Experţii britanici au recomandat astăzi extinderea programului de vaccinare anti-COVID-19 cu doza de supra-rapel (booster) la persoanele de peste 40 de ani (între 40 şi 49 de ani) şi administrarea celei de-a doua doze de Pfizer la grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 17 ani, relatează EFE, conform Agerpres.
Comitetul Comun pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) a informat luni că doza extra trebuie administrată la şase luni după cea de-a doua vaccinare.
În cazul celor cu vârste între 16 şi 17 ani, experţii consideră că trebuie să primească a doua doză de la Pfizer/BioNTech, care trebuie administrată după cel puţin 12 săptămâni de la prima doză de vaccin anti-COVID-19.
Extinderea acestei campanii grupului de vârstă 16-17 ani "va ajuta la extinderea protecţiei până în 2022", asigură comitetul.
"De azi, JCVI recomandă ca programul să-i includă pe toţi adulţii de peste 40 ani, cu o doză extra din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech sau de la Moderna", a declarat Wei Shen Lim, preşedintele JCVI.
Doza extra va ajuta la evitarea a 93% din cazurile simptomatice, precum şi la prevenirea spitalizărilor, a remarcat Wei Shen Lim.
În cazul Israelului, a asigurat vice-consilierul pe teme medicale al guvernului britanic, Jonathan Van Tam, vaccinarea cu doza de supra-rapel a redus mortalitatea cu 14,7% după administrarea vaccinului de la Pfizer.
"Putem reduce substanţial presiunea asupra spitalelor şi evita decesul a milioane de persoane, în perspectiva sărbătorilor de Crăciun şi a restului iernii", a subliniat expertul britanic.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.11.2021, 23:06)
"mortalitatea cu 14,7%"
Doar cu atat? Si efectele adverse? Suntem siguri ca beneficiile depasesc riscurile?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 05:13)
Din 100 de oameni care ar fi murit 15 reusesc sa se insanatoseasca. E putin dar diferenta este imensa pentru cei insanatositi si cei dragi lor.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 00:33)
milioane? pai nu v-au murit milioane in 20 de luni, nebunilor
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 04:34)
buna observatie.
astia sunt 'experti' care comunica mai dramatic decat niste actori pe scena.
3. Doza 4, 5 etc la fiecare 6 luni
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 08:31)
Doza 4, 5, etc cate o noua doza la fiecare 6 luni. Dar nu se precizeaza ca fiecare doza vine si cu posibile cu reactii adverse, inclusiv risc de tromboze grave sau chiar deces. Mai mult nu se cunosc efectele pe termen mediu si lung, 5-10 ani, pentru vaccinurile bazate pe tehnologii genetice.
Cine vrea sa se vaccineze foarte bine, sa o faca, dar nu inteleg de ce sa fii fortat sa te vaccinezi, prin restrictii aberante. Tinerii au risc de deces aproape 0, unii poate aleg sa se protejeze sau altii prefera sa astepte si alte tipuri de vaccinuri, bazate pe proteine (Novavax) cu o durata de protectie mult mai lunga.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2021, 08:38)
mai oameni buni, nu mai cautati justificari puerile si nu mai dati din colt in colt, vaccinati-va sa scapam odata de pandemia asta!