FIEKR, finanţare de 119 milioane lei din partea OTP Bank pentru dezvoltarea de noi benzinării Rompetrol

G.D.
Bănci-Asigurări / 13 iulie 2022

FIEKR, finanţare de 119 milioane lei din partea OTP Bank pentru dezvoltarea de noi benzinării Rompetrol

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a contractat recent o finanţare de 119 milioane lei (circa 24,75 milioane USD) pentru accelerarea programului de retail - dezvoltarea de noi staţii de distribuţie carburanţi, de la OTP Bank România, conform unui comunicat remis redacţiei.

"KMG International îşi continuă proiectele asumate prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român şi îşi respectă angajamentele faţă de partenerii săi pentru dezvoltarea sectorului energetic şi cu sprijinul şi încrederea instituţiilor financiare din România, precum OTP Bank. KMG International contribuie la consolidarea acestui sector, atât prin contractarea de echipamente şi servicii din plan intern, cât şi prin crearea de noi locuri de muncă şi noi surse de generare venituri la bugetul de stat", declară Askar Abilov, Director Financiar şi de Management al Riscului, Grupul KMG International.

Potrivit sursei citate, finanţarea acordată companei KMG Rompetrol Development, vehiculul investiţional al Fondului pentru partea de retail, are o maturitate de 8 ani şi este destinată refinanţării dezvoltării a 23 de noi benzinării. Operate de Rompetrol Downstream sub brandul Rompetrol, acestea vor comercializa exclusiv gama de carburanţi auto Efix - produşi de rafinăria Petromidia Năvodari.

"Această finanţare, acordată unui brand de importanţă strategică în industria şi sectorul energetic local, precum Rompetrol, consolidează rolul nostru în susţinerea economiei locale. Este un proiect de investiţii cu o dimensiune care ne dă oportunitatea să contribuim la dezvoltarea unui sector de importanţă naţională şi a reţelei locale de staţii la un nou standard, în folosul consumatorului român", declară Roxana Hidan, Director General Adjunct, Coordonator al Diviziei de Afaceri, OTP Bank România.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român deţine în prezent o reţea de 40 de benzinării pe plan intern şi şi-a propus extinderea cu 44 de noi unităţi în următorii cinci ani. Cele 84 benzinării ale Fondului în România vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuţie, construcţie) şi peste 1.200 parteneri comerciali.

OTP Bank România a participat recent, în calitate de bancă co-finanţatoare, la acordarea unui credit sindicalizat în valoare de 83 de milioane de euro pentru un alt proiect important al FIEKR - construcţia unei noii centrale de cogenerare pe platforma Petromidia Navodari. Finanţarea acordată compania Rompetrol Energy (vehiculul investiţional al Fondului pentru acest proiect) reprezintă circa 65% din valoarea necesară realizării investiţiei, care este estimată la 148 milioane USD.

Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei de cogenerare este finele lunii iulie 2023.

Înfiinţat în octombrie 2018, FIEKR este deţinut de KMG International şi Statul Român prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie - SAPE, obiectivul principal şi strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. În acelaşi timp, cei doi acţionari - KMGI şi Statul Român, se regăsesc şi în cadrul companiilor Uzina Termoelectrică Midia şi Rompetrol Rafinare - operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb