Evergent Investments (fosta SIF Moldova) a fost autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ca Fond de investiţii alternative destinat investitorilor de retail, se arată într-un raport de astăzi al societăţii publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Astfel, s-a finalizat tranziţia de la AOPC (vechea formă de reglementare), Evergent Investments devenind fond de investiţii alternative (FIA), conform cadrului unitar de
reglementare în Uniunea Europeană, se punctează într-un material de pe site-ul companiei.
Claudiu Doroş, preşedinte-director general al Evergent Investments, a spus, conform comunicatului de pe site-ul societăţii: "Suntem investitori pe termen lung, de aceea a genera performanţă în investiţii este un obiectiv esenţial în activitatea noastră. Autorizarea că fond de investiţii alternativ deschide un nou capitol în existenţa companiei şi ne permite să accelerăm direcţia strategică de a investi în proiecte de tip private equity. Filozofia noastră de investiţii este concentrată pe creştere şi acum avem un univers lărgit al oportunităţilor prin posibilitatea de a investi în portofolii de active imobiliare, în obligaţiuni corporative neadmise la tranzacţionare, părţi sociale ale societăţilor cu răspundere limitată ale căror situaţii financiare anuale sunt auditate conform legii şi alte instrumente.
Suntem încrezători că o administrare activă susţinută a portofoliului Evergent va multiplica capitalul acţionarilor noştri. Portofoliul nostru listat este construit printr-o alocare dinamică, diferită de structura indicilor BVB, prin urmare, avem capacitatea de a genera alfa şi a arăta randamente cu două cifre a activelor noastre, pentru acţionari. Autorizarea că FIA, cu noile limite şi instrumente investiţionale, poate adaugă valoare activelor noastre prin expunerea pe diverse instrumente financiare derivate cu încadrare în profilul de risc mediu, atât în scop de acoperire a riscurilor, cât şi în scop investiţional. Noi, comunitatea de investiţii, împreună cu BVB vom crea într-o perioadă optimă cadrul necesar funcţionarii CCP, dar şi listării de instrumente financiare derivate specifice unor astfel de operaţiuni".
Conducătorul Evergent Investments a adăugat: "În contextul Green Deal, am putea fructifica oportunităţi oferite de tranzacţionarea de certificate verzi, certificate de emisii de gaze cu efect de seră sau alte instrumente care pot aduce un plus de randament acţionarilor noştri. Prin majorarea limitei valorii numerarului sau echivalente de la 10 la 20% din activele Evergent ne putem asigura în permanenţă lichiditatea necesară fructificării unor oportunităţi
investiţionale într-un timp foarte scurt.
Proiectele private equity ne diferenţiază faţă de ceilalţi actori ai pieţei şi aduc un raport excepţional risc/randament, cu profit semnificativ pe termen lung pentru acţionarii noştri. Sprijinim companiile în care investim pentru
a-şi atinge potenţialul maxim. Prin urmare, noul cadru FIA ne permite alocarea până la 40% din active în acest tip de proiecte. Ca perspectivă de investiţii în următorii ani, vom continua expunerea în agribusiness şi real estate, dar ne putem dezvolta activitatea şi în domenii care interferează cu cele două mari teme de actualitate: evoluţia tehnologică şi transformarea mediul înconjurător. De exemplu, ne îndreptăm atenţia în a găsi şi dezvolta companii cu tehnologie pentru resurse curate (apă, sol, aer) si energie verde (fotovoltaic)".
Evergent Investments are expunere pe piaţa de capital din ţara noastră, în principal în acţiuni listate ale companiilor din sectoarele bancar şi energetic, în paralel cu implementarea unor proiecte de tip private-equity care să asigure un plus de randament pe termen lung. De asemenea, poate investi şi în fonduri de investiţii, instrumente monetare şi titluri de stat, se mai arată în comunicatul de pe site-ul societăţii.
Depozitarul Evergent Investments este BRD-Groupe Societe Generale.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 20:52)
Băi Doros fac cu nervii când te aud de " acționarii noștri " de care te doare fix in cot !
Uita-te la FP ce performante au ! Nu te simți penibil?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 21:49)
FP a primit un pachet de active bogate si lichide in mare parte.
FP lichideaza.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.06.2021, 06:53)
Nu are rost să discut cu unul ca tine! Cu " lichiditatea" nu ai dreptate,iar că FP 'lichideaza " îți spun că e o variantă preferabilă decât aceleia de a fi acționar si să nu primesti aproape nimic!
Bagă tu 10.000 lei la Sif2, iar după un an să primești 300 lei și ăia cu riscuri !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.06.2021, 08:50)
EVERGENT foloseste detergentul articolelor publicitare (vezi ce-au publicat ieri intr-un cotidian central asa-zis quality) ca sa spele imaginea deplorabila de pana acum. Vor fi destui care sa puna botul, insa intrebarea fundamentala ramane mereu aceasi: lupul isi schimba parul dar naravul?