Autorităţile şi politicienii din Basel, oraşul natal al lui Roger Federer, au început discuţii despre modalităţile prin care i s-ar putea aduce un omagiu fostului lider ATP, retras din activitatea sportivă.
Însă şeful direcţiei urbanism, Paul Haffner, a precizat miercuri că este exclus ca omagiul să fie în acest moment numirea unei străzi după Federer. "În Basel, regula este că pieţelor şi străzilor li se pot da ca omagiu numele unor personalităţi care au decedat", a spus Haffner la postuL SRF.
Roger Federer, unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi din lume, are în Basel un tramvai care îi poartă numele şi sunt în curs discuţii pentru a i se dedica celebrului campion şi o clădire.
Federer s-a retras luna trecută din activitatea sportivă.
În cariera sa de 25 de ani, elveţianul a jucat 1526 de meciuri la simplu şi 223 la dublu, fără să abandoneze vreun joc. A avut cel puţin o serie de 194 de meciuri consecutive câştigate.
Roger Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 - 18 august 2008). Este deţinătorul recordului de cel mai în vârstă lider ATP (36 de ani în 2018) şi de săptămâni consecutive în fruntea clasamentului mondial.