Fechet: "România s-a aliniat eforturilor Uniunii Europene de promovare a circularităţii în economie"

T.B.
Politică / 16 ianuarie

Fechet: "România s-a aliniat eforturilor Uniunii Europene de promovare a circularităţii în economie"

România s-a aliniat eforturilor Uniunii Europene de promovare a circularităţii în economie şi a adoptat, în 2023, Planul de Acţiune pentru Economia Circulară, document care însoţeşte Strategia Naţională privind Economia Circulară, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, în marja Consiliului de Mediu, organizat la Bruxelles, de Preşedinţia belgiană a Consiliului UE, conform agerpres.

Potrivit sursei menţionate, "Considerăm că o tranziţie justă ar trebui să fie o prioritate politică cheie a UE în anii următori, cu o abordare holistică, bazată pe principiile dezvoltării durabile, promovarea neutralităţii, economia ecologică şi circulară, asigurându-se că beneficiile tranziţiei verzi sunt împărţite în mod echitabil, în conformitate cu principiul de bază al Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care nu lasă pe nimeni în urmă. România s-a aliniat eforturilor UE de promovare a circularităţii în economie, adoptând în 2023 Planul de Acţiune pentru Economia Circulară, document care însoţeşte Strategia Naţională privind Economia Circulară. Măsurile incluse în plan vor permite îndeplinirea angajamentelor climatice şi a altor obiective de dezvoltare durabilă, contribuind în acelaşi timp la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă", a afirmat Fechet.

În intervenţia sa pe tema adaptării la schimbările climatice, demnitarul român a apreciat raportul Evaluării Europene a Riscurilor Climatice (EUCRA), care subliniază efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, conform sursei citate.

Conform sursei citate, "Implementarea consecventă a acestor documente şi alinierea lor la alte politici şi strategii care vizează aspecte fundamentale pentru dezvoltarea durabilă a României sunt condiţii esenţiale pentru adaptarea societăţii noastre la schimbările climatice şi pentru atenuarea impactului acestora pe termen mediu şi lung. Astfel, politicile, analizele, rapoartele şi documentele specifice ale UE sunt elemente extrem de importante care ne ajută, atât în ceea ce priveşte elaborarea şi revizuirea politicilor naţionale în domeniul climei, cât şi în ceea ce priveşte asigurarea punerii în aplicare şi monitorizării corespunzătoare a acestora. Totodată, un efort coordonat, unificat este esenţial pentru depăşirea acestei provocări generaţionale şi este o responsabilitate pe care o împărtăşim cu toţii", a menţionat oficialul.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marţi AGERPRES, pe durata Consiliului Informal de Mediu, ministrul Mircea Fechet a avut, în prima zi a evenimentului, două întâlniri bilaterale cu oficiali din Slovacia şi Ungaria, relatează sursa citată.

Ministrul Mediului a participat la Consiliul de Mediu, la Bruxelles, organizat de Preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Consiliul a reunit miniştrii Mediului din Uniunea Europeană şi a avut loc în perioada 15-16 ianuarie 2024, transmite sursa menţionată.

Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte, precum: adaptare şi rezilienţă, tranziţia justă şi economia circulară, potrivit agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Limbajul asta steril, de lemn, aproape vomitiv ce emana de la centru imi aminteste de vremurile ceausiste.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb