Evaluarea Guvernării PSD (2001-2003), în interpretarea Alianţei PNL-PD (III)

(urmare din nr. 59)

Astfel, dacă în anul 2000, numărul mediu de salariaţi era de 4.623,4 mii de persoane, acesta a scăzut în 2001 la 4.619,0 mii de persoane, în 2002 la 4.567,8 mii de persoane iar estimările optimiste pentru 2003 se apropie de cifra de 4.610,0 mii de persoane. Este greu de imaginat, în condiţiile gravelor deficite şi îndatorări din ultimii trei ani, care ar fi fost poziţia externă a României, fără cei peste 4 miliarde de euro pe care i-au trimis familiilor românii care lucrează în afara graniţelor.

Faptul că economia funcţionează în pierdere se datorează în mare măsură stopării politicilor de restructurare şi funcţionării distorsionate a mecanismelor economiei de piaţă. Statul continuă să fie dominant, fie ca producător, fie ca ofertant, în numeroase domenii: industrie, transporturi, utilităţi publice de interes naţional şi local, bănci. De asemenea, sistemele de asigurări sociale continuă să fie administrate de stat, deşi se află în stare de faliment. De altfel, rolul dominant şi păgubitor al statului în economie se observă şi din faptul că din cele 18 miliarde dolari cît datorează România, 11 miliarde dolari sînt datorii ale statului şi în contul statului.

Guvernul îi dezinformează pe români şi în ceea ce priveşte nivelele reale ale sarcinii fiscale. Pentru un contribuabil corect fiscalitatea este cu mult mai împovărătoare decît o arată cifrele folosite de propaganda oficială. Principalele obiective ale politicii fiscale constau în susţinerea dezvoltării economice şi consolidarea clasei de mijloc. Nici unul din aceste obiective nu a fost atins în perioada guvernării PSD.

Rata reală a fiscalităţii, pe care ar trebui să o plătească un întreprinzător corect, este de aproape 40%, ceea ce este enorm pentru o economie în tranziţie. Impozitarea asupra muncii a rămas în toată această perioadă excesivă, depăşind cu mult rata media e fiscalităţii. Dacă pentru un venit net de 100 de euro, totalul impozitelor care trebuie plătite - ele incluzînd efortul angajatului ale angajatorului - este de 65 de euro, acest total urcă la 600 de euro, în cazul unui venit de 500 de euro şi la 1.400 de euro, în cazul unui venit de 1000 euro! În aceste condiţii, o mare parte a veniturilor salariale sînt plătite, parţial sau integral, în afara evidenţelor legale, ceea ce aduce grave prejudicii salariaţilor. Spre exemplu, în anul 2002, numărul persoanelor care au declarat un venit global de peste 1 miliard de lei a fost în toată ţara de 1771 de persoane, ceea ce arată dimensiunea uriaşă a evaziunii fiscale la care sînt nevoiţi să recurgă contribuabilii români.

Statul cel mai adesea nu-şi respectă obligaţiile. De la nereturnarea taxei pe valoare adăugată cuvenită prin lege şi neplata la timp a sumelor pentru medicamentele compensate, pînă la onorarea cu întîrziere a obligaţiilor sale financiare, prin bugetul de stat sau prin companiile care îi aparţin, statul este cel mai rău platnic al economiei româneşti.

Pe parcursul ultimilor trei ani, fiscalitatea a devenit o formă de agresare şi de izolare a contribuabilului. Aceasta face ca un număr important de firme să fie împinse, practic, în afara pieţei. Statul abate comportamentul firmelor către o tendinţă periculoasă. Din cauza fiscalităţii împovărătoare, condiţia supravieţuirii firmelor stă tocmai în neonorarea obligaţiilor de plată la buget. Această percepere a fiscalităţii ca pe un obstacol în calea supravieţuirii şi dezvoltării mediului economic arată cît de departe sîntem de o economie deschisă, de piaţă.

Un factor deosebit de agravant îl constituie corupţia administraţiei centrale şi locale. În timpul guvernării PSD, administraţia publică a devenit, în mare măsură, o instituţie "pentru sine", folosită pentru a asigura funcţionarilor publici diverse forme de rentă şi abia în al doilea rînd o instituţie furnizoare de servicii publice. Societatea, fie că e vorba de persoane fizice, fie că e vorba de firme, plăteşte un fel de tribut partidului de guvernămînt, prin intermediul reprezentanţilor săi aleşi sau numiţi. Această "taxă de oportunitate" care îmbracă forme dintre cele mai variate, de la donaţii şi sponsorizări, pînă la plăţi în numerar către reprezentanţi ai administraţiei sau către organele de control, şi care, cel mai adesea, este calculată la cifra de afaceri, sporeşte cu cel puţin 5% rata reală a fiscalităţii. Mediul de afaceri plăteşte zilnic un tribut de pînă la 10 milioane de euro administraţiei PSD.

(va urma)