Finlanda îşi va închide începând de sâmbătă frontierele pentru autoturismele înmatriculate în Rusia, la fel cum au făcut deja miercuri statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia), arată instrucţiunile emise săptămâna trecută de Comisia Europeană, relatează Agerpres.
Interdicţia priveşte toate autoturismele, autorulotele şi vehiculele cu o capacitate de transport de maxim zece persoane care au numere de înmatriculare ruseşti, cu excepţia celor care aparţin unor cetăţeni din statele UE cu reşedinţa permanentă în Rusia şi ale familiilor acestora, vehiculelor diplomatice şi a celor care trec graniţa în scopuri umanitare.
De asemenea, persoanele care deţin în Finlanda vehicule cu numere de înmatriculare ruseşti au un termen de şase luni pentru a le scoate din ţară.
Finlanda este ţara membră a UE cu cea mai lungă frontieră cu Rusia (1.340 de kilometri) şi săptămânal circa 5.000 de autoturisme trec această graniţă, în pofida restricţiilor impuse de Helsinki turismului rus. Potrivit ministrului finlandez de externe Elina Valtonen, circa trei sferturi dintre aceste treceri ale frontierei sunt efectuate de persoane cu dublă cetăţenie, care au permis de reşedinţă în Finlanda ori au legături de familie în această ţară.
Comisia Europeană a publicat pe 8 septembrie noi dispoziţii privind aplicarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, printre acestea numărându-se interzicerea intrării în UE a autoturismelor înmatriculate în Rusia şi introducerea de către cetăţenii ruşi a unor bunuri personale precum PC-uri sau smartphone-uri, considerate importuri ilegale şi care pot fi confiscate.