Evaluarea Guvernării PSD (2001-2003), în interpretarea Alianţei PNL-PD (I)

Perioada guvernării PSD a înregistrat, pe ansamblu, o sporire fără precedent, în perioada de tranziţie, a deficitelor, datoriilor şi pierderilor economiei româneşti. Aceasta se datorează încurajării unei structuri economice anacronice, neconcurenţiale şi dezvoltării unei reţele clientelare ce a dus la o enormă risipă de resurse şi de oportunităţi.

Guvernul PSD vorbeşte despre "o creştere economică susţinută", argumentînd aceasta prin sporirea cumulată, pe ultimii trei ani, a produsului intern brut cu 16,4%. Dar Guvernul omite să ne spună că în aceeaşi perioadă deficitele, datoriile şi pierderile economiei româneşti au fost cu mult mai mari decît creşterea.

Întrucît creşterea economică nu se regăseşte în calitatea vieţii, o asemenea creştere nu echivalează cu dezvoltarea. Prin urmare, creşterea economică pe care pune accent PSD nu înseamnă decît, eventual, o schimbare de ordin cantitativ.

În perioada 2001-2003, sporirea arieratelor a reprezentat circa 50% din totalul creşterii economice (8,1% din PIB). Aşadar, o mare parte a creşterii s-a produs în sectoare economice generatoare de pierderi, sectoare asupra cărora s-au focalizat toate agresiunile Guvernului la adresa economiei de piaţă: ajutoare de stat, reeşalonări sau scutiri de impozite. În termeni reali, blocajul economic a crescut cu peste 20%. În plus, din totalul creşterii pe trei ani, aproximativ 5% din PIB (adică aproape 30% din creştere) o reprezintă autoconsumul şi economia subterană, adică o economie estimată şi care se situează în afara economiei de piaţă! Rezultă că din întreaga creştere economică de 16,4%, cumulată pe trei ani, contribuţia economiei de piaţă, care înseamnă liberă competiţie, legalitate, eficienţă şi relaţii capitaliste, marfare, este de doar 3%. Iată, aşadar, care este creşterea reală, sustenabilă din perioada guvernării PSD: aproximativ 1% pe an!

Datoria externă a sporit în anii 2001-2003 cu peste 8 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o majorare cu 80% a acesteia. Datorită jocului valutelor datoria externă, calculată în euro, a sporit cu numai 38%, dar, indiferent de modalitatea de calcul, creşterea datoriei externe devansează ritmul de creştere al PIB, ducînd la o sporire a ponderii datoriei externe în PIB de la 27,4% la 30,3%. În aceeaşi perioadă, deficitul comercial a înregistrat nivele nemaiîntîlnite în România postbelică, depăşind, în perioada analizată, 30% din PIB (FOB/CIF). La aceasta se adaugă un deficit bugetar cumulat, pe trei ani, de 8% din PIB, o sporire a deficitului cvasifiscal, în aceeaşi perioadă, cu peste 2% din PIB şi cheltuirea, în destinaţii neelucidate deocamdată, a veniturilor din privatizare reprezentînd peste 3% din PIB. Astfel, avem o imagine clară a faptului că, în ultimii trei ani, economia românească a funcţionat în pagubă, iar creşterea economică s-a făcut îndeosebi pe seama împrumuturilor şi a deficitelor ducînd, mai degrabă, nu la îmbogăţirea, ci la sărăcirea şi îndatorarea ţării. Încercarea de a ascunde aceste realităţi în spatele cifrelor, devine zadarnică atîta vreme cît tot mai mulţi români conştientizează că economia "creşte" odată cu sărăcia.

Din păcate, nivelul investiţiilor străine nu a fost de natură să diminueze aceste deficite. Investiţiile străine, raportate la numărul populaţiei, continuă să fie printre cele mai scăzute din zonă (1,2-1,3 miliarde de euro/an), situîndu-se cu aproape 2 miliarde de euro sub nivelele asumate de PSD în Programul de guvernare. Dacă avem în vedere faptul că bună parte din investiţiile directe se datorează privatizărilor şi nu investiţiilor noi, putem considera că România rămîne încă prea puţin atractivă pentru capitalurile străine. Potrivit evaluărilor Băncii Mondiale, barierele administrative în calea mediului de afaceri, în general, şi a investiţiilor străine, în special, precum şi costurile necesare demarării unei afaceri sînt în România printre cele mai ridicate din lume.

(va urma)