FEDERAL RESERVE LANSEAZĂ O OPERAŢIUNE MONETARĂ FĂRĂ PRECEDENT Să curgă-n valuri trilioanele!

Pentru a nu strica naraţiunea redresării sustenabile şi în acest sfârşit de an, piaţa repo din Statele Unite va fi "inundată" de banca centrală cu sute de miliarde de dolari, după cum arată cel mai recent program al operaţiunilor de la Federal Reserve Bank of New York.

Conform noului program, operaţiuni de lichiditate cu o valoare cumulată de 490 de miliarde de dolari vor fi derulate din 16 decembrie 2019 până aproape de sfârşitul primei luni a anului viitor.

Injecţii de lichiditate de 365 de miliarde de dolari vor fi efectuate în cadrul unor operaţiuni repo la termen, cu maturităţi de 13,14,15 şi 32 de zile.

În plus, pentru 31 decembrie 2019 a fost anunţată şi o operaţiune repo overnight de 150 de miliarde de dolari, cu maturitatea în 2 ianuarie 2020. Toate aceste operaţiuni vor conduce la creşterea accelerată a bilanţului Federal Reserve, care va depăşi 4,5 trilioane de dolari până la mijlocul lunii viitoare, conform estimărilor de pe piaţă, de la 4,09 trilioane în prezent.

Deşi Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve, a promis, în cadrul conferinţei de presă care a urmat deciziei de politică monetară de săptămâna trecută, că se vor lua măsurile necesare pentru piaţa repo, volumul injecţiilor de lichiditate a reprezentat o surpriză majoră.

Un salt puternic al dobânzilor s-a înregistrat şi la sfârşitul anului trecut pe piaţa repo (vezi graficul 1).

În ultima zi a anului, valoarea medie a dobânzii a fost de 5,149%, conform datelor de la DTCC (Depository Trust & Clearing Corporation), în creştere de la 2,551% în ziua precedentă. În prima zi din 2019 dobânda a coborât până la 3,231%.

Criza de pe piaţa repo s-a accentuat puternic la mijlocul lunii septembrie 2019, când dobânda medie pentru operaţiunile repo a depăşit 6%, pe fondul unui vârf intraday de peste 10%, deşi alţi indicatori ai pieţelor financiare nu arătau niciun fel de "furtună" la orizont.

Indicii stresului financiar de la OSF (Office of Financial Research), din cadrul Departamentului Trezoreriei din SUA, se aflau atunci şi se află şi acum la un nivel negativ semnificativ, atât pentru Statele Unite, cât şi pentru celelalte economii avansate (vezi graficul 2).

Conform informaţiilor de pe site-ul OSF (www.financialresearch.gov), indicele stresului financiar (FSI) este calculat pe baza a 33 de indicatori de pe pieţele financiare, printre care se află spread-uri ale randamentelor şi dobânzi. O valoare pozitivă indică un stres financiar peste medie, iar valoarea negativă un stres financiar sub medie.

După ultima şedinţă a Federal Reserve, unde s-a decis menţinerea neschimbată a dobânzii de politică monetară, o atenţie deosebită a primit din partea analiştilor şi un "indicator" informal: reacţia preşedintelui Donald Trump.

Aceasta s-a remarcat prin absenţă, în condiţiile în care şeful executivului american nu "scapă" ocaziile pentru criticarea conducerii Fed-ului. Astfel au apărut speculaţii privind "informarea preşedintelui Trump cu privire la dezastrul de pe piaţa repo".

Cu doar câteva zile înainte de şedinţa de politică monetară a Federal Reserve, Zoltan Poszar, director executiv în cadrul băncii Credit Suisse, după poziţii importante ocupate în cadrul Federal Reserve Bank of New York şi OSF, avertiza că banca centrală americană poate fi obligată să pornească şi al patrulea program de relaxare cantitativă (QE4).

Pornind de la rolul său în perioada crizei financiare globale, Poszar este considerat un adevărat arhitect al pieţei repo din SUA. În opinia sa, achiziţiile de certificate de trezorerie începute cu câteva luni în urmă nu pot fi considerate relaxare cantitativă, deoarece includ doar titluri cu maturitate mai mică de un an.

După ce a anticipat criza de pe piaţa repo din septembrie 2019, Zoltan Poszar a trimis clienţilor instituţionali o analiză cu titlul "Countdown to QE4?" în 9 decembrie 2019. Acolo spune că "operaţiunile de lichiditate ale Federal Reserve nu au fost suficiente pentru relaxarea restricţiilor de finanţare de la sfârşitul anului", în condiţiile în care "rezervele nu sunt suficiente" şi "se poate spune că nu există cu adevărat rezerve excedentare".

Economistul de la Credit Suisse a explicat fenomenul prin valoarea redusă a portofoliilor de certificate de trezorerie deţinute de bănci, care deţin, în schimb, volume mari de obligaţiuni guvernamentale purtătoare de cupon (n.a. titluri care plătesc o dobândă anuală fixă, spre deosebire de certificatele de trezorerie, unde câştigul investitorilor vine de la cumpărarea cu un discount faţă de valoarea nominală).

Mai mult, bănci de talia JP Morgan şi-au redus agresiv rezervele excedentare de la Fed şi au utilizat banii pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale americane pe baza aşteptărilor privind lansarea unui nou program de relaxare cantitativă, conform unor analize de piaţă.

Pentru Poszar, vina pentru problemele de pe piaţa repo nu aparţine în totalitate băncilor şi fondurilor de hedging, ci revine şi Fed-ului, deoarece şi-a redus bilanţul prea rapid şi prea mult.

Pe de altă parte, o analiză de la BIS (Bank for International Settlements), care face parte din ultimul raport trimestrial, arată că băncile şi fondurile de hedging sunt vinovate pentru criza repo din septembrie 2019, pe fondul unei concentrări majore a rezervelor bancare la nivelul a patru mari bănci americane.

Fondurile de hedging au contribuit la criză prin investiţii finanţate prin intermediul pieţei repo. În opinia analiştilor de la BIS, piaţa repo se confruntă cu probleme structurale semnificative.

În opinia reputatului analist Martin Armstrong, toate aceste explicaţii sunt deficitare, în cel mai bun caz, sau, în cel mai rău caz, au ca scop distragerea atenţiei şi ascunderea adevăratelor probleme.

Armstrong subliniază că injecţiile de lichiditate de aproape 500 de miliarde de dolari nu au niciun impact din punct de vedere economic, iar operaţiunile repo nu sunt utilizate doar de bănci sau fondurile de hedging pentru "înfrumuseţarea" rezultatelor la sfârşitul anului, ci şi de companiile nefinanciare.

În ceea ce priveşte decizia Fed-ului de a nu reduce dobânda, analistul american afirmă că "nu mai poate face aşa ceva", iar "toată criza repo nu reprezintă decât partea vizibilă a încercărilor băncii centrale de a preveni creşterea dobânzilor".

Armstrong mai susţine că întâlnirea recentă dintre Jerome Powell şi Donald Trump a avut ca scop informarea preşedintelui american despre adevărata dimensiune a crizei de pe piaţa repo, iar această criză a reprezentat şi un factor important în ceea ce priveşte anunţarea unui acord comercial parţial între SUA şi China.

În ceea ce priveşte analiza lui Zoltan Poszar, Martin Armstrong subliniază că "îndemnul adresat Fed-ului de a trece la achiziţia obligaţiunilor pe termen lung arată că nu este înţeleasă situaţia" şi îl suspectează pe analistul de la Credit Suisse că dezinformează pentru "a proteja Europa".

Dincolo de aspectele tehnice sau volumul programelor de lichiditate ale marilor bănci centrale, încrederea investitorilor în capacitatea lor de rezolvare a problemelor este aproape de dis­pariţia completă.

"Există posibilitatea serioasă ca măsurile adoptate de băncile centrale au creat deja o situaţie în care acţiunile lor să crească instabilitatea financiară îl loc să o reducă", scria încă din 2013 profesorul Tuomas Malinen, de la Universitatea din Helsinki.

Cum este posibil aşa ceva, mai ales când majoritatea declaraţiilor bancherilor centrali se referă la stabilitate, fie ea a preţurilor sau a sistemului financiar?

Este, deoarece "dacă preţurile actuale ale activelor financiare nu reflectă valoarea de piaţă, atunci nu se cunoaşte nici adevăratul nivel al riscului", după cum mai scrie profesorul Malinen.

De atunci au trecut mai bine de şase ani, perioadă în care s-a pornit tiparniţa şi în Europa, iar dobânzi de politică monetară au intrat în teritoriu negativ. Cu toate acestea, situaţia de pe pieţele financiare internaţionale nu doar că a urmat scenariul descris de profesorul finlandez, ci a ajuns într-un stadiu în care problemele structurale s-au agravat puternic, poate dincolo de posibilitatea unei corecţii, indiferent cât de dureroasă ar fi aceasta.

În ultima sa carte, "Pielea în joc", profesorul Nassim Nicholas Taleb susţine că "defectele structurale nu pot fi corectate niciodată", iar "sistemul este cel care se auto-corectează prin colaps".

Conducătorii marilor bănci centrale nu mai au prea mult timp pentru a demonstra că profesorul Taleb nu are dreptate.