FAN Delivery, platformă online de personal shopping cu livrare rapidă, creată anul trecut de liderul pieţei locale de curierat, FAN Courier, lansează de luna aceasta "Priority by FAN Delivery", un serviciu de livrare ultra-rapidă disponibil în 6 oraşe, accesibil oricărui retailer care doreşte să ofere clienţilor săi produsele livrate în maxim 90 de minute, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.
"Prin acest serviciu ne adresăm retailerilor care au nevoie de soluţii alternative de livrare rapidă pentru clienţii lor. Priority este disponibil în toate oraşele din România unde operează FAN Delivery şi poate fi accesat de clientul final direct din site-ul magazinelor partenere, cu care FAN Delivery are contract. Produsele sunt ridicate din magazine în cel mai scurt timp de la plasarea comenzii şi transportate la uşa destinatarului în maxim 90 de minute. Prin această extensie, FAN Delivery răspunde nevoilor clienţilor care au apetit pentru cumpărăturile online şi doresc să economisească timp şi, totodată, business-urilor care au nevoie de alternative de livrare ultra-rapidă", a declarat Dragoş Arnăutu, CEO FAN Delivery.
Serviciul de livrare ultra-rapidă este disponibil în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Craiova, de luni până duminică, între orele 9.00-21.00, ora plasării ultimei comenzi.
Pentru a putea beneficia de serviciile FAN Delivery, retailerii care operează în cele şase oraşe pot afla detalii operaţionale şi comerciale în urma unui mail trimis la office@fandelivery.ro. După semnarea contractului, se comunică detaliile de conectare în platformă, unde pot plasa comenzile cu livrare ultra-rapidă, adăugând detalii despre destinatar şi colet. Pentru operativitate, este disponibilă integrarea prin API (Application Programming Interface) sau se pot folosi plaformele integratoare de soluţii de transport.
Produsele eligibile pentru serviciul Priority trebuie să se încadreze în dimensiunile: 70x150x30 cm, fără limită de greutate.