Festivalul Film pe Pâine, festivalul generaţiilor

Pe 14 septembrie, ca să fiu mai exactă. Festivalul urma să înceapă în acea seară. Dar de la a te uita la nişte filme la etajul unui local, la a vedea 200 de scaune aliniate în faţa Consiliului Judeţean era cale lungă. Brusc, m-am simţit copleşită de imensitatea evenimentului. Dar grijile mi-au dispărut repede, căci nu peste mult timp, eu mă aflam pe scaun şi Ioana Moldoveanu, iniţiatoarea proiectului, se afla pe scenă şi ţinea discursul de deschidere. Primul moment din cadrul festivalului a fost concertul lui Alex Ştefănescu, considerat unul din cei mai cool artişti underground ai momentului. Programul s-a continuat cu proiecţia unui calup de animaţii primite de la organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, care a adunat în primele rânduri copii de toate vârstele. După animaţii a urmat filmul Balanţa regizat de Lucian Pintilie: o comedie şi o dramă deopotrivă, ce ne-a ţinut cu sufletul la gură.

Următoarele zile au fost haotice, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi voluntari şi câţiva dintre organizatori, deoarece, majoritatea dintre noi, mai eram şi elevi în timpul liber. În fiecare zi (mai puţin în weekend, pentru că, bafta mea, nu se fac ore şi sâmbăta şi duminica) mă trezeam la 6 dimineţa, mergeam la liceu, mă schimbam în baia de la şcoală, mâncam ce apucam, veneam la ateliere, stăteam la proiecţie, ajungeam pe la 23.30 acasă, mă uitam peste pozele din ziua respectivă, plănuiam următoarele postări împreună cu celelalte voluntare de la PR, mă culcam, iar următoarea zi o luam de la capăt.

Obositor? Da, foarte. Însă nu regret, deoarece am cunoscut aşa de mulţi oameni talentaţi şi pasionaţi, care şi-au rupt puţin din timpul lor pentru a ne împărtăşi câte ceva din cunoştinţelel lor. În fiecare zi, de marţi până duminică, au existat în program cel puţin două ateliere. Şi plecând de la ideea câte ceva pentru toată lumea, chiar aşa a fost. Tinerii focşăneni şi nu numai au avut ocazia să participe la ateliere de fotografie, de lectură în aer liber, de mişcare scenică şi improvizaţie şi de jurnalism. Printre trainerii festivalului s-a numărat şi actorul focşănean, Iulian Postelnicu, câştigătorul premiului Gopo 2020 pentru cel mai bun actor în rol principal, datorită rolului său din filmul Arest. Inedit la această ediţie a fost conceptul de bibliotecă vie, un atelier de schimb de experienţe în cadrul căruia oamenii i-au cunoscut pe trainerii Robe Cristian, Adrian Damian şi Olimpia Săpunaru.

Dacă în prima seară am stat cu sufletul la gură urmărind Balanţa, în următoarele zile am plâns la animaţia Călătoria fantastică a Maronei, am râs la documentarul Jurnalul familiei -escu, am zâmbit la filmul Coborâm la prima şi am suspinat în sinea mea când am vizionat filmele Arest şi Cardinalul.

Ziua de duminică a fost dedicată tinerilor regizori care şi-au înscris scurtmetrajele în competiţia anuală Felia de film. Am fost bucuroasă să văd că pandemia nu le-a răpit din creativitate, ba chiar le-a sporit-o şi au construit nişte filme şi scenarii impresionante plecând de la cântece, membrii ai familiei, situaţii amuzante din carantină sau chiar de la orez expandat. Dar şi mai bucuroasă am fost să văd că o parte dintre regizori au venit până la Focşani pentru a viziona propriile lor creaţii sau pentru a face un instantaneu cu Polaroidul.

Partea mea preferată a ediţiei din acest an a fost expoziţia Film pe pâine, ce a avut loc la Galeriile de Artă. Nimic nu este mai revigorant decât o porţie de artă. Bine, poate doar prima baie în mare sau un fresh de portocale savurat pe plajă să fie mai revigorante, dar nu asta contează. Ceea ce contează este că Focşaniul are o voce. România are o voce: o voce de artist. Nu mă credeţi? Nici nu mă miră, voi nu aţi fost la expoziţie pentru a vedea scrierile, fotografiile şi picturile realizate de tinerii talentaţi şi pasionaţi, care au fost suficient de curajoşi pentru a ne arăta adevărata lor identitate.