu aceea de Preşedinte al Comisiei Europene, ocupată, din noiembrie 2004, de portughezul Jose Manuel Barroso, niciunul din cei trei nefiind "preşedintele Uniunii Europene", deoarece această funcţie nu există.

Precizarea pare necesară, pentru că, la apariţiile publice ale lui Rostowski, în Polonia, organizatorii afişează inscripţia: "Presidence polonaise de l"UE", o aiureală echivalentă cu "preşedinţia belgiană a UE", sau "preşedinţia portugheză a UE", pentru că instituţia "preşedinţiei UE" încă nu a fost inventată.

• SPAIMA - AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

La întâlnirea informală a miniştrilor de finanţe din cele 27 de state membre UE, de la Wroclaw (Polonia), de sâmbătă, Rostowski a insistat să ne înfricoşeze:

"Dacă Zona Euro se destramă, atunci e greu de imaginat că Uniunea Europeană nu s-ar destrăma şi este greu de imaginat ca Europa să mai fie tot atât de în siguranţă fără Uniunea Europeană, pe cât este acum".

Agenţiile de ştiri au difuzat declaraţia din nou, iar ziarele de pe toate continentele, au luat-o ca pe o aluzie la istoria sângeroasă a oraşului unde se desfăşura reuniunea (Wroclaw - în nemţeşte, Breslau - a aparţinut, în ultimii 400 de ani, Boemiei, Austriei, Poloniei, Germaniei şi chiar Franţei, care şi l-a adjudecat pentru scurtă vreme, în cursul unei campanii napoleoniene, la toate adăugându-i-se şi comunismul postbelic).

În weekend, presa străină şi-a înspăimântat publicul, invocând spectrul războiului, ca alternativă la soluţionarea economică a crizei datoriilor suverane din statele Zonei Euro.

Înţelegem că este vorba despre spectrul celui de al treilea Război Mondial.

• ALTĂ CONFUZIE: RISC DE LA 0%, LA 98%

Merită amintit că atunci când vorbim despre criza "datoriilor suverane", nu vorbim despre cine ştie ce încurcătură vor fi făcut statele, vreo încurcătură care nu ne prea priveşte şi că, prin urmare, să o descurce ele cum le-o tăia capul, că pe noi ne doare-n şpiţ.

Nu.

Criza ne priveşte direct.

Criza datoriilor suverane constă în faptul că statele nu mai au banii să-şi plătească împrumuturile făcute prin emisiunile de obligaţiuni de stat.

Cumpărătorii acestor obligaţiuni sunt, desigur, băncile, dar cea mai mare parte revine fondurilor de pensii şi companiilor de asigurări, care, obligate fiind să investească în cele mai sigure instrumente, ca să nu-şi pună pensionarii şi asiguraţii în pericol, au achiziţionat titluri de stat, considerate, până nu demult, instrumente cu "risc zero".

S-a dovedit, însă, că finanţarea "crizei subprime" de către statele care au injectat lichidităţi să-şi salveze băncile, a sleit visteriile, fără să mai relanseze economia reală, aşa cum speraseră, astfel că guvernele nu şi-au mai recăpătat banii.

O investiţie proastă.

Pe model american.

Aşa se face că riscul de neplată al obligaţiunilor de stat a crescut de la "zero", în unele cazuri (Grecia, de pildă), la 98%.

Ideea că statele ar putea da faliment s-a născut anul acesta.

• ALTĂ SPAIMĂ - ANUL 1944

Christine Lagarde, şeful FMI, a cerut în mod repetat recapitalizarea băncilor europene, înglodate în acordarea de împrumuturi neperformante (situaţie agravată de sprijinul european acordat Greciei, Irlandei, Portugaliei, Spaniei şi Italiei), ceea ce i-a atras furia bancherilor europeni, pentru că, nemaivorbind de faptul că a concentrat atenţia publicului asupra slăbiciunii băncilor, ei doresc, în realitate, să-şi continue politica de subvenţionare a statelor falimentare şi urlă după finanţare.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a anunţat planul să împrumute dolari americani băncilor europene, de-a lungul unui total de cinci luni, prin operaţiuni programate pentru octombrie, noiembrie şi decembrie, cu sprijinul băncii centrale americane FED, Băncii Angliei, Băncii Japoniei şi Băncii Naţionale Elveţiene.

Ca reacţie, şeful FMI a insistat pentru o acţiune coordonată între guverne, ca să prevină contagiunea mondială a crizei:

"Fără o soluţie colectivă, încrederea de care întreaga lume are atâta nevoie, nu va reveni".

Dar, acest tip de coordonare plănuit de BCE care pare să amâne, doar, deznodământul (readuce temporar încrederea în bănci a investitorilor, dar agravează dezastrul pe care, de fapt, nu îl rezolvă), induce confuzii în raport cu intenţia Christinei Lagarde, care a revenit, vineri, precizând în mod cu totul neaşteptat pentru optica tradiţională a FMI, că austeritatea bugetară ar trebui îndulcită în ţările unde creşterea economică se clatină (referindu-se, probabil la Germania şi Marea Britanie).

Admirând planul de creare a locurilor de muncă, prezentat recent de preşedintele american Barack Obama (un plan ineficient, după cum îl critică opozanţii), şeful FMI sugerează, astfel, că guvernele trebuie să se concentreze pe creşterea economică, iar mutatul banilor dintr-un buzunar în altul ar trebui să treacă în planul secund al preocupărilor.

Lagarde ne-a înspăimântat pe toţi, spunând, săptămâna trecută, că ne aflăm într-o nouă fază a crizei, "o fază periculoasă", şi că dacă ea nu va fi rezolvată, atunci nimeni în lume nu va fi cruţat:

"Amintiţi-vă că întregul este mai mult decât părţile sale", a spus ea, făcând apel la decidenţii politici să reînvie spiritul anului 1944, decidenţi cărora le atribuie agravarea crizei, prin tărăgănare şi şovăială.

Bine, bine, dar...1944?!

• ŞI ÎNCĂ O CONFUZIE - MISTICA DEZMEMBRĂRII UNIUNILOR MONETARE

Britanicul-polonez Jacek Rostowski nu este singurul care vorbeşte despre război, în cazul dezmembrării Zonei Euro: cu o săptămână înaintea lui, prestigioasa bancă elveţiană UBS (Union des Banques de Suisse), aflată în prezent pe locul al treilea în topul mondial, a publicat un studiu "Global Economic Perspectives", în care avertiza asupra războiului, ca însoţind aproape de fiecare dată, disoluţia unei uniuni monetare.

Când două figuri de asemenea importanţă europeană şi mondială, se apucă să rostească explicit cuvântul "război", ţi se face pielea de găină.

Doar că...

La o cercetare mai atentă, constatăm că, de fapt, Preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Jacek Rostowski, a menţionat ideea de "război" în faţa Parlamentului European, preluând-o din... raportul UBS, pe care l-a citat.

Deci nu este vorba despre două surse, ci despre una - UBS - care a fost reluată de Rostowski, în varianta proprie, dezvoltată.

Omul pare incoerent: pe de o parte spune că-şi trimite copiii în America, de frica războiului care urmează pe continentul european; pe de altă parte, el însuşi se prezintă, în Polonia, drept "preşedintele Uniunii Europene"; în sfârşit, el prevede un război în următorii zece ani - ce vârstă trebuie să aibă copiii lui, de vreme ce el însuşi are şaizeci de ani? Are de gând să-i protejeze până vor deveni bunici?

La el în ţară, declaraţiile sale recente au fost criticate dur, de întregul spectru politic.

Să cercetăm, însă, sursa ideii de război - studiul UBS din 6 septembrie 2011.

În cele 21 de pagini ale sale, cuvântul "război" apare o singură dată, în următoarea frază:

"Este totodată adevărat că destrămările de uniuni monetare, în istorie, au fost însoţite, mai întotdeauna, de dezordine civilă extremă sau de război civil".

Afirmaţia este falsă.

Pur şi simplu.

Fraza sugerează pervers o legătură mistică între destrămările de uniuni monetare şi război.

Nu, nu există niciun raport de cauzalitate.

Examinând zecile de uniuni monetare care funcţionează ori care s-au succedat în istorie, nu există niciun caz în care uniunea monetară, prin sine, ori destrămarea ei, să conducă la război.

În toate cazurile, ele s-au destrămat din cauza războaielor şi a conflictelor politice, înainte sau după declanşarea lor.

• A TREIA SPAIMĂ: EI CHIAR VOR RĂZBOI!

"Prestigioasa" UBS se contrazice de la un an la altul.

Studiul UBS similar, din 24 februarie 2011, se raportează sensibil opus la acest subiect (pagina 4):

"Adesea, uniunile monetare nu se fragmentează teribil. În mod normal, dezmembrarea este concomitentă cu fragmentarea politică şi adesea, aceasta are loc ca rezultat al războiului sau invaziei. Există, totuşi, câteva exemple instructive de dezmembrare paşnică a uniunilor monetare".

Mie, unuia, mi se pare complet diferită abordarea.

Ce să i se fi întâmplat "prestigioasei" UBS, în ultimul an şi jumătate, de şi-a schimbat optica?

Vineri, agenţiile de evaluare financiară Standard & Poor"s (S&P), Moody"s şi Fitch au pus sub supraveghere ratingurile UBS, în timp ce, în aceeaşi zi, poliţia din Marea Britanie l-a pus sub acuzare pe traderul UBS Kweku Adoboli, arestat joi sub suspiciunea comiterii unei fraude, prin tranzacţii neautorizate, care au produs o pierdere de circa două miliarde de dolari grupului elveţian.

O fi vreo legătură mistică între studiul UBS şi chestiile astea de vineri?

O perspectivă cu mult mai raţională asupra subiectului o prezintă fostul nostru ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, în interviul pe care ni l-a acordat (vezi link-ul de mai jos), din care reproducem:

"Ideea declanşării unui război, în momentul de faţă, este naturală, normală, aproape logică. Lumea a consumat mai mult decât a produs, iar cineva a acoperit pentru unii acest consum. Dacă va fi nevoie să-şi ajusteze consumul cei care consumă mai mult decât produc, atunci va trebui găsită o cale. Tăierea salariilor şi a pensiilor poate să funcţioneze o dată, însă nu poate să fie făcută în mod constant, într-o democraţie. Ţara noastră a trecut printr-o perioadă de ajustare dramatică a consumului individual în anii "81-"89, însă a făcut-o în condiţii non-democratice. În prezent nu mai există societăţi atât de controlate. Iar dacă nu poţi să controlezi în interitor, atunci o soluţie ar fi introducerea în interior a unor restricţii generate de nişte acţiuni externe, cum ar fi un război major undeva. Când, unde, cum - sunt doar scenarii".

Adică, atunci când "ei" declară că se tem de un război, de fapt şi-l doresc...

• MITOCĂNIE ŞI RĂZBOI

Ceea ce mă sperie mai tare decât declaraţiile ameninţătoare ale personalităţilor lumii este nivelul lor de mahalagii.

Supărat pe cancelarul Germaniei Angela Merkel, de care depinde să fie acordat ajutorul bănesc ca să scoată din groapă Italia, premierul Silvio Berlusconi a numit-o drept "unfuckable lard-arse" (eu, unul, nu vreau să vă traduc ce înseamnă asta), o porcărie rostită, se pare, într-o convorbire telefonică înregistrată, purtată cu un ziarist, expresie reprodusă tale-quale în "The Independent", dar a devenit ştire şi în presa nemţească.

Berlusconi este cunoscut pentru mitocănie, încă de când l-a facut "bronzat" pe Obama.

Mă întreb dacă mitocănia asta nu-i creează dificultăţi politice de nedepăşit Angelei Merkel, în sprijinul pe care Germania este chemată să-l acorde statelor din Zona Euro.

Într-un sondaj publicat vineri, pentru prima oară în istorie, o majoritate de 60% dintre cetăţenii Germaniei declară că nu mai vede nici un beneficiu să mai fie parte a Zonei Euro.

Nu cred că Angela Merkel are umorul Christinei Lagarde.

Recent, presa europeană a publicat că eleganta doamnă Christine Lagarde este ataşată de o caricatură de pe peretele cabinetului său, care o reprezintă biciuind bancheri, într-o ţinută fetişistă de "dominatoare", în ciorapi şi portjartier.

Prezentând-o drept fostă campioană de dans acvatic şi mare amatoare de flirturi, presa dă satisfacţie bancherilor europeni care o urăsc, pentru că li se opune planurilor lor de finanţare.

"Constatăm cu mare regret nu doar că există divizări în dezbaterea din Europa cu privire la strategie, dar şi că există un conflict între guverne şi Banca Centrală Europeană", a remarcat vineri ministrul american al finanţelor, Timothy Geithner, aflat în Polonia, la Wroclaw, la reuniunea miniştrilor de finanţe europeni. El a adăugat că guvernele şi băncile centrale trebuie să elimine riscurile catastrofice de pe pieţe şi să evite discuţiile despre dezmembrarea euro.

Geithner era invitat, acolo.

Miniştrii europeni au reacţionat, întrebându-se cum de le dă lecţii un ministru a cărui ţară - Statele Unite ale Americii - stă mult mai prost decât Uniunea Europeană.

Se pare că mitocănia nu este un monopol românesc.

Mitocănia accentuează adversitatea.

Mitocănia generează ostilitate.

În condiţii de ostilitate, războiul devine mai verosimil.

Cred că mitocănia face posibil războiul.

Ce bine că ne-am cumpărat avioane americane F16!

Nu contează că nu mai producem nici cât să plătim dobânda la împrumuturile făcute de stat.

Precis că ai noştri au citit raportul elveţian despre război şi au dat curs şi îndemnului la solidaritate, ca să-i ajute pe sărmanii de la Lockheed Martin.