Bursa de Valori Bucureşti ar trebui să aibă un plan B în ceea ce priveşte înfiinţarea unei Contrapărţi Centrale (CCP), instituţie care se ocupă cu decontarea tranzacţiilor cu derivate, impusă la nivel european, consideră Stere Farmche, membru în CA BVB.
Cele două burse autohtone -BVB şi Sibex - au iniţiat discuţii pentru înfiinţarea unei CCP locale, însă în urma Adunării Generale Sibex de săptămâna trecută, acţionarii au stabilit că bursa de la Sibiu va lua în considerare conectarea la o Contraparte Centrală străină, în cazul în care discuţiile purtate cu Bursa de Valori Bucureşti nu se concretizează.
Stere Farmache a spus că nu este atât de uşor să te conectezi la o CCP străină: "Să externalizezi serviciile de CCP înseamnă să aliniezi brokerii la regulile de acolo, să fie posibilă decontarea în lei, ceea ce presupune şi acordul BNR. În plus, cos-turile sunt mai mari".
Pentru înfiinaţarea unei CCP locale, este nevoie de un capital minim de 7,5 milioane de euro, iar acţionarii BVB vor discuta această problemă la Adunarea Generală de săptămâna viitoare.
1. La pensie Mr Farmache
(mesaj trimis de Machefonu' în data de 19.04.2013, 10:48)
Te rog i-ati o vacanta.