Profitul net al companiei "Aerostar Bacău"(ARS), în primele 9 luni ale anului curent, a fost 48,334 milioane lei, cu 44,17% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, când a fost de 33.525 lei, potrivit raportului trimestrial publicat pe site-ul companiei.
Cifra de afaceri a companiei a crescut, în perioada ianuarie-septembrie, cu circa 19%, la 240,127 milioane lei, de la 202,032, anul trecut.
Cheltuielile pentru investiţii efectuate în primele nouă luni ale acestui an au totalizat 13,732 milioane lei, din această sumă 13,191 milioane lei fiind cheltuite pentru achiziţia de echipamente tehnologice, echipamente hardware, echipamente de măsură şi control, instalaţii, mijloace de transport uzinal, 349.000 lei pentru achiziţia de licenţe software şi 192.000 lei pentru dezvoltarea sistemului informatic de gestionare a producţiei.
La 30 septembrie 2016, Aerostar avea 2.060 salariaţi, cu 81 mai mulţi faţă de 30 septembrie 2015, cand erau 1.979 angajaţi. Dintre aceştia, 275 de salariaţi sunt puşi la dispoziţie de către Airpro Consult, care acţionează pe piaţă ca agent de muncă temporară, conform sursei citate.