Faţa nevăzută

Ceea ce a avut de arătat lumii, aceas­tă campanie electorală, s-a cam gătat. Toată lumea a băgat de seamă ce puţină tragere de inimă şi cîtă economie de imaginaţie au pus la bătaie "actorii" noştri politici pentru a ne convinge să-i alegem pe "ei" şi nu pe "ceilalţi", duminică, la urne. Mult mai interesant decît ceea ce a arătat, este ceea ce maşinăria de fabricat, împachetat şi vîndut iluzii, pe care o numim politică, s-a străduit din răsputeri să ascundă. Nu mă refer la profilul nemachiat al candidaţilor, care cu greu mai poate fi ascuns, ci la culisele menajeriei.

Primul şi cel mai semnificativ aspect este utilitatea foarte redusă, ca să nu zic inutilitatea, eforturilor din campania electorală, pentru care "competitorii" au cheltuit, totuşi, sume enorme, în raport cu veniturile declarate. Nimic din ceea ce a relevat dinamica politică din ultimii doi ani şi a cristalizat votul pentru demiterea Preşedintelui nu a fost clintit, nici de afişele lăbărţate pe toate străzile şi uliţele ţării, nici de emisiunile terne şi lipsite de idee ale televiziunilor, nici de excursiile candidaţilor pe plaiurile colegiilor la care aspiră şi nici de ceea ce legea numeşte "mita electorală" împărţită cu generozitate sub formă de mici, sacoşe, pungi cu zahăr, orez, sticle de ulei şi alte bunuri. Spre deosebire de definiţia juridică, în realitatea socială, aceste bunuri sunt "date" şi "primite" nu ca mită, ci exact ca pomana: nu pentru că lipsesc neapărat din cămările celor ce le primesc şi nici pentru că ar putea influenţa relaţia directă dintre cel ce dă şi cel ce primeşte, ci pentru că evocă şi ţine loc unei relaţii mediate. În cazul nostru, este o formă de "plusvaloare" pe care orice elector de bun-simţ se simte îndreptăţit să o culeagă în virtutea dependenţei candidatului faţă de votul său, oricît de simbolică şi de efemeră ar fi ea. Bună parte din "apatia" campaniei a fost pusă, de altfel, pe seama acestei realităţi, scoasă la iveală pînă şi de cele mai şchioape sondaje de opinie vehiculate pe piaţă. Şi atunci, de ce s-au mai ostenit şi, mai ales, de ce au cheltuit atîţia bani? Misterul este demn de toată atenţia şi interesul cercetării!

Un motiv serios pe care, cu siguranţă, nici un politician nu l-ar mărturisi este FRICA! Procesul electoral este pentru politicianul nostru, şi nu doar pentru el, o cutie neagră! Ştii ce intră şi ce iese! Ce este înlăuntru şi cum funcţionează maşinăria, nimeni nu are nici cea mai vagă idee! Necunoscutul este cel mai potent generator/declanşator al reacţiei emoţionale pe care o numim frică. De aceea, candidatul nostru la atît de bănoasele funcţii elective e mînat de la spate, înainte de orice, de frică! De unde să iei curajul să stai şi să aştepţi să te aleagă lumea aşa... pe ochi frumoşi? A... dacă sus numiţii aspiranţi la fotolii parlamentare şi calde, mănoase, loc'şoare în consiliile judeţene ar fi făcut ceva pentru cei de la care vor votul, dacă ar fi interacţionat cu ei direct, ani şi ani la rînd, dacă i-ar reprezenta în vreun fel sau altul, atunci... poate n-ar mai fi nevoie nici de afişe şi nici de "dezbateri" televizate. Cei care ajung, însă, pe buletinele de vot, la noi, îi reprezintă pe cei ce pun în urnă acele buletine, tot atît de puţin pe cît ar putea să-l reprezinte "Gore de la Atîrnaţi, făcătorul de minuni" pe "Făt Frumos". Nici în clin, nici în mînecă! Sunt tentat să presupun o relaţie directă de dependenţă între cele două mărimi: cu cît mai mare frica, cu atît mai mari sumele cheltuite pe "efecte" de campanie!

Un alt motor, care învîrte instalaţiile complicate din culisele "teatrului" nostru poltic, este relevat de anumite cheltuieli, specifice. Cum ar fi, spre exemplu, cele pe "sondaje de opinie". Orice student care a apucat să termine primii trei ani ai facultăţii de sociologie, ori de psihologie, ştie să vă spună şi chiar să argumenteze convingător, că "opinia", cu atîta zel şi atîta cheltuială sondată la noi la comanda politicienilor, nu este şi nu poate fi tot una cu "intenţia de vot"! Dacă a făcut şi masteratul, atunci studentul cu pricina vă poate spune suficient de clar şi care este dinamica de la "intenţie de vot" la "actul de votare" şi cît de puţin intervin aici "opiniile". Cînd este vorba despre acţiuni, mai ales unele cărora subiecţii le ataşează o importanţă mare, atunci ei se conduc mai degrabă după convingeri şi credinţe! O dis­tanţă ceva mai mare decît cea de la Pămînt la Lună! Şi atunci, dacă sondajele de opinie nu spun aproape nimic despre intenţia de vot, de ce le fac politicienii şi de ce dau atîţia bani pe ele? Pe faţa nevăzută a lucrurilor o să aflaţi răspunsul! Rostul nemărturisit al acestor "produse" nu este ca cineva să afle ceva despre cum se va cristaliza votul la urne, ci pentru ca politicienii şi manipulatorii din spatele lor să dispună de o unealtă cu care alegătorii, mai mult sau mai puţin naivi, să poată fi manipulaţi în credinţele şi convingerile lor! Adică, acolo unde contează! Cealaltă func­ţie ascunsă a "sondajelor de opinie" este aceea de a potenţa mecanismul cunoscut de psihologi şi sociologi sub denumirea de "profeţii cu auto-realizare". În spatele acestor mecanisme se pot ascunde, însă, şi "inginerii electorale", după reţeta bine cunoscută a vremurilor staliniste: important nu este cum/cine votează, ci cum/cine numără voturile!

În sfîrşit, poate cel mai semnificativ aspect al maşinăriei de culise a procesului electoral, mai ales în faza lui de campanie, este cel "contractual". Va să zică: alegerile bat la uşă, frica strîge rău cămaşa pe spatele candidatului, iar finanţele personale nu sunt niciodată de ajuns! Ce-i de făcut? Răspunsul îl dă "piaţa electorală", locul unde cererea se întîlneşte cu oferta! Şi, cine face oferta? Părţi interesate să "investească în politică", să ţină în lesă "oameni importanţi" şi distinşi "aleşi ai poporului" se găsesc întotdeauna, de la "marii afacerişti" ai contractelor cu statul, la marii artişti ai păpuşeriilor puterii. Ei sunt cei care fac oferta şi ea este de cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, imposibil de refuzat! Piaţa electorală, la noi, este una ideală, după definiţia din economie: informaţie completă şi alocare, oportună, fără pierderi de resurse!

Degeaba vă uitaţi la televizor; nu o să vedeţi nimic din toate acestea! Şi nici nu ştiţi ce pierdeţi!