Explozia unei maşini în Turcia, în apropiere de frontiera cu Siria, în care au fost ucişi vineri trei sirieni, este "fără vreo îndoială teroristă", a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
"Primele elemente sugerează că este vorba fără îndoială de un act terorist", a declarat el pentru presă la Isranbul.
"Este clar că era o bombă în maşină", a adăugat şeful statului turc.
"Colegii sunt pe cale să ancheteze, pentru a înţelege ce este în spatele acesteia", a mai spus el în această declaraţie televizată, adăugând că Guvernul urmează să ofere detalii suplimentare ulterior.
Explozia a avut loc la mai puţin de un kilometru de biroul guvernatorului districtului Reyhanli, către ora 10.00 GMT (13.00, ora României), potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu.
Imagini transmise de televiziunea turcă surprind flăcări şi un fum dens ridicându-se din maşină, în timp ce pompieri încercau să stingă incendiul.
În mai 2013, o dublă explozie cu maşină-capcană, în acelaşi district de la Reyhanli, s-a soldat cu peste 50 de morţi - unul dintre cele mai sângeroase atentate din istoria modernă a Turciei.
În 2015 şi 2016, o seerie de atentate - atribuite de către Guvern unor grupări extremiste şi unor activişti kurzi - s-au soldat cu sute de morţi.