EXCLUSIVITATE Mojahadin-e-Khalq îi dă replica Ambasadorului Iranului la Bucureşti

Remarcile făcute de Ambasadorul regimului iranian în România publicate în ziarul BURSA în data de 22.01.2014 în ceea ce priveşte Organizaţia Mujahedinii Poporului din Iran (PMOI) ar putea fi considerate drept raţionale şi rezonabile dacă ar fi remarcile lui Heinrich Himmler în timpul Germaniei naziste despre rezistenţa anti-nazistă din Franţa sau remarci făcute de către ofiţerii de rang înalt ai sistemului de Informaţii şi spionaj a lui Ceauşescu despre adversarii săi. Cu alte cuvinte, este nevoie de a inversa toate remarcile regimului mullahilor cu privire la mişcarea de rezistenţă Iraniană, pentru a înţelege imaginea corectă şi a înţelege corect această mişcare. Inutil să spun că oamenii din România care au dus de ani de zile o viaţă dureroasă sub un regim dictatorial şi sunt destul de familiarizaţi cu tacticile folosite de dictatori nu vor fi înşelaţi de propaganda de tip Goebbels, cum este cea care a fost făcută de către ambasadorul unui regim totalitar ca regimul ce guvernează Iranul, regimul mullahilor. Cu toate acestea, unele explicaţii sunt necesare pentru a stabili corect faptele.

Regimul mullahilor, care a fost condamnat de 60 de ori de diverse organisme ale ONU pentru înfricoşătoare încălcări ale celor mai fundamentale drepturi ale cetăţenilor iranieni, este regimul care a executat 120.000 de cetăţeni Iranieni susţinători ai PMOI şi care luptau pentru apărarea drepturilor omului, a libertăţii şi a democraţiei. Cea mai tânără victimă a fost o fată minoră de 13 ani, a cărei vină era faptul că citea o publicaţie PMOI! Printre victime, au fost şi 30.000 de deţinuţi politici masacraţi în închisori în câteva luni, în anul 1988 graţie unui decret semnat ayatolahul Khomeini, fondatorul regimului clerical dictatorial din Iran.

Organizaţia Mujahedinii Poporului din Iran (PMOI) este o forţă patriotică care crede într-un Islam democratic, tolerant şi anti-fundamentalist.

PMOI se bucură de o largă susţinere în cadrul societăţii iraniene şi a luptat aproape cincizeci de ani cu cele două regimuri dictatoriale ale şahului şi mullahilor pentru stabilirea democraţiei, drepturilor omului şi egalităţii de gen. PMOI este forţa centrală al Consiliului Naţional de Rezistenţă a Iranului, care este o coaliţie a forţelor democratice ale Iranului care cuprinde minorităţile naţionale şi religioase care doresc un guvern democratic, pluralist şi laic în patria lor.

Suporterii PMOI formează o reţea socială extinsă în interiorul Iranului, care constă din trei generaţii în rândul diverselor pături ale societăţii cum ar fi profesori universitari, intelectuali, oameni de ştiinţă, comercianţi şi oameni de afaceri. PMOI are cea mai mare reţea socială non-guvernamentală în interiorul Iranului. Cu ajutorul unei astfel de reţele de susţinători a devenit posibil ca PMOI să dezvăluie planurile nucleare secrete ale mullahilor atrăgând atenţia întregii lumi asupra ameninţării legate de accesul mullahilor la armele nucleare şi dezvăluind comploturi teroriste şi reţelele regimului de guvernământ din Iran. În cazul în care PMOI nu ar fi dezvăluit site-urile nucleare de la Natanz (îmbogăţire a uraniului) şi Arak (producţia de plutoniu), astăzi, lumea s-ar fi confruntat cu un regim fundamentalist echipat cu bomba nucleară.

Suporterii PMOI activează în mai multe asociaţii oficiale şi bine cunoscute în sute de oraşe din Europa, SUA, Canada şi Australia, atunci când este posibil să aibă activităţi politice deschise. Aceşti oameni sunt membri ai societăţii iraniene, oameni educaţi, intelectuali şi productivi care şi-au părăsit patria lor numai ca urmare a represiunii şi oprimării existente şi care crede că mişcarea de rezistenţă poate aduce un viitor mai bun în Iran. Anual, la Paris, în luna iunie, are loc o mare adunare la care în anul 2013 au participat mai mult de 110.000 mii de iranieni din exil şi invitaţi din toată lumea.

Mişcarea de Rezistenţă Iraniană a fost recunoscută pe scară largă la nivel internaţional şi de majoritatea membrilor din mai mult de 45 de parlamente, inclusiv Parlamentul britanic, Adunarea Naţională a Franţei şi Congresul SUA care şi-au declarat sprijinul pentru PMOI şi planul pentru viitorul Iranului exprimat de doamna Maryam Rajavi, preşedintele-ales al Rezistenţei Iraniene.

Aproape 3.000 de membri ai PMOI se află în Camp Liberty aproape de Bagdad. Ei sunt persoane protejate în conformitate cu Convenţia de la Geneva şi recunoscute în mod expres de către UNCHR ca "Solicitanţii de azil" şi "persoane de interes", iar securitatea şi protecţia lor au fost garantate în scris de către Guvernul SUA şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, refugiaţii fără apărare au fost atacaţi de mai multe ori în ultimii patru ani, 116 dintre ei au fost ucişi şi 1.375 răniţi, 18 dintre ei şi-au pierdut viaţa din cauza lipsei medicamentelor şi aparaturii medicale necesare.

Înainte de plecarea forţată a membrilor PMOI din tabăra de la Ashraf, care a fost construită de către ei înşişi ca un oraş modern, tabăra a fost vizitată de mai mulţi parlamentari.

Hon. Alejo Vidal-Quadras, vicepreşedinte al Parlamentului European, a fost şeful unei delegaţii parlamentare care a vizitat tabăra de la Ashraf, în octombrie 2009. La sfârşitul acestei vizite, el a declarat:

"Permiteţi-mi să vă spun cum vă văd şi ce simt după această vizită. Tabăra Ashraf este un zâmbet în spatele lacrimilor. Tabăra Ashraf este un adăpost în furtună. Tabăra Ashraf este o umbră sub soarele de vară. Tabăra Ashraf este o floare în deşert. Tabăra Ashraf este o barcă de speranţă împotriva valurilor. Tabăra Ashraf este în general un standard moral, o referinţă morală şi un exemplu pentru întreaga lume. Tabăra Ashraf este un simbol de speranţă, de democraţie, de libertate, de demnitate, de dreptate pentru oamenii din Iran şi toate popoarele din această planetă. Puteţi fi siguri că eu şi colegii mei vom face tot ce ţine de noi şi chiar mai mult pentru a asigura securitatea Taberei Ashraf şi pentru a fi scoşi de pe lista neagră a Uniunii Europene".

PMOI a făcut toate eforturile pentru a conduce societatea Iraniană spre democraţie prin crearea unei atmosfere democratice în Iran pe parcursul celor doi ani şi jumătate după revolta anti-monarhistă din 1979. Acest lucru nu a fost tolerat de mullahii fundamentalişti care au văzut democraţia ca o armă împotriva puterii lor şi, prin urmare, încă de la începutul guvernării a lansat o represiune asupra forţelor democratice ale societăţii în special PMOI, care reprezenta o anti-teză a mullahilor care îşi doreau un Islam extremist. În cele din urmă, în iunie 1981, pentru a împiedica creşterea sprijinului social acordat PMOI, guvernul mullahilor a început masacrarea membrilor PMOI şi susţinătorilor acestora. Acest lucru a deschis două căi poporului iranian, să se predea regimului fundamentalist sau să lanseze o rezistenţă organizată.

După ce a eşuat în încercarea de a anihila organizaţia PMOI printr-un masacru sălbatic fără precedent, mullahii au început o campanie de demonetizare şi dezinformare, în scopul de a răspândi informaţii false împotriva PMOI cu scopul de a-i discredita. Remarcile făcute de Ambasadorul regimului iranian sunt o colecţie completă de astfel de informaţii false care s-a demonstrat, de-a lungul anilor, că sunt greşite şi ambasadorul regimului a fost nevoit să repete astfel de acuzaţii din ce în ce mai disperat.

Regimul mullahilor este cel mai mare sponsor al terorismului de stat şi de aceea este ridicol să facă acuzaţii de terorism la adresa Rezistenţei iraniene. Regimul Mullahilor a planificat asasinarea ambasadorului saudit în inima Washington DC şi a fost, de asemenea, principalul stat-sponsor al terorismului internaţional aproape un sfert de secol. Încercările sale teroriste s-au extins de la Liban în Europa şi chiar Argentina.

PMOI nu a efectuat niciun act de violenţă în afara Iranului şi a acţionat întotdeauna în cadrul legal din ţările gazdă.

În ceea ce priveşte desemnarea PMOI ca organizaţie teroristă de către SUA şi UE, a devenit astăzi clar pentru toată lumea, care are cunoştinţe minime despre Iran, că această denumire nu a fost în niciun caz legată de natura sau desfăşurarea PMOI, ci mai degrabă a fost o politică de conciliere eşuată, care în van a căutat o "mediere" cu regimul mullahilor. Acum, a devenit evident că aceasta a fost o politică falimentară şi sortită eşecului.

Înscrierea PMOI pe lista organizaţiilor teroriste a legitimat şi a facilitat suprimarea opoziţiei iraniene pentru oamenii regimului mullahilor şi a fost contestată de către Rezistenţa Iraniană în 18 instanţe conduse de cele mai înalte autorităţi judiciare din Marea Britanie, UE şi SUA. Toate cele 18 instanţe de judecată au decis în favoarea Rezistenţei Iraniene şi anume desemnarea înscrierii PMOI pe lista organizaţiilor teroriste ca invalidă. După ce a analizat toate documentele clasificate şi neclasificate, şeful Justiţiei britanice, Lord Philips, a numit desemnarea PMOI ca organizaţie teroristă ca o acţiune "perversă". Ca urmare, după o imensă bătălie juridico-politică, numele organizaţiei PMOI a fost eliminat din lista teroristă din Anglia în 2008, din lista Uniunii Europene în 2009 şi din lista Statelor Unite în 2012.

Relaţiile interne ale organizaţiei PMOI se bazează în totalitate pe principii democratice, precum şi pe libertatea de alegere. Este foarte clar oricărei persoane familiare cu relaţiile sociale că o mişcare de rezistenţă care luptă de peste 3 decenii împotriva unei dictaturi fundamentaliste nu poate continua să facă acest lucru, dacă nu dă libertate totală de alegere tuturor membrilor săi. Acest lucru a fost dovedit de zecile de delegaţii parlamentare şi jurnalişti care au vizitat tabăra Ashraf, acasă, în Irak, în ultimii 25 de ani. În secolul 21 poţi îngrădi sau forţa oameni raspândiţi în toata lumea? Prin urmare, prin remarcile făcute de ambasadorul regimului referitor la relaţiile interne ale Rezistenţei iraniene, se pare că el a încercat să atribuie relaţiile interne totalitare ale regimului mişcării de opoziţie.

Să acuzi PMOI că a angajat şi plătit diferite persoane şi personalităţi politice este o insultă evidentă pentru susţinătorii Rezistenţei Iraniene. Se pare că domnul ambasador al regimului mullahilor "măsoară porumbul altor oameni cu propria sa baniţă" şi presupune că alţii acţionează similar cu mullahii care cheltuiesc banii şi averea naţiunii pentru a angaja organizaţii incompetente şi agenţi care se infiltrează pe scena politică internaţională şi rămân acolo, în scopul de a servi scopurilor mullahilor.

Rezistenţa Iraniană se bucură de sprijinul a mai mult de 4.000 de parlamentari, zeci de mii de avocaţi şi apărători ai drepturilor omului şi zeci foşti şi actuali oficiali ai ţărilor atât democraţi cât şi republicani, dar şi susţinători din cadrul Congresului American, într-o coaliţie unică. Ambasadorul regimului mullahilor a afirmat că niciunul dintre cei care susţin PMOI de la Bucureşti nu ştiau ce organizaţie sprijină sau că au fost plătiţi pentru a face acest lucru. Acest lucru în sine ilustrează foarte bine punctele sale de vedere şi dovedeşte falsitatea remarcilor sale.

În spatele tuturor minciunilor declarate de către ambasadorul regimului mullahilor stă un fapt simplu: El este producătorul unor astfel de acuzaţii false, pentru că este îngrozit de creşterea sprijinului internaţional în Rezistenţa iraniană şi legitimitatea sa în creştere, de asemenea, domnul ambasador este un pion al regimului mullahilor care este trimis să pregătească terenul pentru un masacru pregătit de guvernul marionetă al Irakului îndreptat asupra membrilor rezistenţei Iraniene.

Sprijinirea Rezistenţei Iraniene şi susţinerea lor permanentă în lupta pe care o duc pentru stabilirea democraţiei şi a drepturilor omului în vechea lor patrie, precum şi dezrădăcinarea ameninţării fundamentalismului islamic este o chestiune etică şi corectă şi este o necesitate în a preveni extinderea unei crize în care actualul regim Iranian acţionează ca un epicentru. Acest lucru este ceva care va fi cu siguranţă bine înţeles şi simpatizat de către poporul român.