Pesimism şi moderaţie pentru piaţa de construcţii şi instalaţii din România în 2025, dar fără schimbări majore

R.S.
Miscellanea / 8 aprilie

Pesimism şi moderaţie pentru piaţa de construcţii şi instalaţii din România în 2025, dar fără schimbări majore

Pesimismul şi moderaţia formează concluzia primului şi singurului studiu de piaţă din România care oferă o imagine de ansamblu a pieţei de profil, tendinţele, provocările şi perspectivele experţilor în industrie din acest an. 

Situaţia macroeconomică volatilă din prezent şi instabilitatea globală sunt principalele motive pentru care antreprenorii şi managerii din acest sector privesc anul în curs cu garda pusă. Ca în majoritatea pieţelor, lipsa personalului calificat e una dintre principalele îngrijorări, însă aici - în mod surprinzător, aceasta concurează pentru locul 1 în topul temerilor cu situaţia economică şi geopolitică.  

Astfel, acestea se traduc în piaţă prin viziunea pesimistă (48%) şi moderaţia cu care este privită evoluţia pieţei de construcţii şi instalaţii pentru anul în curs. 

În ciuda acestor obstacole, însă, profesioniştii din industrie nu anticipează schimbări substanţiale, ci mai degrabă ajustări minore ale volumului de lucrări pentru 2025.

Studiul ,,Piaţa de Construcţii & Instalaţii în România, 2025'' realizat cu sprijinul MKOR la comanda Uniprest Instal, a fost prezentat public pe 8 aprilie în cadrul celei de-a III-a ediţii a conferinţei anuale a profesioniştilor în instalaţii, HVAC şi echipamente de încălzire/răcire din România, Install Efficiency, organizată de Uniprest Instal cu sprijinul BCR în calitate de Partener.

Provocările industriei de construcţii şi instalaţii din România în 2025

Conform studiului, printre cele mai mari provocări cu care se confruntă jucătorii din industrie sunt contextul macroeconomic şi politic incert (28%), lipsa personalului calificat (24%) şi cadrul legislativ volatil (19%). Acest tipar sugerează un mediu de afaceri marcat de incertitudini externe şi interne, unde capacitatea de adaptare şi rezilienţa devin competenţe esenţiale. 

În mod surprinzător, creşterea preţurilor materialelor şi echipamentelor nu se numără printre top trei îngrijorări.

Evoluţia pieţei de construcţii şi instalaţii. Eficienţa energetică şi digitalizarea în topul priorităţilor

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei construcţiilor, rezultatele studiului arată o creştere moderată, dar cu un accent tot mai mare pe sustenabilitate şi tehnologii inovatoare. 

Din punctul de vedere al decidenţilor din construcţii şi instalaţii, digitalizarea şi eficienţa energetică vor domina industria în următorii 3-5 ani: automatizări avansate pentru eficienţă energetică (80%), tehnologii noi pentru răcire/încălzire (80%) şi sisteme de recuperare şi stocare a energiei (79%). 

În ceea ce priveşte digitalizarea, 88% dintre respondenţi folosesc soluţii digitale pentru monitorizarea şi optimizarea instalaţiilor în lucrările de construcţii realizate. 

Dintre aceştia, 66% preferă controlul de la distanţă şi 60% automatizarea, datorită implementării cu uşurinţă şi versatilităţii. De asemenea, sistemele de monitorizare a consumului în timp real (52%) şi cele BMS (40%) sunt preferate pentru control centralizat şi optimizare energetică.

La nivelul industriei, companiile sunt, în general, optimiste, dar precaute - 65% dintre companii se aşteaptă la o expansiune în 2025. 

"De acum, piaţa de construcţii şi instalaţii din România are un barometru la care se poate raporta în următoarea perioadă. Studiul lansat astăzi este un instrument valoros pentru toţi jucătorii din domeniul instalaţiilor, construcţiilor şi dezvoltării imobiliare, dar şi din arii complementare precum proiectare, arhitectură, inginerie şi project management. Împreună cu MKOR am reuşit să facem puţină lumină într-un domeniu care nu beneficia de un astfel de studiu iar, începând de acum, companiile pot lua decizii mai bune şi îşi pot adapta strategia de business la schimbările din domeniul lor", declară Enikõ Peter, Managing Director Uniprest Instal, organizatorul Install Efficiency.  

"Majoritatea celor care activăm în construcţii şi instalaţii, pieţe separate în viziunea unui economist, dar care nu pot fi luate altfel decât împreună atunci când se face vorbire de una dintre ele, vedem mişcările din piaţă şi înţelegem percepţiile care o domină într-un anumit moment. Cei mai antrenaţi dintre noi putem extrapola datele pe care le colectăm ad-hoc într-un mic studiu personal empiric, dar acesta nu poate fi validat dacă nu respectă metodele validate ştiinţific de colectare şi interpretare a datelor. Mă bucur că am avut ocazia să facem noi asta şi să contribuim cu o mână de ajutor asupra înţelegerii pieţei mai ales de către jucătorii ei. Pentru noi acest studiu de piaţă a validat, dar a adus şi multe date noi şi ne-a ajutat foarte mult să înţelegem unde suntem şi ce avem de făcut. Sunt convins că aşa va fi şi pentru ceilalţi din piaţă care acum pot lua decizii mai informate, cu date concrete", a completat Attila Fazakas, Managing Director Uniprest Instal. 

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb