Fără vânt în pânze

În vâltoarea ştirilor de pe frontul din Ucraina, a trecut neobservat un eveniment important. Despotul de la Kremlin a anunţat, pe 31 Iulie, o nouă doctrină navală. Este un document care afirmă pretenţiile imperialiste ale Rusiei, care este declarată "o mare putere navală, ale cărei activităţi vizează menţinerea stabilităţii strategice pe oceanele lumii". În traducere: Rusia doreşte o marină militară cu care să înfrunte Statele Unite.

S-ar spune că guvernul de la Moscova are altele pe cap acum. A mobilizat cam 300.000 de oameni. Pe unii i-a luat din puşcării, pe alţii i-a ridicat poliţia de pe stradă. A fost şi un caz cu un pilot care a fost arestat şi dus la centrul de recrutare din cabina avionului care se pregătea să decoleze spre Antalya. Regimul i-a dus să moară în Ucraina, în noroi, flămânzi şi îmbrăcaţi în uniforme peticite. Chiar era momentul pentru declaraţii megalomane?

Doctrina navală a Rusiei arată, totuşi, ceva despre planurile de perspectivă ale lui Vladimir Putin - presupunând, desigur, că va apuca prea mult în actuala funcţie. Dictatorul ştie că, pentru orice superputere, controlul oceanelor este esenţial. Marile războaie ale secolului al XX-lea s-au decis în largul mării.

Imperiul condus de la Moscova are o întreagă istorie de eşecuri în materie de proiecţie a forţei navale. În războiul ruso-japonez din 1904-1905, flota rusă s-a făcut de râs. Mai întâi a bombardat nişte vase de pescuit britanice, crezând că este vorba despre nave japoneze. După care a fost scufundată de adevăratele nave militare ale Japoniei în bătălia de la Tsushima. În Primul Război Mondial, marina rusă a avut un rol limitat. În bătălia din golful Riga a învins forţele germane, dar numai datorită intervenţiei marinei britanice. Iar în cel de-Al Doilea Război Mondial, marinarii sovietici au luptat mai mult pe uscat decât pe mare. Controlul oceanelor a fost asumat de anglo-americani, care au învins marina imperială japoneză, precum şi considerabilele forţe navale ale Germaniei şi Italiei.

S-ar spune că această istorie ar trebui să îndemne la prudenţă. Însă după 1945, sovieticii au început un program de construire a unei flote "de mare albastră" cu care să proiecteze forţă mult dincolo de graniţele lor.

Acest vis s-a năruit în 1991, când URSS-ul s-a dizolvat.

Lipsit de orice scrupule, dar şi de orice cunoaştere serioasă a istoriei, Vladimir Putin a utilizat în scop propagandistic ideea unei marine militare de anvergură mondială. De când a pus mâna pe levierele puterii din Kremlin, omul era nelipsit de la spectacolele organizate de marina militară rusă. Unde nu rata nici o ocazie de a mai ameninţa Occidentul.

Planul lui Putin este clar. Documentul din Iulie 2022 stabileşte că marina rusă va încerca să dobândească baze în Mediterana de Est. (În afară de Siria, unde?...Probabil în Libia, unde Rusia este implicată în operaţiuni de destabilizare). Toate spaţiile din jurul Rusiei, fără excepţie, din Arctica până la Marea Caspică, sunt declarate de interes strategic. Un pasaj destul de criptic din text dă de înţeles că Rusia va folosi capacităţile unor "aliaţi" pentru a construi o reţea de baze pe oceanele şi mările lumii. Din alt pasaj suspect se înţelege că respectul pentru dreptul internaţional nu mai este o prioritate. (O doctrină deja anunţată oficial de ambasadorul rus la ONU).

Trebuie să fim îngrijoraţi? Pe termen lung, evident, în caz că regimul putinist supravieţuieşte (chiar şi fără Putin). Situaţia prezentă însă este destul de gravă pentru Vladimir Vladimirovici. De fapt, marina sa militară s-ar putea să fie călcâiul lui Ahile al guvernării sale.

Până acum, forţele navale ruseşti au avut o prestaţie jalnică. Insula Şerpilor a fost evacuată după câteva lovituri cu drone. Nava-amiral a flotei de la Marea Neagră, crucişătorul Moskva, a fost scufundată de rachetele Neptun ale Ucrainei. Transferul unor unităţi navale din alte zone precum Marea Baltică s-a dovedit la fel de dificil ca în 1904. Iar Occidentul a trimis Ucrainei, deşi în număr prea limitat deocamdată, sisteme anti-navă şi anti-radar care încurcă planurile operaţionale ale flotei din Crimeea ocupată. Deja Rusia a mutat, în Septembrie, o parte din submarinele sale convenţionale ancorate în Crimeea, spre sudul Rusiei, de teamă de a nu fi lovite de rachetele ucrainene.

Pe undeva, este de dorit ca Rusia să o ţină pe aceeaşi linie. Ambiţiile lui Vladimir Putin vor costa prea mult şi, pe termen lung, vor fi nesustenabile. Este necesar ca sancţiunile să fie menţinute, pentru ca Rusia să nu aibă acces la tehnologii avansate.

Pericolul real, ca de obicei în ultimele decenii, vine nu din abilitatea Rusiei de a se re-inventa ca forţă majoră, ci din slăbiciunea vecinilor săi. Iar veriga cea mai slabă din partea noastră de lume, din păcate, este chiar România. Câtă vreme politicienii locali vor privi programe precum înzestrarea cu corvete drept o simplă ocazie de a-şi căptuşi propriile buzunare, România nu va conta în ecuaţia de putere a Mării Negre.