FALIMENT CITY INSURANCE: Creditorii au depus până acum aproximativ 17.000 de cereri de plată pentru despăgubiri

G.B
Bănci-Asigurări / 13 octombrie 2021

Creditorii au depus până acum aproximativ 17.000 de cereri de plată pentru despăgubiri

Aproximativ 17.000 de cereri de plată, din partea creditorilor de asigurare ai City Insurance, au fost recepţionate până ieri, de FGA care a preluat conducerea acestei companii la care a fost demarat falimentul. Cererile de plată pot fi făcute atât de asiguraţii (clienţii) City Insurance, cât şi de persoanele păgubite de către asiguraţii acestei societăţi, au precizat oficialii Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) pentru Hotnews.

Retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de asiguraţi, a fost publicată luni, 27 septembrie 2021, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că în 60 de zile de la acest moment Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) poate să facă plăţi către clienţii sau păgubiţii RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.

Câte cereri de plată a primit până acum şi care este valoarea acestora?

"Până la data de 12 octombrie 2021, FGA a recepţionat aproximativ 17.000 de cereri de plată, din parte creditorilor de asigurare ai City Insurance. Deocamdată nu putem oferi o valoare certă a pretenţiilor, cererile de plată fiind în curs de înregistrare. Cererile de plată pot fi făcute atât de asiguraţii City Insurance, cât şi de persoanele păgubite de către asiguraţii acestei societăţii. În relaţia cu Fondul calitatea celor care au depus cereri de plată este de potenţial creditor de asigurare.

Cererile de restituire de prime sunt incluse în total volum cereri de plată, menţionate anterior. Nu putem enunţa la acest moment un număr exact al cererilor de restituire primă, primite.

Procesul de înregistrare al cererilor de plată primite este în desfăşurare. Prin urmare, la această dată nu putem identifica tipul poliţelor pentru care s-au depus cereri de restituire.

Totuşi având în vedere structura portofoliului societăţii, putem aprecia că marea majoritate a cererilor de restituire sunt aferente poliţelor RCA.", au precizat marţi, 12 octombrie, pentru HotNews.ro oficialii Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

Când va începe FGA să facă primele plăţi?

"Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare. Termenul calculat de FGA pentru începerea plăţilor este 29 noiembrie 2021.", se arată în răspunsul FGA.

Ce trebuie sa faca cei care au de recuperat despăgubiri mai mari decât plafonbul de 500.000 de lei, pentru recuperarea banilor?

"Suma ce depăşeşte plafonul de garantare poate fi recuperată de creditorul de asigurare în cadrul procedurii de faliment prin înscrierea la masa credală.", au spus oficialii FGA.

Câte cereri de dosare de daună la City a înregistrat până acum şi cât va dura instrumentarea lor?

"Până la data de 12 octombrie 2021, FGA a recepţionat cca. 13.000 cereri deschidere dosare. Instrumentarea cererilor de deschidere a dosarelor de daună se face pe măsura înregistrării lor. FGA depune eforturi pentru instrumentarea cu celeritate a solicitărilor primite, dar, la acest moment nu putem face o estimare asupra duratei de instrumentare a întregului volum de cereri primite ori care, posibil, urmează să fie primite.", au spus reprezentanţii FGA.

Ce fel de poliţe de asigurare în afară de RCA se aşteaptă FGA să gestioneze de la City Insurance?

"Tipurile de poliţe de asigurare care puteau fi emise de către City Insurance erau: RCA, CASCO, bunuri, CMR, Cargo, Accidente persoane, Călătorie, Garanţii, Răspunderi civile, Agricole.", au mai declarat oficialii FGA.

ASF a cerut brokerilor să-şi informeze clienţii că au dreptul la o poliţă RCA dacă sunt cu risc ridicat / Brokeri: Asistăm la o plafonare mascată a preţurilor de vânzare pentru transportatori

Retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de asiguraţi, a fost publicată luni, 27 septembrie 2021, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că în 60 de zile de la acest moment Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) poate să facă plăţi către clienţii sau păgubiţii RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.

FGA a anunţat că începând din 27 septembrie, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului poate formula şi adresa o cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/indemnizaţiilor sau o cerere restituire de primă, după denunţarea poliţei de asigurare la asigurător.

Conform Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF) Fondul de garantare a asiguraţilor va prelua evidenţele complete ale dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare.

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile.

Conform legislaţiei, FGA poate iniţia plata creanţelor de asigurare ale creditorilor de asigurare ai SAR City Insurance SA, într-un termen de 60 de zile, calculat de la date publicării Deciziei ASF referitoare la asigurător, în Monitorul Oficial. Cererile se pot depune cel târziu până la 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Potrivit legii, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 500.000 lei per contract de asigurare.

Ce opţiuni au cei aproape 3 milioane de clienţi ai City Insurance, după ce a început falimentul acestui asigurător RCA / Ce trebuie să ştie păgubiţii

Cei aproape 3 milioane de cetăţeni care au poliţe RCA la City Insurance au două opţiuni după ce ASF a decis să ceară falimentul acestui asigurător: pot să-şi păstreze asigurările până la data expirării ori pot să le denunţe şi să încheie contracte la un asigurător fără probleme.

Dacă eşti client City şi vrei să denunţi poliţa RCA, dacă nu ai avut daune în perioada de valabilitate de pâna la denunţare, pentru perioada neexpirată ai dreptul să îţi recuperezi diferenţa de primă de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, se arată într-un ghid lansat luni de UNSAR şi BAAR pentru clienţii şi păgubiţii acestei societăţi.

Cei mai afectaţi vor fi însă păgubiţii, cei loviţi în trafic de o maşină asigurată la City, deoarece multe service-uri nu mai fac reparaţii pe aceste poliţe şi toate despăgubirile de la acest asigurător vor fi plătite de FGA în limita a 500.000 de lei pentru fiecare contract de asigurare. Pentru diferenţă este nevoie să te înscrii la masa credală, in cadrul procesului de faliment al asigurătorului.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri seara să îi retragă autorizaţia de funcţionare societăţii City Insurance, cea mai mare companie de asigurări şi liderul pieţei RCA, cu aproape 3 milioane de asiguraţi. Măsura a fost luată după constatarea stării de insolvenţă a asigurătorului, ASF urmând acum să promoveze în instanţă cererea de deschidere a falimentului.

Amintim că, potrivit legislaţiei din ţara noastră, orice asigurare RCA validă, indiferent de cât de puţin costă, permite despăgubiri pentru vătămări corporale şi deces în limita a 6,07 milioane de euro, în timp ce pentru daunele materiale, limita de despăgubiri este în prezent de 1,22 milioane de euro.

Deci o asigurare RCA, în afara şoferului vinovat, despăgubeşte pe oricine suportă o daună inclusiv pe membrii de familie ai şoferului vinovat aflaţi cu acesta în autovehicul în momentul accidentului.

Altfel spus, în cazul unui accident, de care tu, client City Insurance, te faci vinovat, asigurarea RCA poate suporta plata acestor despăgubiri maxime. În situaţia tragică în care apar victime în maşina ta ori a celui pe care l-ai lovit, cheltuielile cu spitalizarea ţi-ar fi greu de suportat, dacă nu ai avea o asigurare RCA.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb