FINANCIAL TIMES: Lumea trebuie să se pregătescă pentru cea mai mare creştere a preţului petrolului "care a existat vreodată"

G.D.
Miscellanea / 13 iunie 2022

Lumea trebuie să se pregătescă pentru cea mai mare creştere a preţului petrolului "care a existat vreodată"

Directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, este de părere că barilul de petrol ar putea să ajungă până la preţul record de 175 de dolari anul acesta, informează Financial Times. Criza energetică, care a început când Rusia a strâns robinetul cu gaze pentru Europa şi a atins niveluri fără precedent după declanşarea invaziei în Ucraina, este departe de a se fi terminat, notează Digi24.

Energy Aspects, o firmă de consultanţă, a spus că avem de-a face cu, probabil, cea mai mare creştere a preţului petrolului "care a existat vreodată". Goldman Sachs crede că preţurile la petrol vor ajuge în sfertul al treilea al anului în curs la valoarea "medie" de 140 de dolari pentru un baril.

Cei care îşi mai aduc aminte, în ajunul crizei financiare de acum 14 ani, preţul petrolului a ajuns până la valoarea de 147 de dolari per baril. Până la Crăciunul anului 2008, cotaţia barilului de petrol scăzuse deja la 40 de dolari.

În timp ce o doză sănătoasă de scepticism este întotdeauna recomandată când vine vorba de pronosticurile despre evoluţia preţurilor, nu trebuie să cauţi prea adânc pe piaţa petrolului ca să îţi dai seama că toate îngrijorările sunt întemeiate, scrie Financial Times.

Criza energetică, care a început când Rusia a strâns robinetul livrărilor de gaze spre Europa înainte de a afecta lanţul global de aprovizionare după invazia rusă a Ucrainei, este departe de a se fi terminat.

Cel mai probabil, lucrurile vor deveni şi mai grele înainte de a se îmbunătăţi, având consecinţe grave pentru economia mondială afectată deja de creşterea inflaţiei.

Problema principală este una simplă: nu există destul petrol pentru toată lumea. Şi, pe măsură ce devine tot mai greu pentru petrolul rusesc lovit de sancţiuni să ajungă pe piaţa mondială, proviziile de ţiţei ar putea scădea încă şi mai mult.

UE a interzis de curând importurile de petrol rusesc transportate pe calea apei, ceea ce a obligat Rusia să se reorienteze spre pieţe mult mai îndepărtate decât cea europeană, spre ţări care sunt dispuse să ignore acţiunile armatei ruse în Ucraina.

India şi China au cumpărat petrol rusesc la mare reducere după introducerea sancţiunilor occidentale. Dar, pe măsură ce volumul de petrol care trebuie redirecţionat creşte, apar multe întrebări despre abilitatea şi voinţa rafinăriilor din Asia de a prelua ţiţeiul rusesc.

Fără asigurare, cele mai multe porturi din toată lumea vor refuza accesul petrolierelor ruseşti

Marea provocare pentru ruşi este posibilitatea ca în curând petrolierele care transportă petrol rusesc să nu mai poată beneficia de pe urma asigurărilor companiilor europene. Această decizie ar izola Rusia de restul pieţii de petroliere şi ar lăsa-o cu foarte puţine opţiuni pentru a continua livrările.

Petrolierele trebuie să îşi asigure marfa, dar trebuie să se asigure şi împotriva incidentelor de genul dezastrului ecologic provocat de deversarea vasului Exxon Valdez. Operaţiunile de curăţare a oceanului au costat miliarde de dolari.

Majoritatea porturilor nu va accepta să primească petrolierele neasigurate, piaţa asigurărilor fiind dominată de Marea Britanie şi UE, ceea ce înseamnă că declinul producţiei de petrol rusesc se va dubla până la 20 la sută faţă de nivelul pre-invazie, potrivit unui specialist din domeniu.

Agenţia Internaţională a Energiei a spus că producţia de petrol a Rusiei ar putea să scadă încă şi mai mult până la 3 milioane de barili pe zi - o valoare aproape egală cu producţia totală a Kuweitului.

Petrolul rusesc, greu de înlocuit

Această scădere a producţiei de petrol nu va fi uşor de înlocuit. Guvernele occidentale au apelat deja la rezervele lor strategice, eliberând în jur de 1 milion de barili pe zi de când Putin a declanşat invazia în Ucraina.

Dar aceste măsuri nu au făcut decât să tempereze creşterea preţurilor şi nu să le inverseze, un proces care nu poate continua la nesfârşit.

Singurele ţări care au la dispoziţie rezerve semnificative de care nu au nevoie sunt Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, dar capacitatea lor de a le livra nu este nelimitată.

Producţia de petrol a Arabiei Saudite se apropie deja de 11 milioane de barili pe zi după ce a acceptat să extragă mai mult petrol decât în mod normal. Dar, dacă va fi nevoie să producă 1 milion de barili pe zi în plus, câmpurile sale petroliere vor fi supuse unei presiunii fără precedent, mai ales în condiţiile în care va fi nevoie să menţină producţia ridicată pentru o perioadă mai lungă de câteva luni de zile.

Alţi membri Opec se chinuie să îşi mărească producţia până la nivelul dinainte de pandemie după ani de management defectuos şi lipsa investiţiilor. Un eventual acord nuclear cu Iranul care ar putea ajuta la sporirea rezervelor mondiale de petrol a ajuns şi el într-un aparent impas.

Lumea înaintează cu paşi lenţi înspre dezastru

China se redeschide. Zborurile se înmulţesc. Cererea evoluează în direcţia greşită. Toate datele sugerează că preţurile vor continua să crească dacă nu va scădea consumul. Pentru a reduce cosumul va fi probabil nevoie de o încetinire a economiei care, pentru multe ţări, va însemna intrarea în recesiune, scrie Financial Times.

Politicienii s-ar putea să adopte măsuri conservatoare, de la scăderea limitei de viteză pe şosele şi până la reintroducerea taxelor. În acest moment, politicienii par mai dispuşi să se îndrepte uşor spre un dezastru decât să îi supere pe conducătorii auto.

Trebuie, însă, să spere şi că odată ce petrolul va deveni mai ieftin din nou, votanţii vor avea încă un locuri de muncă spre care să se deplaseze cu maşina.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Iar Colonia romana trebuie sa se pregateasca pt cel mai mare pret al carburantilor care a existat vreodata in Lume! Asta, ”multumita” faptului ca ii avem in frunte pe ”slugoii slugoilor”, pe furnizori drept ”banditii banditilor” (cartelul benzinarilor straini) si comportamentului nostru de turma(”prostii prostilor”)! Vorba lui Mircea Badea, cand e sa se-aleaga praful: ”Ii sustiin!! Pe toti!”

    1. Pune mana cu ambele maini si cumpara snp, nu te mai vaicari

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb