FINANŢARE PRIN PIAŢA DE CAPITAL Piaţa de capital începe să aibă idei

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 septembrie 2014

Tensiuni în conducerea Bursei

Piaţa noastră de capital nu îşi îndeplineşte, deocamdată, rolul de finanţare a economiei, dar, măcar, are câteva idei de dezvoltare, unele mai vechi, altele mai noi, după cum reiese din prezentările susţinute la a treia ediţie a conferinţei "Finanţare prin piaţa de capital", organizată, ieri, de ziarul "BURSA".

Platformele de tranzacţionare pentru IMM-uri reprezintă o soluţie propusă de Adrian Lupşan, directorul de dezvoltare al "Certinvest" şi vicepreşedinte BVB, în timp ce Andre Cappon, preşedintele firmei americane de consultanţă "The CBM Group", a venit cu câteva propuneri care au funcţionat pentru dezvoltarea altor pieţe emergente.

În timp ce instituţiile pieţei de capital lucrează de zor să se adapteze la cerinţele investitorilor străini şi la regulamentele europene, emitenţii listaţi deja explică, aproape brutal, problemele cu care se confruntă.

"Piaţa de capital din ţara noastră nu funcţionează, în mod clar, pentru că nu sunt bani pe bursă", opinează Marian Petre Miluţ, preşedintele "Prefab", în timp ce Radu Toia, vicepreşedinte executiv SIF3 Transilvania, este de părere că dezvoltarea pieţei româneşti de capital poate avea loc doar prin noi înşine.

"Şansa pieţei noastre de capital stă în atragerea de resurse interne: plasarea banilor populaţiei, cât şi ai antreprenorilor interni pe bursă, va conduce la crearea unui miez dur pentru piaţa românească de capital", a spus domnul Toia.

Cel puţin la nivel declarativ, reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti par să fie de acord cu emitenţii şi se arată conştienţi de problemele "din teren".

Între preocupările lor se găsesc, în plus, şi regulamentele europene la care trebuie să ne aliniem, subiect care a scos la iveală tensiunea dintre instituţiile pieţei - BVB şi Depozitarul Central, dar şi din cadrul Consiliului BVB.

Dan Paul, care a atras atenţia, într-o scrisoare recentă, asupra riscurilor implementării în acelaşi timp (din 6 octombrie) a migrării la ciclul de decontare "T+2" (două zile, în loc de trei), apreciază că nu este normal ca piaţa să afle foarte târziu despre schimbările care sunt necesare. În opinia sa, conducerea Bursei de Valori Bucureşti nu se poate deroba de responsabilitatea asupra implementării proiectelor, având în vedere că este acţionarul majoritar al Depozitarului Central.

Într-un comunicat recent, Consiliul BVB a precizat că Depozitarul Central este responsabil de implementarea migrării la ciclul de decontare la două zile ("T+2", în loc de "T+3"), din 6 octombrie.

Din conducerea BVB face parte şi Dan Paul, care ocupă scaunul de vicepreşedinte, însă domnia sa a precizat, ieri, că vorbeşte numai în calitate de preşedinte al Asociaţiei Brokerilor, întrucât numai preşedintele Lucian Anghel şi directorul general al BVB Ludwik Sobolewski pot exprima punctele de vedere ale Bursei.

Nemuţumirea lui Dan Paul, exprimată public, pare să fie împărtăşită şi de alţi membri ai conducerii BVB, care se simt excluşi din procesul decizional, plângându-se că, de la venirea noului CEO, nu mai sunt informaţi despre activitatea instituţiei.

O opinie diferită de Ludwik Sobolewski, care a insistat pentru trecerea la "T+2", din 6 octombrie, odată cu celelalte pieţe europene, a avut şi Cristian Agalopol, preşedintele Depozitarului Central, care a spus că ar fi fost bine să fi avut o contraparte centrală, înainte de acest proiect.

Contrele de la vârful instituţiilor pieţei de capital nu vor fi arbitrate la Autoritatea de Supraveghere Financiară, a transmis Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF.

Astfel, protagoniştii "meciurilor" sunt pe cont propriu.

Cert este că, piaţa nu ar trebui să resimtă deloc trecerea la "T+2" şi separarea sistemelor, din 6 octombrie, conform spuselor lui Ludwik Sobolewski, care a precizat că, dacă se va întâmpla acest lucru, atunci implementarea proiectelor a avut o problemă.

Piaţa de capital este cu siguranţă un domeniu care naşte pasiuni, iar prezenţa numeroasă la conferinţa "BURSA" - Finanţare prin piaţa de capital o dovedeşte din plin.

La dezbateri au participat reprezentanţi ai statului, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul şi executivul Bursei de Valori Bucureşti, Sibex, Depozitarul Central, SIF-uri, brokeri, emitenţi, fonduri de investiţii, avocaţi, jurnalişti.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. E moarta purceawua in cotet.

    1. felicitari pentru articol, insa putem intelege o usoara teama fata de caracterizarea domnului Treichl "emitenţii listaţi deja explică, aproape brutal". Ce s-a intamplat cu domniile lor, au o teama fata de cardinalul Richelieu al finantelor...:-) Si ar mai fi o intrebare pentru domnul Ursache relativ la SIF-uri. Cat o sa lase in continuare domnia sa ca bilanturile IFRS a nu fi aprobate in AGA care are loc in primele 4 luni del la terminarea anului financiar? Inca nu inteleg cum reuseste domnul Mobius cu citirea cifrelor atunci cand auditorul spune ca bilantul este doar pentru cei care au cunostiinte romanesti de contabilitate? Sa fie si el un geniu ca mine...O.B. J.B. ...sau chiar B.B vorba unui amic comentac de-al meu. Va doresc o zi frumoasa si multumim pentru delectare.

      Domnule Bestea, experientele emitentilor sunt reflectate in celelalte articole de la conferinta "Finantare prin piata de capital". Link-urile sunt atasate. Le pueti caracteriza si dumneavoastra.

      aveti cel mai bun ziar politco-economico-financiar, care de asemenea reuseste a aduce buna dispozitie in fiecare dimineata. O multime dintre prietenii mei savureaza articolele dumneavoastra si ar fi incantati sa faca abonamente la ziarul dvs. Singura problema pe care o avem este de a ii invata sa se descurce un pic in frumoasa noastra limba romaneasca. Insa daca domnul doctor Mobius a reusit sa inteleaga tainele contabilitatii romanesti acest impediment lingvistic nu ar fi totusi o mare problema. Va doresc o zi frumoasa. Cu admiratie si nu numai literara , Virgin Beast :-) P.S.

    de unde piata de capital cu grupuri infractionale care devalizeaza actionarii sifurilor si ai societatilor in care au sifurile participatii semnificative iar asf nu face nimic? japca pe fata

    1. nu este adevarat ca sunt genial :-) cineva mi-a contestat anterior aceste calitati indubitabile...

      nu putem spune ca ASF nu sprijina grupurile infractionale dinc adrul sif-urilor cu decizii in favoarea lor. vezi decizia lui URSACHE prin care sif-urile isi pot cumpara actiuni intre ele. ASF instituie taxa de protectie pentru grupurile infractionale din cadrul sif-urilor pe care o numesc impropriu amenda dar ea reprezitna taxa pentru acoperirea faptasilor in fata celorlalti investitori. 0.15 % pe valoarea tranzactie e taxa de protectie. vezi tranzactia DEAL din sept 2013 de la SIF1 cand pentru 70.000 RON ASF tainuieste infractorii aruncand pisica in curtea altor institutii far ainsa a informa participatii la piata despre faptuitori. oare SEC la fel procedeaza cand da peste astfel de fapte in piata ??? ce ne poate spune d-ul Misu despre asta ?

      pe geam la intrare in cladirea ASF a aparut afisul

      *******ASF salveaza BVB****** 

      ***most wanted !!! dead or alive*** 

      prim plan: mutra lui bilteanu lakis filimon ciurezu chelu plus unii altii mai putin celebri 

      rindul 2: mugshuts cu slugile lor servile de prin CA-uri, fara exceptie no nameuri usor de recunoscut dupa libidosenia unsuroasa si buzunarele de la izmene.

      in rindul din spate in picioare cu capetele plecate e javrele din teritoriu cu ochii speriati si umili asteptind in apropierea usii sa-si ia suturile in [...] cu demnitate. intre ele se remarca chis un specialist drag actionarilor brk si clientilor harinvest 

    pentru a intelege de ce nu exista si nu va exista in urmatorii ani piata de capital intrati bvb.ro la raportarile ceon din data de 09.09.2014 si veti vedea cine prin acelasi broker a vindut actiuni ceon la pret dublu decit societatea la care este actionar semnificativ.

    ultimul sa stinga lumina

    1. Nu e necesar. Garantez ca gainarii cunoscuti fura becul. Se bat pe el nu alta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb