EXCLUSIVITATE - DANIEL DĂIANU, ASF: "Adesea, investitorii au de ce să fie nemulţumiţi"

REDACŢIA BURSA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 martie 2014

"Adesea, investitorii au de ce să fie nemulţumiţi"

"Mandatele membrilor Consiliului ASF sunt la dispoziţia Parlamentului"

"Şefa mea de cabinet câştigă net circa 9000 lei, având două diplome"

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a aflat, în ultima perioadă, în centrul unor scandaluri răsunătoare - arestarea preşedintelui Dan Radu Ruşanu, în cazul "Carpatica", dar şi mediatizarea nivelului de salarizare din instituţie, în contextul în care, între angajaţi, se numără rude ale unor personalităţi politice. O comisie parlamentară analizează activitatea ASF. Astfel, Daniel Dăianu, prim-vicepreşedintele ASF, care ocupă interimar şi funcţia de preşedinte, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu despre situaţia actuală a Autorităţii. Domnia sa recunoaşte că mai este cale lungă până la reformarea, în adevăratul sens, a ASF.

Reporter: Ce veţi face dacă vi se va propune funcţia de preşedinte ASF?

Daniel Dăianu: Am spus public că am mari rezerve în a accepta o asemenea poziţie. Aş adăuga că, în condiţiile în care o comisie parlamentară examinează activitatea ASF şi va elabora un raport cu concluzii şi recomandări, mandatele membrilor Consiliului ASF sunt puse, într-un fel, la dispoziţia Parlamentului în acest moment, indiferent de ce crede unul sau altul.

Reporter: Aţi declarat că sunt multe probleme în piaţa asigurărilor. Care este situaţia pentru piaţa de capital? Dar pentru piaţa pensiilor private?

Daniel Dăianu: Piaţa asigurărilor trebuie să se cureţe. Este un proces anevoios, care va lua timp, mai ales că se face în condiţii în care criza economică nu s-a terminat în Europa. Esenţial este să se asigure condiţii egale (a level playing field) pentru companiile de pe piaţă şi să se protejeze interesele asiguraţilor. Mă refer aici la două probleme mari: malpraxisul unor companii, care vor să menţină/câştige cote de piaţă prin mijloace incorecte; şi abuzurile în relaţiile cu clienţii.

Este misiunea ASF de a reduce cât mai mult neregulile. Piaţa de capital are mai puţine probleme, dar nu este nici ea scutită de practici rele, de fraude. Cazul Harinvest, furturi de acţiuni într-un episod faimos din 2013, arată că sunt multe de făcut şi pe această piaţă pentru a proteja investitorii. Activitatea de supraveghere efectuată de ASF pe piaţa asigurărilor şi pe piaţa de capital are nevoie de îmbunătăţire serioasă. Există două rapoarte interne de evaluare a acestei activităţi, care indică căi de acţiune. Piaţa pensiilor private nu prezintă probleme majore. Pe de altă parte, se poate discuta din perspectiva gamei de oportunităţi investiţionale, care depinde de politica de reglementare.

Reporter: Consideraţi că o reducere cu 30% a salariilor din cadrul ASF este suficientă, pentru alinierea la nivelul ţării noastre? Avem informaţii că posturi de portar sau secretară sunt remunerate cu salarii de aproximativ 10.000 de lei lunar. Cum comentaţi?

Daniel Dăianu: Este nevoie de o regândire a salarizării în ASF de sus până jos, care să concilieze necesitatea de a plăti experţii din ASF potrivit standardelor din industria reglementată cu situaţia economică a ţării. De aceea am propus reducerea amintită. Susţin o revedere a sistemului de salarizare, ca nivel şi corelaţii. Şefa mea de cabinet câştigă net circa 9000 lei, având două diplome, una în ştiinţe juridice la Universitatea Bucureşti şi una în ştiinţe politice şi studii europene la Sorbona. Este cu totul şi cu totul alt statut decât cel de secretară. Sunt poziţii similare în ASF unde remunerarea este superioară. Eu ştiu că şoferii câştigă în jur de 3-4000 lei.

Reporter: Se vorbeşte constant despre necesitatea de reformare a ASF. Care consideraţi că ar trebui să fie paşii către această reformă şi care ar fi ţinta la care ar trebui să ajungă?

Daniel Dăianu: Sunt multe de făcut. De la reexaminarea arhitecturii instituţionale, care este tributară modului în care a apărut noua autoritate, până la evaluarea expertizei personalului, eliminarea de redundanţe şi acoperirea unor goluri de personal în unele domenii. PricewaterhouseCoopers ne dă o mână de ajutor în acest scop. Există şi pilde în străinătate din care ne putem inspira. Numărul staff-ului a crescut în 2013 şi pentru că a fost nevoie de a aduce experţi pentru domenii noi, între care supraveghere integrată, directoratul de analiză, direcţia de combatere a spălării banilor, etc. Trebuie abordată cu francheţe marea chestiune a conflictelor de interese şi ceea ce unii numesc "rubedenii politice". Avem nevoie de un cod de conduită etică, la care se lucrează. Sunt necesare investiţii importante în infrastructura informatică. Activitatea de supraveghere trebuie să se bizuie mai mult pe înţelegerea riscurilor, să anticipeze.

Reporter: Piaţa de capital s-a confruntat cu mai multe scandaluri răsunătoare, anul trecut (Harinvest, furturi de acţiuni). Ce măsuri concrete au fost luate în cadrul ASF pentru evitarea unor situaţii similare pe viitor?

Daniel Dăianu: Am vorbit despre existenţa a două rapoarte de evaluare interne, care sunt critice la adresa activităţii de supraveghere. Eu sper ca oricine va conduce ASF să ţină cont de aceste evaluări şi de alte constatări, de lecţii desprinse din aceste evenimente nefericite cât şi din ce ne spune experienţa internaţională.

Reporter: ASF avea în dezbatere un proiect pentru reglementarea pieţei Forex. În ce stadiu este, având în vedere că un broker - Equity Invest, - a fost sancţionat de Autoritate pentru nereguli la tranzacţiile Forex?

Daniel Dăianu: Piaţa Forex este o mare problemă peste tot în lume. Avem chestiuni de interes global, ca manipularea indicilor pe baza cărora se fac tranzacţii (vedem nume de bănci mari implicate în investigaţii ale autorităţilor în Europa şi SUA, Japonia), manipularea pieţelor valutare, până la incidente pe pieţe locale. Colegii din Polonia spuneau la o reuniune a reglementatorilor pieţelor de capital că peste 85% din clienţii firmelor ce operează pe piaţa forex locală pierd bani, ceea ce ei consideră că merită să ne pună pe gânduri pe toţi. Piaţa Forex are nevoie de o reglementare europeană mult mai clară.

Reporter: În 2012, fostul preşedinte CSA, Constantin Buzoianu a declarat că piaţa asigurărilor se confruntă cu "probleme grave, care, în cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca scandalul FNI să pară un mic accident". Cum poate fi evitat un asemenea dezastru?

Daniel Dăianu: Piaţa trebuie să fie asanată, să fie promovate practici bune, să existe reasigurări cu firme străine cu forţă incontestabilă, să avem aranjamente cu instituţiile europene care să se concretizeze în sprijin la ananghie mare, dacă se produce un eveniment catastrofic.

Reporter: În luna ianuarie, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA în România, a pus la colţ instituţiile pieţei, spunând că România este una dintre cele mai scumpe pieţe din Europa Centrală şi de Est, din cauza comisioanelor percepute atât de BVB, cât şi de ASF. Opinia este împărtăşită de mai mulţi investitori. Între timp, ASF a făcut o promoţie de şase luni pentru unele taxe. Consideraţi că este suficient?

Daniel Dăianu: Direcţia de analiză pe care o conduc a făcut un studiu şi a supus atenţiei Consiliului măsuri de diminuare a unor tarife. Eu susţin punctul de vedere că tarifele trebuie să fie mai prietenoase cu piaţa. Studiul "8 Bariere sistemice" subliniază acest deziderat. Dar trebuie să înţelegem că problema comisioanelor priveşte nu numai ce face reglementatorul, ci şi ce practică BVB, intermediarii.

Reporter: Cum poate fi evitat conflictul de interese, având în vedere că ASF încasează comisioane de la cei pe care îi supraveghează?

Daniel Dăianu: Acest conflict de interese este peste tot în lume. El ar avea o aparentă rezolvare radicală, de ordin administrativ, în măsura în care finanţarea autorităţilor de reglementare naţional s-ar face direct de la bugetul public. Este posibil? Nu am un răspuns aici. Bugetul autorităţilor europene (EBA, ESMA, EIOPA) se face cu 40% de la bugetul UE şi 60% de la bugetele autorităţilor naţionale. Dar să gândim asupra unui aspect. ANAF este finanţată tot din bugetul public. Este activitatea sa una lăudabilă? Vedem că, în esenţă, soluţionarea conflictului de interese porneşte de la modul în care piaţa înţelege utilitatea reglementărilor, de la măsura în care autoritatea de reglementare ajunge să se bucure de respect prin ce face. Această discuţie reclamă un răspuns mai amplu decât ar sugera întrebarea dumneavoastră.

Reporter: Investitorii acuză lentoarea cu care ASF ia decizii (numeroase decizii privind FP, ancheta privind tranzacţia cu acţiuni SIF1 Banat Crişana). În plus, Autoritatea nu excelează la capitolul transparenţă, neinformând piaţa asupra tuturor deciziilor pe care le ia. Are ASF în vedere măsuri în acest sens?

Daniel Dăianu: Adesea, au de ce să fie nemulţumiţi investitorii. Dar, decizia nu poate fi luată fără a trece prin toate fazele de consultare internă, la nivel de direcţii de specialitate, ceea ce poate cauza întârzieri. Sunt de acord că este nevoie de mai multă transparenţă. Transparenţa, ca trăsătură a mersului informaţiei în sistem, trebuie însă să vizeze o stradă cu două sensuri. Şi reglementatorul se plânge că nu obţine informaţia de care are nevoie la timp, în cantitatea necesară.

Reporter: Au existat foarte multe voci care au comentat conexiunile politice ale membrilor conducerii ASF. Cum ar putea fi făcută o delimitare clară între clasa politică şi autoritatea de supraveghere?

Daniel Dăianu: Este nevoie de o precizare mult mai riguroasă, fără echivoc şi spaţiu de interpretare, a condiţiilor care fac o persoană eligibilă. Ar trebui să "importăm" criterii validate ca practici bune în UE. Ar mai putea exista şi un filtru convenit cu autorităţile europene de resort (ESMA, EIOPA) şi aş adăuga Consiliul European pentru Risc Sistemic. Şi Comisia Europeană ar trebui să dea un gir numirilor. Chiar dacă unii ar putea să recuze imixtiuni în atribuţii ale guvernării interne. Dar ce mai este astăzi exclusiv intern în Uniunea Europeană?

Reporter: BNR a arătat că doreşte să susţină piaţa de capital. Cum vedeţi o colaborare între BNR şi BVB? În ce proiecte s-ar putea concretiza?

Daniel Dăianu: Experţi ai BNR participă alături de experţi ai ASF la proiectul "8 bariere sistemice". Când vorbim despre piaţa Forex, despre contraparte centrală, BNR are vizibilitate alături de Autoritate. Ca să nu mai amintesc de Comitetul pentru Supraveghere Macroprudenţială. Există şi filiaţii indirecte dacă ne gândim că marii actori pe piaţa de capital autohtonă sunt grupuri bancare. Mai sunt şi alte aspecte demne de discutat.

Reporter: Cum credeţi că poate ajuta ASF la dezvoltarea pieţei de capital din România?

Daniel Dăianu: Lista este lungă şi cotidianul BURSA arată în mod constant ce a încercat să facă ASF în acest scop. Tratarea unor dosare mult întârziate (vezi piaţa Rasdaq, Forex etc), alinierea mai bună la reglementări europene, practicarea unor tarife mai prietenoase, o supraveghere care să înlăture practici rele, uşurarea accesului investitorilor străini pe bursa locală şi altele.

Reporter: Cât de în serios este luat proiectul "8 bariere", la nivelul ASF?

Daniel Dăianu: Angajamentul ASF este dovedit de participarea unor reprezentanţi ai săi la proiect, la conferinţa organizată de BNR recent. Acest proiect este luat în serios, mai ales că în numeroase privinţe empatizează cu gânduri ale experţilor din ASF.

Reporter: Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a apreciat piaţa noastră de capital drept speculativă. Cum comentaţi?

Daniel Dăianu: Este multă cale de străbătut până va deveni o alternativă la finanţarea bancară. Dar peste tot în lume piaţa de capital are o componentă speculativă semnificativă. Important este ca această activitate să nu devină un destabilizator prin excelenţă, mai ales într-o economie emergentă.

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. Un excelent profesionist dl. D. Daianu, care insa, in ultima perioada, a fost atacat profund nedrept si nedemn de catre niste diletanti si aventurieri.

    1. Esti sefa de cabinet sau soferul?

      Dar este oare facut sa indure mizeriile altora?!

      Pentru ca a intrat in cloaca. Daca statea profesor, in turnul lui de fildes, precum si daca tinea mai discrete relatia cu Sima, isi pastra acea imagine.

    Conteaza ce diplome are sau ce face? Asta platesc brokerii diplomele ei, sau ne crezi prosti? Daca era Asa desteapta statea la USA ta? Si ce angajari ai facut nu spui? Concediati din piata gen paiata? M am saturat de tine cu minciunile tale. Ai vazut parerea presed.despre el? O aprob. Auzi ce tampenii spune. Cum sa conduca asta cand nu vede differenta dintre studii si fisa postului? Cine l a numit?

    1. Pentru acelasi post, oamenii pot fi platiti diferit.

      Pentru el nr de diplome =nivel profesional.. Probabul asa l-a ales si pe Sima.

      La ce va asteptati de la acest, asa zis, profesionist, care declara ca, indiferent de cat castiga si unde traieste, orice om pune sigur si ceva de-o parte din salariu? Asta e rupt de realitatea romaneasca. Ce n-as da sa-l vad pe el cum traieste si economiseste din 1000 RON/luna. Nu mai spun de felul cum l-a pacalit sima pe acest "guru" al finantelor.

    Ce am inteles din raspunsuri este ca e greu de facut kestii minime si implicit nu se poate. Nu cunosc 1singur profesor universitar eficient la ceva practic. Gargara si iar gargara.

    In Consiliul ASF. Daianu este un om principial si corect. Isi asuma si bune si rele, desi in alea rele s-a supus majoritatii.

    Ce stie Sava despre Supraveghere? Sau Anghelache? Ce mai cauta laASF? Nu le-a angajat nimeni.....

    La ce bun ca au secretare cu cate 2 diplome, daca piata asigurarilor e o jungla in care toti se feresc sa intre? Numai asigurarile obligatorii mai tin in viata piata rromaneasca.

    Sau problema o fi ca le trebuiau secretare cu cate 3 diplome? Sa dea o fuga la Spiru, ca se rezolva in 6 luni. 

    "am mari rezerve în a accepta o asemenea poziţie ", "Piaţa asigurărilor trebuie să se cureţe", "Piaţa de capital are mai puţine probleme", "Activitatea de supraveghere efectuată de ASF pe piaţa asigurărilor şi pe piaţa de capital are nevoie de îmbunătăţire serioasă. Există două rapoarte interne de evaluare a acestei activităţi, care indică căi de acţiune" ,"Avem nevoie de un cod de conduită etică, la care se lucrează", "Şi reglementatorul se plânge că nu obţine informaţia de care are nevoie la timp, în cantitatea necesară.", "Dar să gândim asupra unui aspect. ANAF este finanţată tot din bugetul public. Este activitatea sa una lăudabilă?"

    Daianu e depasit de situatie, probabil ii trebuie cel putin trei consilieri personali sa inteleaga fenomenele . 

    Nimic despre SIF1, din pozitia sa nu stie nici cat castiga soferii, studii si analize interne care poate nici nu exista daca nu sunt facute publice, limba de lemn in raspunsuri, e depasit de situatia din ASF si nu cred ca va face ceva durabil acolo !

    Purtator de cuvant mai are ASF ? 

    1. marile grupuri bancare au nenorocit economiile lumii. dl Isarescu zicea ca industria Romaniei trebuia inchisa si daca se straduiete putin chiar o va inchide. marile grupuri bancare, marii camatari ai planetei , dupa ce au fcut prapad au identificat,tot ei, barierele dezvoltarii pietei de capital. Marea intalnire de la BNR! simplu act de socializare intre oligarhi, politicieni corupti, securisti si nelipsitul copy paste. rizibil dle Daianu trebuie sa va straduiti mai mult ca sa convingeti.

      Subscriu intru-totul Theraflu. Daiana este un aerian care daca incepe sa vorbeasca o tine mult si bine, ne spunand de fapt nimic.

      Cum adica piata de capital are mai putine probleme? El nu vede ca au izgonit investitorii prin activitatea lor de "supraveghere". De bine ce supravegheaza pietele, respectiv piata de capital, o sa ajunga ca numarul specialistilor de la ASF sa egaleze numarul investitorilor de pe piata de capital.

      La SIF1 se petrece in liniste si pace un jaf programat. Manipularea de piata cu tranzactii deal mult peste pretul pietei sau concertari intarziate, vezi cazul BIO, nepublicarea sau publicarea cu mare intarziere a situatiilor detaliate a portofoliilor de SIF, barierele puse de catre conducerile SIF-urilor astfel incat accesul la AGA a investitorilor sa fie extrem de ingradit (SIF1, SIF2, SIF4 convocand AGA in aceeasi zi si la ore de astae 8:00, 8:30 si 9:00) sunt ultimele exemple. SIF3 nu a publicat portofoliul la 31.12.2013 deloc. Iar ce face ASF? Goneste prin neimplicare bruma aceea de investitori care a mai ramas pe BVB.  

      Daca ASF se plange ca nu are acces la informatie de la entitatile supravegheate .............................. ....

      D-na/d-le Petaflu, cred ca nici dumneata nu ai legatura cu piata de capital, pentru ca altfel stiai ca in prezent, numarul specialistilor din ASF a egalat si chiar, in majoritatea zilelor de tranzactionare din an, a intrecut numarul investitorilor de pe piata de capital, adica de pe bursele romanesti, hai s-o spunem mai pe sleau.

      In afara celor 30-40 de fonduri de investitii active, mai sunt inca aproximativ 300 de investitori privati care tranzactioneaza de cateva ori pe an, si inca vreo 300 care fac cumparari/vanzari de maxim 2 ori pe an. Intre cei privati am inclus si pe cei straini, deoarece datorita reglementarilor, multi dintre ei au mai multe conturi deschise, marind artificial numarul conturilor active pe piata. Restul de investitori activi, pana la numarul de 5.000 cat era odata, care oricum era mai mic decat cei 50.000 cu care se laudau odata (de fapt cam 15.000 in mod real) s-au retras sau isi tin banii in titluri de stat sau in depozite bancare, in tara sau in strainatate. 

      In legatura cu manipularea, ea este posibila si datorita lipsei de concurenta de pe piata. O piata lichida presupune destui investitori si cu sume indeajuns de mari incat sa concureze intre ei. Concurenta duce la imposibilitatea realizarii de tranzactii deal la preturi mari fata de piata retail, deoarece brokerii pot fi usor trasi la razpundere chiar pe baza legii si regulamentelor (de ce sa vinzi la pret mic daca poti sa vinzi la pret mai mare pentru client? sau opusul la cumparare). Iar lipsa concurentei este permanent incurajata de brokerii bancilor, tocmai pentru a putea face astfel de lucruri. De exemplu, la SIF1, daca cineva isi punea mintea si venea cu 30-40 milioane de euro si contracara cumpararile facute de clanurile cunoscute, atunci acestia ar fi fost nevoiti sa urce pretul achizitiilor sau chiar sa renunte. Nu a fost nimeni altcineva, atunci au facut si vor face ce vor. Acelasi lucru se aplica la toate celelalte SIF-uri si chiar si la alte societati interesante. Este un adevar crud-uscat pe care noi, investitorii mai mici, il platim scump.

      Iar ASF ce D-zeu sa faca? Oamenii ce conduc ASF-ul sunt numiti politic, proportional, ca in Parlament. Angajatii din ASF sunt complet separati, rupti de partea de decizie, care lucreaza doar cu sustinatorii lor politici si financiari si cu proprii consultanti, in majoritate oameni de casa. Deci, ce tot vorbim noi de supraveghere "mai buna"? Ce legatura este intre oamenii care conduc ASF-ul si activitatea specifica pietei de capital sau asigurarilor? Ambele au fost folosite pentru atragerea de resurse si pentru transferul de active din proprietate publica in proprietatea privata a unora-altora. Cand aceste lucruri nu se mai pot realiza, atunci se aspira banii prin salariile imense de pe statele de plata. Noi ne vaitam, ei se vaita, se scuza, se-acuza, se dau pe la televizor, noi iar ne vaitam, valul trece iar, pietrele raman. 

    Are o caracterizare corecta facuta de presdintele tarii: "nu este in stare de nimic". A trecut prin atatea domenii de activitate si nu a realizat nimic nicaieri. De asemenea, cand vorbeste de fapt nu spune nimic.

    daianule cum e cu protectia acordata grupul infractional de la SIF1? poate pui si tu o intrebare legata de musamalizarea tranzactiei deal din sept 2013, poate ar trebui sa te pui in pielea unui investitor pagubit de ASF prin protectia acordata infractorilor...sa vezi cum se ascund dupa lege sobolanii din subordinea ta pentru a acorda protectia. o tranzactie simpla care trebuia sa aibe rapsuns ina ceasi zi ASF0ul a aprofundat-o 5 luni si in final investitorii tot nu au aflat cine cui a vandut adica duap 5 luni rezultat zero si ca sa fie acoperiti au dat o amenzi mici iar investitorii nu au aflat nimic iar infractorii au platit 70.000 RON pentru tacerea ASF sub forma de amenzi. in 5 luni sobolanii tai au gasit aceasta portita sa se acopere, nu e moral d-le daianu.... si asta e doar un exemplu de protectia pentru penali...sunt mai multe acolo

    asf-ule, tu sti ce mai face chelu? el e pisoiul iar tu esti soricelul.

    Diploma este una experienta este alta!!! Nu conteaza cate diplome ai, conteaza experienta in domeniu, iar pentru a avea experienta in supraveghere si investigatii in piata financiara trebuie sa o iei de jos, sa intelegi fenomenul si problematica, in plus iti trebuie cativa ani de practica....cu teoria nu faci nimic!!1 Suntem multi care am facut 1, 2 facultati, mastere dar trebuie sa recunoastem ca fara fractica esti zero...deci doamna sefa de cabinet pentru a merita acel salariu urias ar trebui sa inceapa de jos si sa invete un pic de practica financiara....Salariile trebuie sa fie aliniate la nivelul salariilor din piata financiara din Romania...rar in sistemul bancar veti intalni salarii de 9000 RON

    Mult succes ! dar recititi versetul adresat de Iisus apostolului Petru "..., ca cine da cu sabia, din sabie va pieri", Seful dvs. v-a inaintat in grad si v-a adus acolo. Mult succes !

    .... lui Daianu .... dar si mai tampit ala care si-ar pierde timpul ca sa mai citeasca opiniile lui Daianu ............ IN LOC SA-L LINSEZE PE LOC ...... FARA ALTE PROCESE care n-ar face nimic altceva decat: 

    I-AR IMBUNATATI - nemeritat - IMAGINEA!! 

    Cu cat il veti STARPI mai repede pe Daianu & Co., cu atat va veti putea vedea linistiti de treburile-interesele voastre legitime. 

    1. Pentru simplul fapt ca: 

      1) Regimul Ceausescu ar putea fi con_damnat ca a facut nu doar lucruri BUNE, ci si RELE; 

      2) pe cand Daianu& Co.: 

      2.1) N-AU CREAT NIMIC EI PERSONAL, SI NICI N-AU OPRIT DISTRUGEREA CREATIEI ALTORA; 

      2.2) CI CHIAR AU PRIMIT BANI GREI CA SA NICI N-O OPREASCA !  

      .... sa continue MISIUNEA MINERIADELOR, si anume: 

      sa-i caute acasa = la domiciliu 

      - ca sa-i scoata in strada si sa-i LINSEZE = LAPIDEZE - 

      pe toti DISTRUGATORII ROMANIEI ! 

      ..... liderii politici din ultimii 20 de ani: 

      TRIBUNALUL POPORULUI = JUDECATA POPULARA - IN MASA ! 

      ..... sa faca bine sa-i ia la el acasa CAT MAI REPEDE ! 

      .. EI COMIT ABUZURI CONTINUE-FARA INTRERUPERE: 

      1) mult mai multe in DEMOCRATIE; 

      2) decat sub DICTATURA ! 

      .... TAIE ORICE LEGATURA CU TRECUTUL PUTRED ! 

      Batranii care ti-au vrut BINELE nu se vor supara ca 

      - i-ati putea confunda cu batranii care v-au facut RAU - 

      ci - pentru binele vostru - SE VOR LASA RASTIGNITI CU PLACERE: 

      "la gramada" cu SMINTITII si cu MISEII !  

      .... ci ele merita judecate dupa SINGURA-UNICA LEGE pe care ele insele si-o CONCEP-IMAGINEAZA, si anume: 

      LEGEA JUNGLEI = LEGEA TALIONULUI: 

      "Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte ! " 

    Daca fata are dreptul se putea face jurist sau avocat. Daca st politc se putea face un analist politic si poate acum scria de faptul ca nu a facut nimic. A ales sa stea la usa, ca sa ce? De fapt stiu, sa ai o Asa suma, pe care nici presedintele tarii nu o are si face ce? In ce Tara train domnilor? Cat are un broker in Tara la noi si

    Cat alearga? De fapt ptr aceste salarii, nu se poate intensa un proces de abuz in serviciu?  

    Manca-le-ati pulpa la diletanti ............ ca sa nu muriti de foame ! 

    1. .... ala sec ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb