FAŢĂ DE PERIOADA SIMILARĂ DIN 2015, Profitul net al BRD a crescut cu 64% în primul semestru al anului

M.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 august 2016

Profitul net al BRD a crescut cu 64% în primul semestru al anului

BRD-Groupe Societe Generale a înregistrat, în primul semestru din acest an, un profit net de 381 milioane lei, în apreciere cu 64% faţă de 2015, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"Piaţa internă a creditării continuă să crească moderat, dar neuniform pe segmente de clienţi. Creşterea este în continuare impulsionată de cererea din partea persoanelor fizice, în timp ce creditele pentru companii încă nu dau dovadă de creştere susţinută, într-un mediu economic caracterizat de creşterea continuă a cererii interne şi de inflaţie negativă. Dinamica anuală a depozitelor rămâne pozitivă pe ambele segmente de clientelă", se arată în comunicat.

Soldul creditelor nete ale Grupului BRD a crescut cu 1,7% faţă de 30 iunie 2015 şi cu 3,1% faţă de 31 decembrie 2015 datorită creditelor imobiliare şi de consum fără ipotecă, pe segmentul retail, şi creşterii susţinute pe segmentul marilor clienţi corporativi.

"Graţie implementării reuşite a strategiei de dezvoltare bazate pe modelul de bancă universală, banca a obţinut o performanţă operaţională şi financiară solidă în prima jumătate a anului. A fost reconfirmat potenţialul de creştere pe segmentul clienţilor persoane fizice şi pe cel al marilor clienţi corporativi şi, în ciuda ratelor de dobândă scăzute, veniturile nete bancare au continuat să crească substanţial, permiţându-ne să privim cu încredere spre viitor", a declarat Philippe Lhotte, CEO al BRD, conform sursei citate.

Creditele pentru persoane fizice au crescut cu 5,5% faţă de 30 iunie 2015 ca urmare a creşterii cu 19% a creditelor nou-acordate, până la 2,9 miliarde lei.

"Volumele creditelor noi au provenit în special din creditele de consum fără ipotecă (mai mari cu 25% faţă de semestrul I 2015). În acest context, cota de piaţă pe credite a crescut la 17,0% la 31 mai 2016, cu 0,3 puncte procentuale în dinamică anuală, potrivit calculelor interne ale băncii", se menţionează în sursă.

Numărul clienţilor persoane fizice a crescut cu 2,6% faţă de semestrul 1 al anului trecut, utilizând o metodologie constantă.

În plus, digitalizarea a rămas o prioritate pentru companie, numărul de contracte de internet şi mobile banking a crescut cu 29%, la 985.000 de contracte la finalul lui iunie 2016.

Volumul depozitelor a continuat să crească în dinamică anuală, cu 6,1% faţă de 30 iunie 2015, susţinut de creşterea cu 29% a disponibilităţilor din conturile curente. Pe segmentul clienţilor persoane fizice, cota de piaţă a fost de 13,9% la 31 mai 2016, mai mare cu 0,3 puncte procentuale faţă de 31 mai 2015, potrivit calculelor interne ale băncii.

Indicatorul credite nete/depozite a fost de 70,7%, mai mic cu 3,0 puncte procentuale faţă de semestrul 1 al anului trecut şi cu 3,6 puncte procentuale mai mare faţă de al doilea semestru din 2015.

Venitul net bancar al Grupului BRD a ajuns la 1.434 milioane lei, mai mare cu 12,9% faţă de semestrul I 2015 graţie creşterii pe toate categoriile principale de venituri. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 6,8% datorită efectelor pozitive de volum, structură şi rată de dobândă. Veniturile nete din comisioane au fost mai mari cu 3,4% graţie creşterii veniturilor din activitatea de carduri, internet si mobile banking şi asigurări.

Categoria " Alte venituri bancare" cuprinde elemente nerecurente de 121 milioane lei în legătură cu vânzarea participaţiei VISA Europe şi câştiguri din vânzarea de titluri de stat şi unităţi de fond. Excluzând aceste elemente, venitul net bancar a crescut cu 5,1%.

Conform comunicatului, "Controlul susţinut al costurilor a rămas o prioritate: cheltuielile operaţionale au fost reduse cu 2,1% la 705 milioane RON, ca urmare a contribuţiilor mai mici la Fondul de Garantare a Depozitelor şi la Fondul de Rezoluţie, precum şi economiilor la costurile imobiliare şi cheltuielile diverse".

În consecinţă, rezultatul operaţional brut a înregistrat o creştere semnificativă de 32,7% şi de 15,0% excluzând elementele nerecurente, în timp ce indicatorul cost/venit a scăzut la 49,2%, cu 7,6 puncte procentuale an/an.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 14,4% de la 18,6% la 30 iunie 2015. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) a crescut de la 72,8% la 30 iunie 2015 la 85,1% la 30 iunie 2016.

În acest context, Grupul BRD a generat o creştere substanţială a profitabilităţii în prima jumătate a anului: profitul net a ajuns la 381 milioane lei în semestrul I 2016, cu 63,5% mai mare faţă de semestrul I 2015, ducând la o rentabilitate a capitalurilor proprii de 12,1% faţă de 8,0% în semestrul I 2015. Excluzând elementele nerecurente, profitul net a crescut semnificativ, cu 29,6%.

BRD şi-a menţinut un indicator de solvabilitate solid, depăşind confortabil cerinţa reglementară. Rata fondurilor proprii totale a fost de 19,1% la nivel individual (conform Basel 3, luând în calcul filtrele prudenţiale) la 30 iunie 2016, faţă de 16,3% la 30 iunie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb