EXPERT OMS: "Trebuie întărit rolul medicilor de familie în testarea şi vaccinarea anti-COVID-19"

J.P.
Internaţional / 8 noiembrie 2021

"Trebuie întărit rolul medicilor de familie în testarea şi vaccinarea anti-COVID-19"

Asigurarea accesului la testare şi întărirea rolului medicilor de familie în efectuarea acesteia, dar şi în ce priveşte vaccinarea populaţiei, ar fi două dintre soluţiile care ar putea contribui la depăşirea situaţiei actuale din România, a declarat luni, la Braşov, dr. Heather Papowitz, manager de criză, de la Biroul OMS Europa, conform Agerpres.

Ea a subliniat, într-o declaraţie de presă la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de la Sala Sporturilor din Braşov, că împreună au autorităţile braşovene au fost discutate atât provocările, cât şi soluţii, una dintre acestea fiind asigurarea accesului la testare cât mai din timp.

"Am văzut o mulţime de lucruri, am stat de vorbă cu mulţi oameni, însă acum ne-am întors pentru a aprofunda ceea ce ştim şi, de asemenea, să ne uităm la câteva soluţii, să vedem dacă acestea ar funcţiona în teren. (...) Sunt mai multe provocări şi soluţii, o parte dintre cele pe care le-am discutat se referă la capacitatea de testare şi accesul la acestea. Ştiu că directorul DSP Braşov munceşte din greu să se asigure că testarea este accesibilă peste tot acolo unde este nevoie, deoarece testarea din timp este extrem de importantă, este important să fii introdus în sistem cât mai devreme dacă este nevoie".

Totodată, expertul OMS a subliniat că trebuie întărit rolul medicilor de familie şi trebuie ca acestora să li se ofere instrumentele şi resursele necesare pentru a se implica în testare şi vaccinare.

"Ne-am uitat la sistemul de sănătate, de la asistenţa primară şi până la cea spitalicească, şi trebuie să întărim cu adevărat acel nivel primar, al medicilor de familie, şi să ne asigurăm că li se dau resursele, uneltele de care au nevoie pentru ca oamenii să fie diagnosticaţi din timp şi pentru ca apoi ei să comunice, împreună, să îi convingă să se vaccineze", a spus dr. Papowitz.

Totodată, ea a subliniat, în urma vizitei pe care a efectuat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, că autorităţile trebuie să se asigure că există personal suficient şi toate dotările, materiale medicale necesare în sistemul spitalicesc.

"Lucrează 24/7, cu UPU, cu ATI la capacitatea deplină şi cu paturile ocupate în totalitate. Trebuie să găsim soluţiile ca oamenii să ajungă în locul potrivit, să primească îngrijirea medicală de care au nevoie, să ne asigurăm că avem personal şi dotări suficiente. Acestea sunt provocările şi ei fac o treabă minunată", a spus expertul OMS referitor la activitatea din SCJU Braşov.

Totodată, ea s-a declarat impresionată de activitatea depusă de personalul de la Maternitatea Braşov şi a subliniat importanţa vaccinării gravidelor pentru a fi protejate în timpul sarcinii.

"Este emoţionant faptul că oamenii stau la coadă în faţa centrului de vaccinare pentru că vaccinarea este cel mai important lucru pentru a evita formele severe ale bolii şi decesele", a menţionat dr. Heather Papowitz.

Conform directorului executiv al DSP Braşov, dr. Camelia Bularca, locaţiile vizitate de delegaţia experţilor OMS - SCJ, Maternitatea şi Centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor sunt reprezentative pentru modul în care se prezintă sistemul de sănătate braşovean şi pentru eforturile pe care le fac autorităţile, adăugând că, până în prezent, aceasta nu a făcut recomandări, acestea urmând să vină în raportul final al vizitei.

Delegaţia OMS mai are cuprinsă în vizita de la Braşov deplasări, în cursul zilei de marţi, la Spitalul Municipal Săcele şi în comuna Apaţa, ambele locaţii fiind alese ca fiind zone defavorizate din judeţ, în contextul în care experţii caută soluţii pentru procentul relativ scăzut de vaccinare în mediul rural românesc.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ce-si mai doresc satanele astea spurcate de la OMS sa vaccineze gravidele, omorand astfel 2 dintr-un foc: si mama, dar si nenascutul, precum si pe oamenii de la tara, care sunt ca o nuca tare avand un conservatorism si o suspiciune mai mari decat ceilalti romani, poate si datorita greutatilor vietii si apropierii mai mari de Dumnezeu!

    1. Delirezi.

      Problema este ca medicii de familie sunt putini si pe langa pacientii pe care ii trateaza zilnic mai trebuie sa aiba grija de cei ce nu s-au vaccinat impotriva covid-19. Adica sa lucreze cca 12 ore pe zi. Si cu bani cat mai putini. O vacvinare la medicul de familie este decontata cu 40 ron. 

      In unele judete din Romania nu sunt medici de familie. Acolo sunt focare de infectie. Posibil ca OMS sa nu stie aceste lucruri. 

      Ca sa incarci medicii de familie si cu alte sarcini, este profund inuman.  

      Solutia: emigrarea. 

      Vor ramane romanii netratati si bolnavi.

      Guvernarea ultimilor 32 de ani a fost orientata catre spaga si licitatii trucate. 

      Cine delireaza, bai tolomacule? Tu nu vezi ce delir degaja postarea ta de drogat?!

      Ba haimanalelor, norocul vostru de spurcati e ca traiti nestingheriti in Romania, altfel , in orice tara cu oameni rationali vi s-ar fi bagat pe gat excrementele voastre de dezaxati antivaccinisti ,

      iar latrinele a3 + romania tv+ metropola tv ar fi fost azvarlite dracului la ghena media ! 

      Las' ca intra el certificatul verde si n-o sa mai emiteti voi mult timp duhori pestilentiale ! 

      Nu mai intri tata nici la meci , nici la cinema, nici la localuri unde borasti cu toti boii virusul !

      Haidaaa, hingherii pa voi ,lepadaturilor ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb