Explodează pandemia în "România educată"

Strict autentic. Se întâmplă în Bucureşti. Un copil este trimis acasă de la şcoală. Are temperatură şi este suspect. I se recomandă mamei să-l ducă la testare. Şi, din acest punct, se declanşează nebunia. Veţi afla cât de departe se duce. Au trecut două săptămâni de la deschiderea anului şcolar. Şi după ce am fost asiguraţi de către Guvern că au fost luate toate măsurile igienico-sanitare. De prevenţie.

Copilul ajunge acasă. Îi relatează mamei ce s-a întâmplat. Şcoala confirmă. Mama încearcă să ia legătura cu DSP. Pentru a solicita un test pentru copil. DSP nu răspunde la telefon. Sub nicio formă. Disperată, femeia apelează la mine. În speranţa că am o cunoştinţă la un anumit spital pentru a-l ajuta pe copil să facă testul gratuit. Eu nu cunosc pe nimeni de la spitalul respectiv. În cele din urmă, cum-necum, mama reuşeşte să-i facă fiului testul. Şi, fireşte, îşi face şi ei un test. Copilul e pozitiv. Mama, nu. Şi abia de aici începe nebunia.

Conform legii, atât mama cât şi copilul intră în carantină. Numai că, în urma testului, s-a făcut recomandarea ca băiatul să intre în investigaţii medicale. E cât se poate de logic să se întâmple aşa. Dar, pentru asta, din nou trebuie să răspundă DSP la telefon. Iar Direcţia de Sănătate Publică e surdă. Nu răspunde nicicum. Şi, aparent, toată această situaţie rămâne cumva în şpagat. Dar să vedeţi cât de complicat e de fapt. Mama, aşa cum este şi firesc, a comunicat rezultatul testului şcolii în care este înscris copilul. Direcţia şcolii decide, din nou în mod firesc, închiderea clasei. Toţi copiii pleacă acasă, urmând să facă învăţământ online. În mod normal aceştia, fără excepţie, trebuie să se testeze. Dar nu au unde. Nu au cum. În acest moment, numărul apelurilor telefonice adresate Direcţiei de Sănătate Publică are o primă creştere exponenţială. Nu contează prea mult. Oricum, DSP nu răspunde la niciun apel. În aceste condiţii, în disperare de cauză, fiecare părinte încearcă pe cont propriu cu pile, cu rugăminţi sau cu bani, asaltând sistemul de sănătate, să rezolve chestiunea testării. Şi trebuie să se testeze şi ei înşişi. Cu mic, cu mare. Părinţi, fraţi, surori, bunici. Şi, eventual, vecini. Aşa cum a procedat în cele din urmă, cu responsabilitate, cunoscuta mea.

Băiatul testat pozitiv activează şi într-un grup sportiv. Joacă baschet. Este posibil să fie contaminaţi şi unii dintre sportivii clubului. Şi părinţi ai acestora. Şi antrenorul. În mod normal, într-o ţară întreagă la cap, toate aceste persoane trebuie să aibă posibilitatea să se testeze rapid. Pentru că numai astfel virusul poate fi ţinut sub control. El a scăpat în comunitate şi, în absenţa testărilor şi a unor investigaţii măcar primare, virusul nu mai poate fi localizat. El se răspândeşte cu viteza fulgerului.

Pentru moment, o clasă dintr-o şcoală oarecare, dar totuşi din Bucureşti, şi-a trimis copiii acasă. Contaminaţi sau necontaminaţi. Să înveţe online. Dar sistemul nu funcţionează. Cadrele didactice nu dispun de aparatura necesară. Nu se poate învăţa nimic online. Şi asta se întâmplă în Capitală.

Domnul doctor Marius Nasta, unul dintre cei mai apreciaţi experţi pe care îi are România, a vorbit ieri pe un post de televiziune despre ceea ce se întâmplă în a 15-a zi de la debutul anului şcolar. A făcut precizarea că şcolile nu au devenit un focar de coronavirus. A introdus însă şi o nuanţă, pe care din păcate nu a dezvoltat-o. Şcolile nu sunt un focar. Cel puţin pentru moment. Dar elevii pot deveni focare. Ei se pot contamina reciproc şi duc virusul acasă. După care pandemia se dezvoltă, tot ce se poate, chiar în progresie geometrică. Pentru că oricât ar vrea autorităţile să ne asigure de contrariu, pandemia este scăpată de sub control. Autorităţile, atunci când au decis redeschiderea şcolilor, nu s-au asigurat că au posibilitatea să-i testeze şi, unde este cazul, să-i investigheze pe loc pe copiii atinşi de coronavirus. Şi mai ales pe cei asimptomatici. Autorităţile statului n-au pus la punct un sistem prin care virusul să fie rapid localizat, iar comunităţile atinse de coronavirus să poată fi eficient izolate, pentru ca pandemia să nu se extindă.

Fix în a 15-a zi de la începerea anului şcolar, ieri, pandemia a crescut vertiginos. Şi este doar începutul. Iată, a fost testată şi capacitatea Direcţiilor de Sănătate Publică de a reacţiona promt. Iar concluzia este că nu există o asemenea capacitate. Autorităţile sanitare nu dispun de suficiente testere şi de suficient personal pentru a analiza în timp util rezultatul acestora. Şi de a-i investiga pe copiii contaminaţi. Singura consecinţă logică este că, în aceste condiţii, pandemia scapă de sub control.

Şi la fel de grav este că, în absenţa măsurilor adecvate, copiii nu au posibilitatea să se instruiască. Dacă în Capitală, iată, nu este posibil învăţământul online, ce pretenţii am putea să avem de la o comunitate dintr-un oraş mic sau din mediul rural? Nu ne alegem nici cu "România educată", nici cu ţinerea în frâu a pandemiei.

Mi-e teamă ca nu care cumva, din dorinţa de a organiza alegeri cu orice preţ, autorităţile să fi forţat, conştiente că nu există o pregătire adecvată, deschiderea şcolilor la 14 septembrie, pentru a induce populaţiei ideea că este în siguranţă şi că, în siguranţă fiind, pot fi organizate alegerile locale. Acum asistăm la primele consecinţe. De fapt, sunt doar semne. Adevăratele consecinţe urmează.

La fel ca în cazul şcolilor, dar cu o viteză înspăimântător de mare, izbucnesc, iată, focare de infecţie ca urmare a campanieie electorale şi în mediul politic şi în mediul administrativ. Aştept cu groază să văd ce se va întâmpla după două săptămâni de la alegeri.

În aceste condiţii, Klaus Iohannis a anunţat ieri, în mod ferm, că trebuie organizate musai în decembrie şi alegerile parlamentare. În ciuda pandemiei. În ciuda celui de-al doilea val al pandemiei, care abia a fost declanşat. Şi în ciuda deciziei Curţii Constituţionale, care tocmai l-a infirmat pe preşedinte. Demonstrându-i că nu cunoaşte sau nu recunoaşte Legea Fundamentală. Şi stabilind fără echivoc că, într-adevăr, Parlamentul şi numai Parlamentul poate fixa data alegerilor. Nicidecum Guvernul. Şi cu atât mai puţin preşedintele. Dar mentorul "României educate", ca un adevărat dinozaur, merge înainte, călcând toate regulile în picioare. Pentru el, alegerile sunt mai importante decât sănătatea populaţiei.

Nici nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul doamnei care a descoperit că fiul ei, elev şi sportiv în Bucureşti, a fost testat pozitiv. Şi care, intrând în carantină, se află în imposibilitatea de a alerga din uşă în uşă, pentru a asigura investigarea băiatului. Şi ce este în sufletul celorlalţi părinţi, aflaţi în aceeaşi situaţie. Oare în aceste momente dramatice ei se gândesc, la fel ca şi preşedintele ales, la succesul alegerilor parlamentare?