EximBank finanţează cu 6 milioane de euro construcţia unui complex turistic la Satu Mare

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 ianuarie 2012

EximBank a acordat firmei Solarex un pachet de finanţare de peste şase milioane euro pentru dezvoltarea unui complex de servicii de turism şi sănătate la Satu Mare, investiţie care beneficiază de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării.

"Ceea ce a contat pentru noi în luarea deciziei de finanţare a acestui proiect, printre altele, a fost efectul multiplicator pe care îl va avea la nivelul economiei locale şi naţionale în condiţiile în care, dincolo de crearea de noi locuri de muncă, investiţia va putea contribui la relansarea turismului, în special a celui balnear. În plus, ne-am propus să fim mai activi pe segmentul susţinerii societăţilor comerciale care derulează proiecte cu fonduri europene, iar parteneriatul cu Solarex este doar un exemplu al implicării noastre, exemplu care sperăm că va determina şi alţi întreprinzători să ia în considerare oferta EximBank pe acest segment", a declarat într-un comunicat Ionuţ Costea, preşedintele EximBank.

Pentru derularea acestei investiţii, firma sătmăreană a încheiat un contract de finanţare în valoare de circa 8,5 milioane de euro cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, din care aproximativ 5,5 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile.

Proiectul de construcţie a complexului, care va utiliza apa geotermală din zonă, este derulat prin POR, Axa prioritară 5 - Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului.

"Am început lucrările în vara anului trecut şi am estimat că vor fi finalizate până la finele acestui an. Cu toate acestea, vremea ne-a permis să lucrăm şi în această perioadă şi nu excludem posibilitatea de a inaugura complexul în acest sezon estival", a spus Nagy Erzsebet, administratorul Solarex.

Firma Solarex este deţinută de Nagy Karoly Marton (40% din acţiuni), Nagy Erzsebet (40%) şi Baranyai Noemi.

EximBank oferă companiilor şi autorităţilor publice care au proiecte finanţate din fonduri structurale un pachet integrat de produse care cuprinde credite pentru cofinanţare şi prefinanţare, precum şi scrisori de intenţie neangajante sau garanţii.

În funcţie de tipul proiectului, EximBank poate acorda credite de investiţii destinate cofinanţării componentei care reprezintă contribuţia proprie a firmei. Prin acest produs, o societate care a încheiat un contract de finanţare cu autoritatea de management poate obţine 100% din valoarea cheltuielilor eligibile şi neeligibile aferente contribuţiei proprii.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930