FIC caută soluţii şi măsuri pentru atragerea investiţiilor străine directe către Guvernul României

F.D.
Politică / 2 noiembrie 2022

FIC caută soluţii şi măsuri pentru atragerea investiţiilor străine directe către Guvernul României

Atragerea de noi ISD, dar şi stimularea investiţiilor deja prezente în România reprezintă o soluţie pentru a stabiliza şi a creşte constant economia. Atragerea şi menţinerea investiţiilor nu necesită resurse financiare semnificative din partea sectorului public, evitând astfel să devină o povară pentru buget. În plus, activitatea economică apărută ca efect al acestor investiţii va genera venituri adiţionale la buget în viitor, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, aportul ISD în economia României are ramificaţii multiple: pe lângă impactul direct evidenţiat de valoarea adăugată brută sau de numărul de angajaţi, există şi alte efecte, cum ar fi impactul transferului de know-how şi tehnologie asupra productivităţii.

În cadrul evenimentului FIC de lansare a ediţiei din 2022 a proiectului Va Urma, liderii din domeniul economic, împreună cu Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, membrii ai Guvernului şi Parlamentului, ai instituţiilor internaţionale au setat câteva direcţii de ţară pentru dezvoltarea economică şi socială. Printre măsurile principale s-au numărat: definirea unei strategii pe termen lung pentru atragerea investitorilor străini în România cu accent pe sectoarele cu valoare mare adăugată şi cu avantaj competitiv (capital uman, resurse naturale) şi promovarea investiţiilor străine în România şi cele autohtone în afara ţării prin înfiinţarea unei agenţii sub coordonarea Primului ministru.

FIC salută adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ prin care este înfiinţată Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior în subordinea Guvernului şi coordonarea Primului ministru. Acesta reprezintă un prim pas în alinierea României la bunele practici europene pentru atragerea investiţiilor străine prin crearea unui organism dedicat pentru promovarea investiţiilor ("un ghişeu unic") al cărui obiectiv principal este încurajarea investiţiilor în România prin companii cu capital străin şi stimularea comerţului, arată sursa citată.

O astfel de instituţie responsabilă de promovare şi atragere a ISD poate oferi diverse avantaje, de la atragerea companiilor străine, consolidarea legăturilor în amonte dintre companiile transnaţionale şi firmele locale, încurajarea companiilor să-şi dezvolte filiale şi să aducă segmente din lanţul de producţie cu valoare adăugată mai ridicată în ţara gazdă, consolidarea legăturii dintre industrie şi universităţi, dezvoltarea capitalului uman domestic, la utilizarea ISD pentru a promova creşterea economică descentralizată sau generarea unor clustere industriale sectoriale. Este necesar ca această entitate să acţioneze ca un partener în relaţia cu potenţiali investitori şi cei existenţi pentru a-i ajuta să-şi stabilească sau să-şi extindă operaţiunile şi să asigure o prezenţă mai intensă a României pe pieţele internaţionale, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb